„Din culisele cinematografiei“. Amintiri senzaţionale cu Ion Besoiu, din timpul filmărilor la serialul „Toate pânzele sus“: „A ieşit cu un pistol în mână şi i-a pus la perete pe arabi, cu mâinile sus!“

„Din culisele cinematografiei“. Amintiri senzaţionale cu Ion Besoiu, din timpul filmărilor la serialul „Toate pânzele sus“: „A ieşit cu un pistol în mână şi i-a pus la perete pe arabi, cu mâinile sus!“

Ion Dichiseanu şi Ion Besoiu

În 2017 se împlinesc patru decenii de la lansarea celui mai iubit serial din istoria Televiziunii Române, prilej cu care regizorul Mircea Mureşan şi o parte dintre actorii care au participat la realizarea sa şi-au amintit întâmplări deosebite din perioada filmărilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2017 se împlinesc 40 de ani de la prima difuzare a serialului „Toate pânzele sus“ la Televiziunea Română, iar povestea cinematografică realizată de Mircea Mureşan continua să fie extrem de apreciată şi urmarită de români. Chiar şi generaţiile tinere, care preferă de obicei superproducţiile americane şi strâmbă din nas când vine vorba de filme româneşti, se uită cu plăcere la aventurile „Speranţei“.

Iar personajele din film au înlocuit identitatea actorilor care le-au interpretat. E greu să-ţi imaginezi astăzi pe altcineva decât regretatul Ion Besoiu în hainele lui Anton Lupan, pe Gherasim nu ţi-l poţi închipui decât întruchipat de Ilarion Ciobanu, iar Ieremia va avea mereu, în memoria colectivă, chipul lui Sebastian Papaiani. Şi totuşi, au existat şi alte variante de distribuţie. Aşa cum se întâmplă de altfel la fiecare film, fie el realizat la Buftea sau la Hollywood. Dacă unii dintre actori n-au avut concurenţă, rolurile fiindu-le dedicate, alţii au fost nevoiţi să dea probe. Iar la orice concurs există învingători şi perdanţi. Au existat şi actori loviţi pur şi simplu de ghinion, după ce iniţial trăseseră lozul câştigător. Prima variantă pentru Pierre Vaillant n-a fost Ion Dichiseanu, ci Peter Paulhoffer, cel care mai jucase şi într-un alt film realizat de Mircea Mureşan, „K.O.“ (1968). „Era începutul anului 1975 când Mircea Mureşan mi-a propus să citesc scenariul. Urma să joc Pierre Vaillant. De fapt, filmările în platou începuseră, cu Peter Paulhoffer în rol. Din păcate, el şi-a rupt piciorul, iar producţia nu putea fi amânată. Marea majoritate a scenelor s-au filmat pe mare, după cum se ştie. La început am făcut naveta Bucureşti - Sulina, dar, după ce s-a încheiat stagiunea la teatre, am rămas la dispoziţia echipei“, a povestit Ion Dichiseanu. Şi pentru a-l interpreta pe Mihu s-au dat lupte grele. „S-au dat probe cu foarte mulţi tineri, iar ultimii am rămas eu şi cu Horaţiu Mălăele. El era deja actor, eu eram un liceean, dar s-a întâmplat să iau eu rolul. Peste mulţi ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a zis: «Măi, nea Cristi, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale...». Bine, dar de ce, l-am întrebat. «Mai ţii minte când am dat noi probe?». Da, sigur că ţin minte, zic. «Şi ai luat mata! Eu eram la început de drum în meserie şi mă gândeam că dacă aşa încep eu, că vine un copil şi-mi ia rolurile, ce-o să fac cu viaţa mea...» Ne amintim mereu cu plăcere de povestea asta. Revenind la film, e minunat că acest serial, după atâţia ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului“, şi-a reamintit actorul Cristian Şofron.

Băiatul cel slab cu cinci câini imenşi în lesă

Ca la orice filmare, nici la „Toate pânzele sus“ n-au lipsit momentele pitoreşti. „Îmi amintesc o scenă, spre finalul filmului. Veneam cu barca pescărească în care mai erau Gherasim, Ieremia şi Adnana, iar eu intram în apă, descopeream ascunzătoarea subacvatică a Spânului, apoi ieşeam şi ziceam: «L-am găsit!» Pentru asta trebuia să mă arunc în apă, să înot subacvatic şi să rămân acolo cât număram până la 20. Eram pe malul Dunării, se adunaseră şi destui gură-cască. După ce Mircea Mureşan a dat comanda «Motor!», ne-am apropiat cu barca de locul indicat de regizor şi m-am aruncat în apă. Am înotat, am ieşit, m-am agăţat de barcă, am zis replica. La care regizorul: «E bine, Dichi, dar mai tragem o dublă. Garderobiera să-ţi aducă hainele de schimb». Dar eu am rămas agăţat de barcă. «Hai, lăsă glumele, că n-avem timp, se duce soarele». Nu pot să ies, am zis eu. «Dar ce-ai păţit?» Mi-a furat Dunărea pantalonii! Vă daţi seama că toată lumea s-a amuzat teribil. S-au întors cu spatele, inclusiv Julieta, m-am schimbat, mi-am legat bine pantalonii de data asta, iar dubla a ieşit excelent. Ţin minte şi că tot la Mila 23, după o filmare, am rămas cu toată echipa să mâncăm o ciorbă pescărească. Noi am adus băuturile, iar pescarii...peştele. Într-un cadru de vis. Inginerul de sunet a adus şi un magnetofon. Era o stare de euforie generală. Au apărut şi nişte lăutari, am petrecut o seară excepţională. Se adunase tot satul acolo, iar un pescar bătrân, cu pipa în gură, ne-a spus: «Aşa un spectacol n-a mai văzut neam de neamul nostru...Că de, cum o să pătrundă trupe de actori pe meleagurile astea parcă uitate de Dumnezeu...»”, a mai povestit Ion Dichiseanu. „Trebuia să mă împrietenesc cu câinele cu care urma să joc. Fuseseră aleşi cinci câini imenşi, din care urma să fie selectat câştigătorul. Şi mă plimbam cu ei prin Constanţa, pe faleza Cazinoului. Şi, cum eu aveam acel fizic «impunător», se uitat toată lumea după băiatul cel slab cu cinci câini imenşi în lesă. Culmea e că până la urmă n-a mai rămas niciunul, în rolul lui Lăbuş fiind ales câinele domnului Mureşan“, şi-a reamintit Şofron.

Primul episod, transmis după cutremur

Televiziunea Română a programat difuzarea episodului-pilot al serialului într-o zi de duminică, 13 martie 1977, de la ora 11.00. Cu siguranţă, ar fi fost o zi fără o semnificaţie deosebită, dacă n-ar fi venit imediat după cutremurul devastator din 4 martie. Capitala era încă în doliu, iar doi dintre protagoniştii filmului, Mircea Mureşan şi Ion Besoiu, se aflau în locuinţa Irinei Petrescu, întrucât blocul în care locuia regizorul era în reparaţii. „Împreună cu Gimi, în acele zile am fost adăpostiţi şi de Liviu Ciulei, dar premiera am sărbătorit-o în gazdă la Irina Petrescu, care ne-a onorat cu şampanie şi cu bucate preţioase. Am încercat să ne înveselim şi să uităm de tragicul eveniment, cu gândul că alte unsprezece duminici consecutive oamenii vor vedea serialul nostru“, şi-a reamintit Mircea Mureşan.

Serialul a făcut furori şi în Germania

Popularitatea serialului „Toate pânzele sus“ a depăşit cu mult graniţele României. A fost vândut şi a rulat cu succes atât în ţările socialiste, cât şi în cele capitaliste. Publicul din Germania a fost realmente cucerit de aventurile lui Anton Lupan. „Toate pânzele sus“ a fost prezentat atât în RFG (premiera pe 6 decembrie 1978, la Zweites Deutsches Fernsehen), cât şi în RDG (premiera pe 19 februarie 1980, la Deutscher Fernsehfunk 2). „În 1979, am plecat cu trenul din Germania către Franţa. Eram în vagonul restaurant şi vameşul se uita când la mine, când la fotografia din paşaport. «Vous êtes comédien?», m-a întrebat. «Da», am spus mirat. Mă recunoscuse din «Toate pânzele sus», care fusese difuzat şi la nemţi şi la francezi. M-am simţit onorat că cinematografia română pătrunsese până acolo“, şi-a reamintit Ion Dichiseanu. Popularitatea de care se bucură şi astăzi serialul e dovedită şi de faptul că, în 2015, „Toate pânzele sus“, adică „Bis ans Ende der Welt / Mit vollen Segeln“ a fost editat şi în format DVD în Germania, privilegiu de care s-au mai bucurat doar câteva pelicule româneşti realizate înainte de 1990, mai exact câteva dintre filmele lui Sergiu Nicolaescu.

«Toate pânzele sus» a fost una dintre cele mai frumoase etape ale vieţii mele, dar şi un succes cinematografic de mare răsunet, un film care a marcat generaţii întregi de spectatori

Ion Besoiu
actor

Romantic din fire, aventura mi-a venit ca o mănuşă! Mi-am dat seama că, sufleteşte, rămăsesem un adolescent. Deşi eu sunt dintr-o familie de ceferişti, m-am acomodat instantaneu pe corabie

Ion Dichiseanu
actor

Marea bătălie româno-arabă de la Palas

Dacă pe ecran personajul său, Anton Lupan, s-a luptat cu piraţii lui Spânu’, dar şi cu temutul Husein din Port Said, Ion Besoiu a avut parte de o aventură demnă de un scenariu de film şi în viaţa reală, în timpul filmărilor la serial. Alături de regizorul Mircea Mureşan şi de căţelul Lăbuş. Pe litoralul românesc, echipa de filmare a locuit la hotelul Palas, foarte în vogă şi astăzi. În cel mai luxos apartament al stabilimentului locuia în acea perioadă un şeic. Unul veritabil, care venise în România ca să cumpere oi. Într-o seară, în timp ce regizorul îl plimba pe Lăbuş, la intrarea în hotel s-a iscat un scandal între şeicul respectiv şi un taximetrist. Arabul se supărase că şoferul, care aştepta o comandă, parcase pe locul pe care-l utiliza el de obicei. Spiritele s-au încins rapid. „Cei doi s-au luat la bătaie, iar Lăbuş, care nu suporta scandalul, a început să latre la ei. A apărut şi un marinar de-al arabului, care s-a repezit la şofer, încercând în acelaşi timp să îndepărteze câinele cu lovituri de picior. Speriat că îl loveşte şi ratez filmările, am intrat între ei, ca să-l scot pe Lăbuş. Numai că marinarul m-a lovit cu pumnul în faţă. Mi-am amintit şi eu câte ceva din anii de ucenicie la box şi i-am tras una exact în colţul bărbiei, încât a zburat peste capota taxiului. A ieşit şi Besoiu cu un pistol în mână şi i-a pus la perete pe arabi, cu mâinile sus. Între timp apăruse şi un Aro al Miliţiei. Un plutonier a sesizat pistolul: «Ce-i cu ăsta?!» Besoiu i l-a pus în mână. Era o jucărie de plastic, dar care imita perfect un Browning. Cei doi scandalagii au fost duşi la secţie, iar eu am ajuns la spital, pentru că aveam o fisură la deget. Directorul de producţie, Sideriu Aurian, evreu pus pe câştig, a reclamat la miliţie că filmările sunt puse sub semnul întrebării: «Dacă regizorul e indisponibil numai câteva zile şi e foarte mult! Ratăm filmări de milioane!» De fapt s-a filmat, doar nu dirijam cu degetul fracturat. Tămbălăul a luat însă proporţii, s-a interzis ieşirea din ţară a arabilor, a venit de la Ministerul Agriculturii un director alarmat de situaţie, pentru că şeicul tocmai îmbarcase un vapor plin cu oi vii. Pentru că nu se putea să nu existe coincidenţe ca-n filme, tipul, Petrică Munteanu, fusese coleg de clasă cu Besoiu. Ne-a convins să retragem într-un final reclamaţia. Şeicul şi-a luat în scris angajamentul că va plăti daune dacă va fi cazul. N-a fost!“, a povestit Mircea Mureşan.

„L-am lovit pe regizor cu polonicul în cap!“

Jean Constantin i-a fost mereu recunoscător lui Mircea Mureşan pentru că i-a dat posibilitatea de a-l juca pe Ismail, un rol cu mare priză la public. „Cel mai bine m-am simţit în «Toate pânzele sus» al lui Mircea Mureşan, în care am interpretat cu toată inima personajul Ismail. Una dintre cele mai amuzante întâmplări de la o filmare a fost tot de atunci. Regizorul Mircea Mureşan interpreta un mic rol de pirat. Şi-a pus pe cap, sub fes, un castron, pentru ca atunci când dădeam eu cu polonicul, să nu-l lovesc. Până la urmă nu i-a reuşit şi tot l-am lovit. Se simte şi în film cum înjură“, povestea actorul într-un interviu acordat cu ocazia lansării serialului în premieră pe DVD, acum fix un deceniu. De altfel, datorită popularităţii personajului, Mircea Mureşan l-a reînviat pe Ismail, de data asta în chip de strănepot al celui din „Toate pânzele sus“, în filmul „A doua cădere a Constantinopolului“ (1994), iar ulterior şi în continuarea acestuia, „Sexi Harem Ada Kaleh“ (2001).

„Toate pânzele sus“...în benzi desenate

Radu Tudoran n-a scris scenariul serialului regizat de Mircea Mureşan, însă a acceptat propunerea lui Puiu Manu de a realiza împreună un album de benzi desenate după romanul său. „Eram foarte buni prieteni. Când i-am propus să realizăm împreună această bandă desenată, a strâmbat puţin din nas la început. «Cum aş putea să rezum un roman de 800 de pagini în cele 40 de planşe ale tale?», m-a întrebat. I-am spus să se concentreze doar pe secvenţele de acţiune. Şi aşa a făcut. Dar mi-a zis: «Puiule, dacă nu erai tu, n-aş fi acceptat niciodată aşa ceva!». Vreau să vă spun că albumul apărut în 1973, la editura Stadion, a fost un mare succes, s-au vândut ca pâinea caldă cam 40.000 de exemplare“, a povestit desenatorul în vârstă de 88 de ani. În 2010, când s-a împlinit un secol de la naşterea scriitorului, plecat dintre noi în 1992, credinciosul său prieten a redesenat complet albumul, de data aceasta în culori: „Le-am propus mai multor edituri să-l publice, dar m-au refuzat, sub pretextul că nu se mai caută în ziua de azi banda desenată. Aşa că l-am tipărit pe banii mei. Şi se vinde foarte bine, am mai scos încă un tiraj!“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: