„Din culisele cinematografiei“. Cum era să moară de inimă Jean Constantin la o filmare în toiul nopţii, la Cimitirul Bellu

„Din culisele cinematografiei“. Cum era să moară de inimă Jean Constantin la o filmare în toiul nopţii, la Cimitirul Bellu

Jean Constantin

Actorul George Mihăiţă şi cascadorul Vasile Popa au povestit cum au filmat în cimitir alături de regretatul actor constănţean pentru două dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu avându-l ca protagonist pe celebru comisar Moldovan, „Duelul“ şi „Supravieţuitorul“, în care Jean Constantin l-a interpretat pe simpaticul borfaş Limbă.

Născut la Techirghiol, în familia arhitectului Dumitru Jean, actorul Constantin Cornel Jean (1927 - 2010), care a rămas cunoscut sub numele de scenă Jean Constantin încă de la primul său spectacol teatral, Maşenka şi ursul“, din anii ’50, a fost nelipsit din distribuţia filmelor româneşti regizate de Sergiu Nicolaescu.

Printre cele mai îndrăgite personaje pe care le-a interpretat a fost şi simpaticul borfaş Limbă din seria de filme care l-a avut drept protagonist pe comisarul de poliţie Moldovan, interpretat chiar de către regizor. Chiar dacă era la rândul său mereu pus pe şotii, actorul a fost la un pas să ajungă la spital din cauza unei glume a unui coleg de platou, la filmările pentru „Duelul“, peliculă care a ieşit pe ecrane la 15 iunie 1981.

„La un moment dat, am avut o filmare de noapte, care se petrecea într-un cimitir. S-a filmat în Bucureşti, la Cimitirul Bellu. Am ajuns devreme, să studiez terenul şi să văd exact locul în care se vor trage cadrele de film. Aşa am ajuns până la marginea cimitirului, unde am descoperit un coşciug gol. Imediat mi-a venit o idee. Ajutat de un băiat, am luat coşciugul şi l-am pus lângă aleea principală, ascuns sub o tufă de liliac. Când l-am văzut pe Jean Constantin că vine, m-am băgat în coşciug şi am tras şi capacul, însă nu de tot, ca să îmi dau seama totuşi ce se întâmplă. Oricum era întuneric beznă afară. Când a trecut prin dreptul meu, am dat la o parte capacul de la coşciug şi l-am apucat strâns de picior. A zis doar un «Au!», apoi a căzut ca secerat. Imediat am sărit din coşciug şi am început să-i dau palme şi să-l zgâlţâi, dar Jean rămânea inert. «Ăsta a murit!», au spus şi ceilalţi care erau prin zonă. Noroc cu un gropar care era prin zonă. Nici nu mai ştiu ce i-a făcut lui Jean, că mă panicasem şi eu, dar l-a ajutat să-şi revină. Jean n-a mai vorbit cu mine trei ani. Mi-a spus doar atât: «Fir-ai al dracului, «Ţeavă», să fii! Din cauza ta era s-o «mierlesc» la Bellu»“, a povestit cascadorul Vasile Popa. Aventurile din cimitire nu s-au terminat însă pentru marele actor, care trecut cu bine peste  nu mai puţin de trei infarcturi miocardice, de-a lungul vieţii. Cu ocazia filmărilor pentru „Supravieţuitorul“, în vara anului 2007, Jean Constantin a filmat din nou printre morminte, atât la Bucureşti, cât şi la Praga. Aventurile n-au lipsit nici de această dată. „Dacă Jean era întrebat de cineva unde şi-a petrecut nopţile în Cehia, cât am filmat acolo pentru «Supravieţuitorul», spunea că în cimitir. Şi nu era o glumă, chiar a dormit la un moment dat în cimitir, într-o rulotă, pentru că trebuia filmată o secvenţă noaptea acolo. Ţin minte un episod care ne-a dat fiori tuturor. Se filma pe alei, în întuneric. La un moment dat, în liniştea aia deplină, s-a deschis cu zgomot uşa unei capele. Toată lumea a înlemnit. A apărut un individ slab, jigărit, vai de el! Jurai că e de pe lumea cealaltă! Era administratorul cimitirului şi acolo dormea. Eu n-am apucat să filmez toată scena în cimitirul din Cehia şi am făcut-o în Bellu. Tot noaptea! Cu Jean Constantin, George Alexandru şi, bineînţeles, Sergiu Nicolaescu, care era bătrânul comisar. Şi mi-a spus Sergiu: «Hai, acuma te-mpuşc, cazi pe spate!», şi eu, ca să fie mai spectaculos, m-am aruncat. Aşa mi-am fracturat piciorul chiar în ultima zi de filmare. O lună am stat cu piciorul în ghips“, şi-a amintit, amuzat, actorul George Mihăiţă, care l-a interpretat pe banditul Haral în filmul „Supravieţuitorul“, care a avut premiera la 11 aprilie 2008.

A locuit în podul Cazinoului din Constanţa!

Jean Constantin a fost un actor autodidact, el neavând studii de specialitate în domeniu. După absolvirea claselor primare şi gimnaziale la Constanţa, Jean a început, în 1941, cursurile Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, specializarea desen tehnic. Însă tatăl său l-a rechemat la Constanţa, din cauza războiului, aşa că tânărul Jean şi-a încercat norocul şi în alte meserii: cofetar, ajutor de zidar sau creator de modele de pantofi de pânză, cu talpă de plută. În perioada 1947 - 1949, ca şi alti băieţi de vârsta sa, cu gândurile pline de visuri artistice, dar cu buzunarele goale, s-a angajat la silozurile din port, iar ulterior a fost brigadier pe şantierul Bumbeşti - Livezeni vreme de o sută de zile. A urmat stagiul militar la regimentul de grăniceri din Turnu-Severin, după care timp de cinci ani, a lucrat ca şef al secţiei transporturi de la Electromontaj Constanţa, respectiv şef al serviciului normare-salarizare de la I.M.U. Medgidia. În paralel, îşi începuse şi activitatea în cadrul brigăzilor artistice. „La Medgidia am luat câteva premii, cu brigade. În 1954, am fost laureat pe ţară pentru marinarul din opereta «Vânt de libertate». Nu eram profesionist“, povestea actorul într-un interviu. Tot în anii ’50, pe când era angajat al Ansamblului Artistic al Casei de Cultură a Sindicatelor, neavând unde să stea, Jean Constantin primise o locuinţă, lipsită de grup sanitar, în podul Cazinoului din Constanţa. Pentru a depune gunoiul menajer şi a-şi face toaleta, artistul cobora la parter. Într- o dimineaţă, în holul principal, actorul a fost surprins în pijama de către o delegaţie oficială care inspecta edificiul propus să redevină cazinou. Un ştab de la Bucureşti a întrebat: «Cine e tovarăşul?». I s-a raportat, cu respect, că e un artist amator, care, în lipsa altui spaţiu, locuieşte în podul Cazinoului. Culmea e că, imediat, la solicitarea aceluiaşi şef comunist, Jean a primit un apartament în apropierea falezei, pe strada Cristea Georgescu, unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă.

„A încasat de la Caragiu atâtea palme încât zile întregi faţa nu i s-a mai desumflat“

Filmul lui Iulian Mihu, „Procesul alb“, ieşit pe piaţă la 14 februarie 1966, a consemnat debutul lui Jean Constantin pe marile ecrane, în rolul vânzătorului de ziare Gică Hau-Hau. „Cu Iulian Mihu, regizorul, mă ştiam de la un regiment de grănicieri unde am făcut amândoi armata. Eram vreo şapte pentru rol. La probele de pe Podul Basarab, pe Calea Griviţei, au spus că am autenticitate. Şi am reuşit!“, povestea actorul. „În rolul lui Gică Hau-Hau a încasat de la Toma Caragiu atâtea palme şi atâtea lovituri de centură încât zile întregi faţa nu i s-a mai desumflat şi nici pe scaun nu se mai putea aşeza. Dar cronicile l-au numit formidabilul, extraordinarul“, mărturisea şi regizorul filmului.

„Lui Gigi Dinică îi aducea ospătarul coniac în sticle de Pepsi“

Cascadorul Vasile Popa şi-a amintit şi o întâmplare deosebită care l-a avut drept protagonist pe un alt actor nelipsit din filmele lui Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică. „Filmam la «Nemuritorii», când m-a chemat Nicolaescu şi mi-a zis: «Popa, stai cu Dinică în cameră şi ţine-l sub observaţie». Gigi Dinică avea obiceiul să plece din cameră şi lui Sergiu îi era frică să nu fie nevoit să scotocească tot oraşul în căutarea lui. Zis şi făcut. Când s-a înnoptat şi trebuia să mergem în cameră, Dinică a schimbat câteva vorbe cu un ospătar. Eu n-am auzit decât finalul: «Ştii ce-mi aduci în cameră!». Omul a dat din cap şi asta a fost. Apoi am urcat în cameră şi, ca să ne omorâm timpul, am încins o partidă de şah. În toiul disputei, cioc-cioc la uşă! Venise ospătarul cu o sticlă de Pepsi. A deschis-o în faţa mea şi i-a întins-o lui Dinică. Satisfăcut, acesta a luat sticla şi a băut din ea, apoi i-a spus ospătarului: «Băiete, mai adu-mi încă o sticlă!». Noi am continuat partida, dar la un moment dat mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Începuse să joace cu piesele mele! Hopa, ţi-ai luat-o, mi-am spus eu,  în timp ce Dinică mi-a făcut complice cu ochiul. Imediat i-am luat sticla din mână şi când am dus-o la nas m-am dumirit: el băuse coniac, nu Pepsi! Ospătarul îi aducea coniac în sticle de Pepsi. Am început să râdem amândoi! Oricum, Sergiu n-a aflat nimic, mai ales că Dinică s-a comportat exemplar la filmarea de a doua zi“, a povestit cascadorul.

Cum se aprobau scenariile de film în „Epoca de Aur“

Nu era deloc uşor să faci filme nici în vremea comunismului, chiar dacă bugetele alocate erau mult mai generoase decât astăzi. Unii regizori aşteptau chiar ani de zile momentul în care li se aproba un nou scenariu. La un moment dat, Gheorghe Naghi, autorul unor filme precum “Aventurile lui Babuşcă” sau “Două lozuri”, a depus şi el un scenariu la una dintre casele de film. “L-au chemat tovarăşii în şedinţă şi i-au zis: «Tovarăşe Naghi, nu vă putem aproba scenariul. Începutul e bun, dar apoi povestea devine lipsită de conţinut». La care Naghi îi întreabă: «Care dintre dumneavoastră a citit scenariul?». Îi răspund vreo trei. «Vă rog să vă mai uitaţi cu atenţie la pagina 28». Deschid ăştia la pagina 28, unde scrisese Naghi: «Cel care ajunge până aici are de la mine o sticlă de whisky». Evident că nu citise nimeni niciun rând înainte”, şi-a reamintit cascadorul Vasile Popa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: