„Din culisele cinematografiei“. „Café Journal“, filmul 100% gălăţean care a ajuns să fie proiectat în SUA, Mexic şi Spania: „Bugetul limitat m-a forţat să fiu creativ!“
0
Lungmetrajul „Café Journal“, realizat cu un buget de numai 2.000 de euro de către actorul Ciprian Braşoveanu, care, pe lângă interpretarea rolului principal a semnat şi regia, scenariul şi montajul, şi beneficiind de contribuţia benevolă a colegilor săi din Teatrul Dramatic „Fani Tardini“, inclusiv al unor legende locale precum Ioana Citta Baciu sau Gheorghe V. Gheorghe, a reprezentat România în cadrul mai multor festivaluri internaţionale.
Pasionat de cinematografie încă din copilărie, actorul gălăţean Ciprian Braşoveanu (35 de ani) s-a hotărât acum câţiva ani să-şi ia destinul în propriile mâini şi să realizeze primul său lungmetraj cu bani de acasă, după ce încercările sale anterioare de a pătrunde în lumea cinematografiei eşuaseră.
„Pe mine asta m-a împins să încep o carieră de actor, pasiunea pentru film. Am avut mai multe încercări de a rămâne la Bucureşti, după terminarea facultăţii, dar în cele din urmă m-am întors în Galaţi, m-am angajat la teatru şi uşor-uşor m-am hotărât să fac un film independent în oraşul natal“, a mărturisit actorul. Zis şi făcut. Ideea scenariului s-a născut într-un restaurant gălăţean, al cărui nume dă şi titlul filmului. „A urmat cooptarea colegilor din teatru, care, cu o generozitate de apreciat, nu au cerut absolut niciun leu pentru prestaţia lor, cumpărarea unor elemente de recuzită şi a câtorva echipamente tehnice, distribuirea figuranţilor, toţi rude şi cunoştinţe, după care am dat drumul la filmări, care s-au întins pe o perioadă de două luni, dar cu pauze. Însumate, au fost cam 27 de zile de filmare“, a explicat Ciprian Braşoveanu.
Primele şi ultimele roluri în cinema pentru Ioana Citta Baciu şi Grig Dristaru
Personajul principal al filmului, Tudor, interpretat chiar de Braşoveanu, suferea de fotofobie şi de insomnia, iar acţiunea se desfăşoară, în mare parte, într-o cafenea misterioasă. Distribuţia a fost completată de regretaţii Ioana Citta Baciu (Doamna) şi Grig Dristaru (Doctorul), seniorul Gheorghe V. Gheorghe (Anticarul Glogord), plus alţi artişti ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini“, Cristian Gheorghe (Detectivul), Oana Preda (Directoarea băncii), Petronela Buda (Dana), Ana-Maria Ciucanu (Proprietarul), Florin Toma (Interlopul), Iulia Grigoriu (Maxine Celestine) sau Cristina Uja (Denia). „Ca gen, l-aş putea încadra foarte uşor în zona misterului, cu trimiteri la filmele noir ale anilor '40. Filmam noaptea, iar ziua, de la 10.00, cu pauză la prânz, apoi din nou până la 21.00, repetam pentru piesa «Take, Yanke şi Kadîr». Abia dacă rămâneau două-trei ore de somn! Începeam filmările după ora 23.00 şi le terminam dimineaţa la 6.00. Cu domnul Gheorghe V. Gheorghe am filmat doar o singură noapte, cam patru-cinci ore, iar cu doamna Ioana Citta Baciu două sau trei nopţi. Toată lumea a lucrat cu entuziasm la proiect“, a explicat Ciprian Braşoveanu.
Compozitorii Tomas Weiss şi Mathias Grassow, convinşi să intre în proiect prin e-mail
Şi, pentru că echipei îi lipsea un director de imagine, sarcina şi-a asumat-o actorul Cristian Gheorghe, cel care avea, de altfel, şi o mai mare experienţă în lumea cinematografiei, el jucând în producţiile „Filantropica“ (regia Nae Caranfil), „Azucena, îngerul de abanos“ (regia Mircea Mureşan) şi „Cel ales“ (regia Cristian Comeagă). „E o responsabilitate destul de mare pe care şi-a asumat, pentru că nu e uşor să filmezi şi să pregăteşti un cadru. Nu înseamnă doar să te duci cu camera şi să filmezi ce îţi spune regizorul, e vorba şi despre estetica imaginii, cum trebuie puse luminile, ce filtre folosim. Am filmat cu camera mea personală, dar imaginile sunt foarte clare, chiar şi la cadre dificile, trase în automobil. Din toată echipa, singurii care nu sunt gălăţeni sunt compozitorii germani Tomas Weiss şi Mathias Grassow, pe care i-am găsit pe internet, i-am contactat prin intermediul e-mail-ului, iar acceptul lor a venit imediat, necondiţionat, înainte chiar ca aceştia să citească scenariul! Amândoi sunt compozitori de muzică ambientală, iar Weiss compune frecvent muzică de film. A fost aproape un şoc să descopăr la doi străini un asemenea sprijin!“, a povestit regizorul. Bugetul total al producţiei a fost de aproximativ 2.000 de euro. „Cam trei sferturi din buget a fost contribuţia părinţilor mei, iar restul banilor i-am pus eu, din ce mai reuşisem să economisesc. Bugetul limitat m-a forţat să fiu creativ! De pildă, pentru travelling, am folosit o…tricicletă“, a mărturisit Ciprian Braşoveanu (foto, în dreapta, alături de Cristian Gheorghe).
Selecţionat la cinci festivaluri internaţionale
Premiera filmului a avut loc la 29 martie 2014, în Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini“. Neavând bani pentru promovare, regizorul şi-a dat seama că singura şansă de a populariza filmul este de a-l înscrie la cât mai multe festivaluri dedicate producţiilor independente. Ecourile au fost în mare parte pozitive, „Café Journal“ fiind selectat în competiţia oficială a numeroase festivaluri internaţionale: „Three Cities Festival & Conference“, organizat la Santo Domingo (Republica Dominicană), Los Angeles şi New York (Statele Unite ale Americii), în 2015, „Festival Mundial de Cine Extremo de Veracruz“ (Mexic), în 2015, „I Filmmaker International Film Festival“, organizat în Marbella (Spania), în 2015, „IndieWise Film Festival“ (Statele Unite ale Americii), în 2016, respectiv „Free Net World Film Fest“, organizat la Nis (Serbia), în 2016.
Cum l-a impresionat Gheorghe V. Gheorghe pe Eugen Barbu: „Cine e ţiganul ăla? Cântă mai bine ca Fărâmiţă Lambru!“
Interpretul rolului anticarului Glogord în filmul lui Ciprian Braşoveanu, Gheorghe V. Gheorghe (89 de ani), este unul dintre cei mai longevivi actori ai scenei româneşti şi un demn urmaş al lui Radu Beligan, cel care a jucat ultimul său rol la 97 de ani împliniţi. Gheorghe V. Gheorghe a împlinit 64 de ani de actorie, a jucat peste 300 de roluri în carieră şi face parte din trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini“, fără întrerupere, încă din stagiunea 1961 - 1962. „M-am născut în Ploieşti, sunt ploieştean, neică, vorba lui Caragiale. Am avut o copilărie cam tristă în acest oraş, că am apucat cel de-al Doilea Război Mondial şi am trecut prin foc şi pulbere, prin bombardamentele americane care ne-au distrus copilăria. După un timp ne-am refugiat, mi-amintesc, înainte de Paşti. Am plecat cu bagajele în două căruţe, cum am putut, cu părinţii, într-o localitate la vreo 40 de kilometri de Ploieşti. Nu târziu după asta ne-a bombardat şi casa, a căzut o bombă pe casă. Am plecat la timp“, povesteşte maestrul, care a învăţat meserie de la titanii teatrului românesc: „Primul an de teatru eu l-am făcut la Cluj, unde am avut profesori deosebiţi: pe artistul emerit Ştefan Braborescu, pe Toma Dimitriu, actor de renume al Clujului, şi alţii, bineînţeles. Apoi, la Bucureşti, am avut profesori pe artistul emerit Ion Talianu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, şi ca asistent pe artistul poporului Grigore Vasiliu - Birlic“.
Gheorghe V. Gheorghe a jucat timp de 13 ani în „Groapa“, după romanul lui Eugen Barbu, spectacol datorită căruia a şi ajuns în graţile „Patronului“. „Jucam rolul Mitică Ciolan, şeful tarafului de lăutari. Cântam cu trei ţigani în spate, unul cu ţambalul de gât, unul cu o vioară şi altul cu acordeonul. Unul era cocoşat, iar altul avea dantura toată de argint. Strălucea în lumină. Eu îl întorceam mereu spre reflector şi-i ziceam: «Ia, râzi aici să te vadă lumea!». Râdea publicul pe rupte. Făceam nişte turnee pentru planul teatrului şi jucam în diferite oraşe mari cu cine crezi? Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mişu Fotino. Fiind în turneu cu aceşti stâlpi ai teatrului românesc, Beligan a auzit de spectacol şi a zis: «Ia să îl vedem şi noi!». L-a văzut într-o dimineaţă. I-a plăcut aşa de mult - era şi directorul Teatrului Naţional - şi a zis: «Gata, veniţi la Naţional şi jucaţi săptămâna ailaltă!». Am plecat la Bucureşti şi am jucat şi zice: «Îl invit, să ştiţi, şi pe Barbu». Rupere a fost! După reprezentaţie, Barbu s-a dus la «meşterul» Beligan şi l-a întrebat: «Cine e ţiganul ăla? E formidabil! Cântă mai bine ca Fărâmiţă Lambru!». «Păi ăla nu e lăutar! E cel mai bun actor din Galaţi», i-a zis Beligan. «Vreau să-l cunosc». Au venit la mine în cabină, m-au felicitat, m-au sărutat şi el, şi Marga Barbu, şi zice: «O să aveţi o surpriză, maestre. Daţi-mi numărul de telefon, peste o săptămână vă sun». Exact peste o săptămână m-a sunat acasă marele Eugen Barbu şi m-a invitat să filmez în «Domnişoara Aurica», unde el scrisese scenariul şi unde juca Marga Barbu rolul principal. În film făceam ce făceam şi în spectacol: cântam cântece lăutăreşti la o nuntă“, a povestit Gheorghe V. Gheorghe, care a mai interpretat un alt rol într-un film românesc, Marin din lungmetrajul regizat de către Dan Piţa, „Bietul Ioanide“.
Cu Toma Caragiu eram vecin, locuiam pe aceeaşi stradă. Mergeam împreună la căminul cultural, unde luam lecţii de teatru, învăţam să spunem poezii şi făceam mici scenete pe care le prezentam apoi la serbări Galaţiul era un oraş cu o atmosferă deosebită. Când am venit eu, nu era combinatul înfiinţat. Ne puteam plimba frumos, respiram aer curat, mergeam pe Dunăre, mergeam dincolo de Dunăre la pescuit. Dunărea cred că m-a reţinut şi, pe urmă, bineînţeles, publicul! Măsura adevărată a unui actor o dă scena pe care trebuie să o cari în spate timp de o oră, un an, o viaţă. O faci ca şi când ar fi vorba de testamentul tău Gheorghe V. Gheorghe
Se încarcă comentariile...
