„Din culisele cinematografiei“. El a fost partenerul preferat al lui Amza Pellea: „Nu înjură, nu bârfeşte, nu este invidios. Într-un cuvânt, are numai calităţi!“

„Din culisele cinematografiei“. El a fost partenerul preferat al lui Amza Pellea: „Nu înjură, nu bârfeşte, nu este invidios. Într-un cuvânt, are numai calităţi!“

Amza Pellea

Sergiu Nicolaescu a realizat filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, unul dintre cele mai apreciate lungmetraje ale sale, cu gândul de a da lovitura în cadrul Festivalului Internaţional al Filmului de la Cannes,  după ce şi regizorul filmului „Reconstituirea“ îşi manifestase intenţia de a face un film inspirat din nuvela pe care scriitorul Titus Popovici o publicase în anul 1970.

După ce scurtmetrajele „Scurtă istorie“ (regia Ion Popescu-Gopo) şi „Cântecele Renaşterii“ (regia Mirel Ilieşiu), respectiv lungmetrajele „Pădurea spânzuraţilor“ (regia Liviu Ciulei) şi „Răscoala“ (regia Mircea Mureşan) fuseseră deja premiate în cadrul prestigiosului Festival Internaţional al Filmului de la Cannes în anii ’50 – ’60, iar filme precum „Afacerea Protar“ (regia Haralambie Boroş), „Telegrame“ (regia Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş), „La moara cu noroc“ (regia Victor Iliu), „Darclée“ (regia Mihai Iacob), „S-a furat o bombă“ (regia Ion Popescu-Gopo) şi „Printre colinele verzi“ (regia Nicolae Breban) au fost, de asemenea, nominalizate pentru marele trofeu, tot mai mulţi regizori români căutau să realizeze pelicule care să reprezinte cinematografia autohtonă pe Croazetă. Printre ei s-a numărat şi Sergiu Nicolaescu, care, după superproducţiile istorice „Dacii“ şi „Mihai Viteazul“ a simţit nevoia să schimbe registrul.

„În 1964 sau 1965 eram la Paris lucrând pentru firma «Franco-London Film» la scenariul «Castelul din Carpaţi», inspirat din romanul lui Jules Verne. Eram cu un colectiv de cinci-şase autori francezi printre care şi Christian-Jaque. Filmul urma să fie realizat în România. Din partea română mai fusese trimis şi scriitorul Titus Popovici, pe care nu-l cunoşteam personal. Într-o seară, pe malul Senei, i-am povestit lui Titus un subiect care mă preocupa. I-a plăcut şi m-a întrebat dacă poate să scrie o nuvelă, cu menţiunea că este după o idee de Sergiu Nicolaescu. Ulterior a apărut nuvela «Moartea lui Ipu», care a luat premiul Academiei în acel an. Nu era menţionat că era după o idee de-a mea. Terminasem «Mihai Viteazul» şi aveam chef de un film de artă. Am luat nuvela şi am plecat la München, unde am scris direct scenariul regizoral. Am predat scenariul directoarei Studioului de la Buftea, care mi-a spus că şi Lucian Pintilie doreşte să ecranizeze aceeaşi lucrare. Am vorbit cu Titus. Nu era interesat de adaptare şi lăsa studioul să decidă cine face filmul. Eu aveam dovada, de care Titus uitase, că nuvela avea la bază o idee care-mi aparţinea. Aşa am reuşit să fac filmul“, scria Sergiu Nicolaescu în memoriile sale.

Filmul a fost cumpărat de francezi pentru 9.500 de dolari

Acţiunea filmului se petrece în ziua de 23 august 1944, într-un sat din Transilvania. Un ofiţer neamţ este ucis de o persoană neidentificată. Pentru a scăpa de represalii, mai-marii localităţii încearcă să-l convingă pe nebunul satului să-şi asume fapta, trimiţându-l astfel cu bună ştiinţă la moarte. Distribuţia i-a inclus pe Amza Pellea (Ipu), Cristian Şofron (Băiatul), Ion Besoiu (Părintele Ioan), Ioana Bulcă (Margareta, soţia preotului), Octavian Cotescu (Doctorul Titi Bunu), Gheorghe Dinică (Notarul Mereuţă), Eugenia Bosînceanu (Soţia doctorului), Clara Maria Sebök (Soţia notarului), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Plutonierul Gociman), Eliza Petrăchescu (Fumegoaia), Sergiu Nicolaescu (Colonelul von Eck), Ernest Maftei (Marcu), Iurie Darie (fratele băiatului, ilegalist comunist) şi Lazăr Vrabie (directorul casei de corecţie). Filmul a avut premiera la 24 ianuarie 1972, iar revista „Cinema“ îl anunţa ca pe „un film propus pentru a concura la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes“. 

De asemenea, în aprilie 1972 societatea „Art du siècle“ din Bâle a cumpărat de la „România-Film“ contra sumei de 9.500 de dolari o licenţă de difuzare a filmului în Franţa.

Unul dintre eroii filmului lui Sergiu Nicolaescu a fost şi ciobănescul Iancu, care a „interpretat“ rolul câinelui lui Ipu, nebunul satului din scenariul lui Titus Popovici. „De când fac eu film (şi s-au adunat câţiva ani de atunci), anul acesta am avut, în sfârşit, norocul să lucrez cu un partener aşa cum mi-am dorit întotdeauna. Rar să te înţelegi cu partenerul dintr-o singură privire. Nu mai vorbesc de faptul că lancu (aşa îl cheamă) este primul coleg care, jucând împreună de-a lungul unui film, nu a încercat niciodată să-mi încalce vreo replică. Lucru de necrezut aproape, nu m-a întrebat niciodată ce contract am. Nu-mi cere ţigări sub pretextul de mult tocit: «Pe ale mele le-am uitat la garderobă». Cu toate că este la primul film, lancu nu şi-a exprimat niciodată dorinţa de a mai face şi altele. În general, se poartă, ca un înţelept. Este un exemplu de modestie şi punctualitate. Execută corect şi prompt tot ce i se cere. Am învăţat foarte mult de la el, mai ales în domeniul comportării fireşti, neafectate. Nu se duce în pauzele de filmare la regizor să-l influenţeze, ca în momentul în care eu spun marele monolog al filmului, să-i facă lui nişte prim-planuri de ascultare, chipurile pentru un montaj mai nonconformist, deci «mai modern». Nu are pretenţia să i se rezerve cutare sau cutare loc în autobuz, respectă şi iubeşte pe toţi membrii echipei. Nu înjură, nu bârfeşte, nu este invidios. Într-un cuvânt, are numai calităţi. Din această cauză mi-a câştigat definitiv admiraţia şi dragostea, drept care, dacă nu ar fi iubit cu atâta pasiune libertatea, i-aş fi făcut cadou o zgardă. Da, o zgardă! A! Am omis să vă informez că lancu este un superb câine ciobănesc cu care am avut marea plăcere să joc în filmul «Moartea lui Ipu». Când vor apărea aceste rânduri, Iancu va fi de mult printre ai săi, la stână. Tare mult aş vrea să ştiu ce va povesti el celorlalţi dulăi în nopţile lungi de iarnă viscolită. Pentru că am uitat să vă spun: singurul defect al lui Iancu constă în faptul că pentru el toţi oamenii sunt ciobani, indiferent de defectele care îi diferenţiază. Săracu' lancu! Cu asemenea mentalitate nu ajungi vedetă!“, scria îndrăgitul actor Amza Pellea, interpretul lui Ipu, în numărul din decembrie 1972 al revistei „Cinema“.

Remake cu parfum de Hollywood, cu Harvey Keitel şi Gérard Depardieu

„Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ este primul film românesc care a beneficiat de un remake internaţional. Regizorul Bogdan Dreyer a semnat regia filmului care a avut premiera la 15 martie 2013 pe un scenariu scris de inginerul de sunet Anuşavan Salamanian.

Sergiu Nicolaescu se declara la vremea respectivă dezamăgit de existenţa acestui proiect, „Condamnat la viaţă“, care a fost finanţat inclusiv de către Centrul Naţional al Cinematografiei: „O să fiu împotriva acestui remake, ideea eu i-am dat-o lui Titus Popovici pentru nuvela «Moartea lui Ipu», ceea ce mi-a confirmat în scris după ce a apărut nuvela. Adaptarea cinematografică a nuvelei eu am făcut-o, am încă manuscrisul, dar a semnat-o Titus Popovici. Mi se pare culmea acest proiect, mai ales că Anuşavan Salamanian ştia că e ideea mea“.

Filmările exterioare au avut loc în toamna anului 2011, la Sighişoara şi în satul Saschiz din judeţul Mureş, iar interioarele la Bucureşti şi Mogoşoaia. 

Distribuţia a inclus vedete internaţionale precum G​érard Depardieu (Ipu), Harvey Keitel (Preotul), Laura Morante (Margareta) sau Hubert Damen (Doctorul), dar şi actori români: Bogdan Iancu (Alex), Alexandru Bindea (Plutonierul), Nicodim Ungureanu (Primarul), Gheorghe Visu (Notarul), Daniela Nane (Soţia doctorului) şi Adina Cartianu (Soţia notarului).

„Nu accept compromisuri, nu-mi place să fiu dus de nas!“

Lansarea filmului a fost precedată de un scandal între producător şi regizor, acesta din urmă boicotând premiera. Nefiind de acordul cu finalul filmului, în varianta aleasă de producător, Bogdan Dreyer a făcut publică o scrisoare deschisă atribuită lui G​érard Depardieu, care afirma: „Nu accept compromisuri, nu-mi place să fiu dus de nas! Acum mai bine de un an, am acceptat să joc în filmul românesc «Condamnat la viaţă», în regia lui Bogdan Dreyer. Povestea scrisă de autorul Titus Popovici şi transpusă în scenariu de către Anuşavan Salamanian şi Bogdan Dreyer, m-a fascinat imediat, cât si personajul principal, Ipu, pe care m-am bucurat să-l interpretez. Ulterior însă, am aflat că filmul a fost remontat şi reeditat de către producători, la cerinţa unui distributor american, care a cerut schimbarea finalului original, cu unul happy-end stil Hollywood, cât şi scurtarea filmului, în ciuda faptului că povestea şi scenariul original au multă poezie, iar finalul este unul inevitabil care pune în valoare tot mesajul filmului. Varianta de montaj cu finalul schimbat, pe care producătorul vrea să o prezinte oficial, noi realizatorii filmului, nu o recunoaştem şi o refuzăm categoric. Vorbesc şi în numele autorului filmului, Bogdan Dreyer, cât şi a colegului meu american, Harvey Keitel, care este şi el la fel de revoltat de această manipulare“. În replica, Giuliano Doman, producătorul peliculei spunea că „nu este o scrisoare trimisă de Gérard Depardieu, ci este o scrisoare fabricată de Bogdan Dreyer, şi trimisă în numele lui Gérard Depardieu“. „Montajul pe care producătorii au decis să-l prezinte publicului este scenariul care întruneşte condiţiile contractuale între producatori şi Dacin Sara, în calitate de reprezentant al urmaşilor lui Titus Popovici. Totodată, acesta este singurul scenariu pe baza căruia au fost obţinute finanţările“, mai susţinea acesta din urmă.


Îndoiala aceasta, că se poate face film după nuvela sa, a avut-o şi Titus, multă vreme. Dar trebuie să observaţi că dincolo de monolog, în nuvelă există o excelentă idee de film; un ofiţer german ucis într-un sat, căutarea vinovatului, încercarea intelectualilor din sat de a-I convinge pe prostul satului să se dea drept ucigaş pentru a-i salva pe cei luaţi ca ostatici...
Sergiu Nicolaescu
regizor
(în „Cinema“ nr. 11 / 1971)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: