„Din culisele cinematografiei“. Cum a fost pus la zid Jean Georgescu din cauza filmului „Directorul nostru“: „Tov. regizor are apucături imorale“
0
Apărută pe marile ecrane la 29 martie 1955, comedia care satiriza moravurile şi birocraţia din instituţii i-a adus regizorului Jean Georgescu interdicţia de a mai lucra pe platouri, iar ulterior a fost chiar dat afară din cinematografie şi obligat să ducă, timp de câţiva ani, o existenţă mizeră.
Deşi a regizat primul său film în 1924 şi a trăit până la 93 de ani, Jean Georgescu (1901-1994) are în palmares doar unsprezece filme româneşti şi alte patru realizate în Franţa, ţară în care a trăit între 1929 şi 1939. Pe lângă „O noapte furtunoasă“, peliculă turnată în condiţii extrem de grele, în timpul războiului, Jean Georgescu a rămas în istorie şi datorită filmului „Directorul nostru“.
Creaţie cinematografică curajoasă, care-a beneficiat de o scurtă perioadă de slăbire a cenzurii, după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin, la 5 martie 1953, „Directorul nostru“ este considerată astăzi una dintre cele mai importante producţii cinematografice româneşti din toate timpurile. Pavel Ţugui, care era la vremea respectivă şeful sectorului de literatură şi artă din cadrul Secţiei de Propagandă a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, a mărturisit, în cartea sa, „De la stânga politică la stânga literară“, că apariţia unui astfel de scenariu în planul tematic al cinematografiei a avut la bază o „lucrătură“ între el, Eduard Mezincescu, preşedintele Comitetului Naţional pentru Artă, autorul scenariului literar (semnat cu pseudonimul Gheorghe Dorin), Nicolae Bellu, preşedintele Comitetului pentru Cinematografie şi Constanţa Crăciun, ministrul Culturii.
„Filmul meu atacă violent moravurile birocratice“
Toţi patru au fost de acord ca regia să-i încredinţată lui Jean Georgescu. Filmările au avut loc între 18 iunie şi 24 decembrie 1954, exterioare în Bucureşti, interioare pe platourile Tomis şi Floreasca. Cheltuieli de producţie s-au ridicat la suma de 3.737.000 de lei. „Filmul meu atacă violent moravurile birocratice practicate în unele dintre insituţiile noastre, condamnă prin ascuţişul satirei pe acei funcţionari cu răspunderi mai mari sau mai mici care, cu bună-ştiinţă, tolerează aceste stări de lucruri, cultivând serivilismul, chiulul, necinstea. Acţiunea nuvelei are loc într-un spaţiu limitat impropriu pentru desfăşurarea unui film. Riscam să-i dăm un caracter static, obositor. Devenea, aşadar, necesar să extindem acţiunea, să introducem mai multă mişcare, să implice schimbări de decoruri, varietate în compoziţia imaginilor“, declara Jean Georgescu înaintea premierei, pentru „Informaţia Bucureştiului“.
„Credeam că e util să bat şeaua“
Din distribuţie au făcut parte, printre alţii, Alexandru Giugaru (Directorul), Grigore Vasiliu-Birlic (Ciubuc), Constantin Ramadan (Tănase Florescu), Mişu Fotino (Contabilul), Angela Chiuaru (Maria Popescu) sau Dem. Savu (şeful de cadre). Divergenţele dintre regizor şi politrucii cinematografiei au început să apară încă din timpul producţiei, iar premiera din 29 martie 1955 le-a dat apă la moară tuturor contestatarilor săi, chiar dacă Georgescu se mai bucura încă de sprijinul câtorva nume importante ale epocii, precum Victor Iliu.
În cartea pe care i-a dedicat-o, „Jean Georgescu, altfel...“ (2016, Ed. Noi Media Print), Viorel Domenico a pus laolaltă însemnări din arhiva cineastului pe care l-a cunoscut bine cu o parte dintre filele dosarului de urmărire informativă deschis pe numele acestuia de către Direcţia a III-a a Securităţii Statului. Evident, multe dintre înscrisuri ne ajută să pătrundem şi în culisele realizării acestei pelicule. O scrisoare pe care Eduard Mezincescu i-o expedia lui Jean Georgescu pe 15 septembrie 1972, de la Stockholm, unde era ambasador al României, lasă să se înţeleagă că scopul politic care a determinat „lucrătura“ celor patru ştabi, legată de producţia filmului „Directorul nostru“, nu şi-a atins scopul. „La vremea când am scris «Directorul nostru» şi schiţele la care vă referiţi credeam util să bat şeaua. Acum ştiu că iapa nu pricepe şi nu reacţionează pozitiv la astfel de delicateţuri. Ba chiar crede că loviturile sunt destinate exclusiv pielei tăbăcite şi moarte ale vitei de rând. Din această pricină, de pe la începutul anilor şaizeci, trag direct în iapă. Iapa pricepe, iar lucrările mele se acumulează în sertare: acasă la mine, la teatre sau la edituri. În sfârşit, peste tot unde se află sertare. Şi slavă Domnului, sunt destule“.
După aventura cu „Directorul nostru“, Jean Georgescu n-a mai putut realiza niciun film timp de opt ani. Mai întâi a fost înlăturat de la cârma peliculelor „Două lozuri“ şi „Telegrame“, iar în 1959 a fost chiar dat afară efectiv din cinematografie şi obligat să ducă o viaţă mizeră. Nu se putea angaja nicăieri şi nici nu putea beneficia de pensie, neavând încă vârsta necesară. „Eu am lucrat toată viaţa. O singură dată am întrerupt, mai exact am fost întrerupt, în aşa-zisul deceniu obsedant, când am fost dat afară din cinematografie. Nimeni nu ştie de ce, eram laureat al Premiului de Stat...Am avut câţiva studenţi care m-au ajutat...Veneau pe ascuns şi-mi strecurau pe sub uşă...Şi atunci mi-am vândut şi lucruri pe nimica...două fotolii uriaşe pe care le-am filmat în «Directorul nostru». Erau ale mele“, povestea ulterior Jean Georgescu, al cărui ultim film în calitate de regizor, „Pantoful Cenuşăresei“, a avut premiera la 6 ianuarie 1969.
„Existau cadre tinere şi disponibile cărora li se putea încredinţa acest film!“
NOTĂ
(...) Prin ianuarie 1954, putem considera o surpriză când am auzit că tov. Jean Georgescu i s-a încredinţat filmul „Directorul nostru“, iar ca şef de producţie a acestui film tov. Heilperu. Toate aceste lucruri nu mai puteau fi înţelese de salariaţii studioului, că faţă de cele întâmplate i se mai poate da film spre realizare când în cadrul studioului existau cadre tinere şi disponibile cărora li se putea încredinţa acest film sau oricare alt film, lucru care nu s-a făcut de către conducerea studioului decât mult mai târziu, în urma presiunii acestor cadre tinere. Pe parcursul realizării filmului „Directorul nostru“, regia tov. Jean Georgescu şi director de producţie Suzana Heilperu, se pot arăta următoarele:
Cu toată stricteţea, îndrumarea şi ajutorul care se dădea acestui film în mod deosebit faţă de celelalte filme de către serviciile şi secţiile ajutătoare, totuşi tov. Jean Georgescu căuta să refuze diferite lucruri, obiecte, decoruri, personal, etc. pentru a avea motive ca filmarea să se decaleze sau în cel mai fericit caz să se întârzie.
Toate aceste refuzuri şi pretenţii nu erau întemeiate deoarece atât personalul care era supus şi făcea orice pretenţie avea, lucrurile şi obiectele de recuzită care erau procurate, înainte de procurare erau discutate şi acceptate de regizor, ca apoi, în ziua filmării, să se facă obiecţiuni asupra acestor lucruri ca necorespunzătoare, cu toate că nu erau decât lucrurile şi obiectele care mai înainte fuseseră indicate şi acceptate.
(...) Având în vedere că cu toate pretenţiile exagerate şi nejustificate ale regizorului Jean Georgescu, serviciile şi secţiile respective făceau tot posibilul ca filmările să nu sufere şi procurau cele necesare, regizorul Jean Georgescu, susţinut şi încurajat de directoarea filmului Suzana Heilperu, a căutat să dea naştere la divergenţe şi neînţelegeri între colaboratorii principali ai acestui film, motivând în faţa conducerii că aceştia nu se pricep şi nu-l ajută în munca lui, lucru neadevărat, ajungându-se la schimbarea următorilor tovarăşi: regizor secund Malvina Urşianu, asistent Bălţatu Vasile, scenograf Neli Grigoriu, operator-şef Feher Andrei, precum şi alt personal secundar care a fost schimbat după o perioadă de muncă destul de îndelungată - 5/6 luni.
Totuşi, văzând că conducerea îi satisface orice pretenţie numai ca filmul să meargă înainte, în luna octombrie 1954, în urma unor neînţelegeri, regizorul Jean Georgescu a părăsit filmul, nemaivrând să lucreze, revenind după cca. 10 zile, în urma intervenţiilor şi discuţiilor care au fost purtate cu unii tovarăşi din Ministerul Culturii.
(…) În concluzie, trebuie scos în relief că acest film, în comparaţie cu celelalte filme din cadrul studioului a fost sprijinit şi ajutat în mod special şi încontinuu de către toate forţele studioului, numai ca filmul să fie dus la bun sfârşit. Cu toate eforturile depuse, acest film totuşi a depăşit termenul, deoarece copia standard trebuia să fie predată la 30 decembrie 1954. Dacă acest film ar fi fost lăsat să se conducă şi să-şi ducă munca în mod independent şi nu i s-ar fi dat sprijinul deosebit care l-am arătat, ar fi însemnat terminarea filmului pe la mijlocul anului 1955 sau mai precis abandonarea lui din pricina regizorului.
După cum este destul de cunoscut, tov. regizor Jean Georgescu are o atitudine destul de negativă, o concepţie înapoiată pentru tot ce e nou în viaţa de astăzi, apucături imorale, în general o atitudine de om vechi şi nu de creator de tip nou faţă de munca care i se încredinţează. Faţă de cele întâmplate, o parte din vină o are şi conducerea studioului care nu a pus stavilă unor ieşiri şi atitudini ale lui Jean Georgescu, făcând prin aceasta să-şi continue mai departe atitudinea şi metoda de muncă după cum am arătat-o.
(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 372, vol. 1, f. 13)
Oare aşa să arate funcţionarii din instituţiile şi întreprinderile socialiste? Sau, de ce directorul nostru? Al cui al nostru? Directorul are un nume, este comunist, răspunde în faţa partidului! „România Liberă“ 7 aprilie 1955
„Mulţi spun: «la te uită la Georgescu, mereu tânăr!»“
Totuşi, chiar şi în perioada în care nu i s-a mai dat voie să facă filme, Jean Georgescu a rămas un răsfăţat al presei de specialitate. Un astfel de interviu, extrem de interesant, a fost publicat de revista „Cinema“ nr. 2 / 1971, interlocutorul veteranului cineast fiind regizorul Savel Stiopul, fostul său student. „La mine predomină vizualul. Citesc o carte, îmi rămân doar imaginile. Nume, străzi, le uit. Altul reţine tocmai asta. Mie îmi place enorm să merg, să privesc. Sunt un mare hoinar. Îmi place să văd străzile, cum se construieşte ceva. Îmi place să văd oamenii, cum gesticulează, cum sunt îmbrăcaţi. Pentru mine filmul e gata odată cu decupajul. Îl văd pe de-a-ntregul în minte înainte de a-I vedea pe ecran. De aceea sunt, poate, atât de pretenţios la realizare. Ce e drept, mi se întâmplă uneori să fiu sfătuit de cei din jur, când persist în obţinerea unui anume lucru: «Lăsaţi maestre, ce vă chinuiţi, e foarte bine!» Ei nu pricep că aici îmi joc eu toată viaţa mea: dacă reuşesc sau nu, dacă-mi iese sau nu, fie şi un detaliu, toată viaţa mea personală e în joc. Eu am foarte mari greutăţi când fac un scenariu, un decupaj. Când mă duc pe platou, dau impresia că totul e foarte simplu, că-mi «vine» uşor. Dar ceea ce ajunge pe platou e rezultatul unor chinuri teribile. La realizare, în schimb, nu prea mai am probleme. Nu-mi place lipsa de logică. Chiar în cea mai teribilă lipsă de logică cer să existe o logică“, mărturisea Jean Georgescu.
„Lumea e gata să plângă din te miri ce“
Regizorul explica totodată şi de ce nu oricine e capabil să realizeze o comedie reuşită. „Comedia e ceva foarte special şi foarte greu. Cel mai important este scenariul. Trebuie să ştii să-I întocmeşti. Totul trebuie să fie calculat. Comicul izvorăşte din felul cum îţi trăieşti viaţa, cum treci prin viaţă. Să vezi, să te bucuri, să te simţi bine, chiar dacă ai şi necazuri. Să nu uiţi să râzi. Chiar, aş spune, să te simţi comic. Să ai senzaţia comicului personal. Un om care zâmbeşte e mereu tânăr. Omul mâncat interior, otrăvit, îmbătrâneşte. Mulţi spun: «la te uită la Georgescu, mereu tânăr!» Asta fiindcă zâmbesc, răspund totdeauna cu o glumă. E mai bine, mai uşor aşa. Din păcate nu reuşeşti acelaşi lucru cu un scenariu. Nu te înţelege toată lumea când citeşte. Trebuie să aibă o dispoziţie specială. Nu se poate scrie totul în text. Trebuie să şi subînţelegi, să-ţi imaginezi. Efectul iese din nuanţă sau din nerespectarea nuanţei. Asta ne-au învăţat pe noi, cei vechi, filmul mut, comedia americană. Totul depindea de perfecţiunea execuţiei. Dar şi lumea era mai doritoare să râdă. lubea comedia. Am impresia că astăzi, lumea nu mai ştie să râdă. Sunt atâtea lucruri de care ne putem bucura. Dar nu! Lumea e gata să plângă din te miri ce“, povestea cineastul.
Pornesc mereu de la ideea că aparatul nu vede ca la teatru, dintr-un singur unghi. Asta schimbă totdeauna totul. Aşezarea personajelor, a obiectelor, poate respecta logica reală. Câştigi în primul rând aspectul de realitate. Apoi, dacă mi s-a dat în mână un aparat de filmat. umblu eu după actori: sunt curios Jean Georgescu regizor „Cinema“ nr. 2 / 1971
Nu ştiu prea bine ce înseamnă felul meu propriu de a vedea. Am văzut tot felul de lume, am trăit tot felul de bucurii. Mi-a rămas câte ceva... Cu toate defectele lor — iubesc oamenii; cu toate greutăţile ei — iubesc viaţa. Da, îmi place să trăiesc... Dar, tot ce ţi se dă, începând chiar cu viaţa, e doar provizoriu Jean Georgescu regizor „Cinema“ nr. 2 / 1971
Se încarcă comentariile...
