„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns românul Vlad Rădescu o mare vedetă în China lui Mao Zedong

„Ciprian Porumbescu“ filmul biografic regizat de Gheorghe Vitanidis, denumit iniţial „Balada“, a avut un succes nebun în cinematografele chinezeşti, transformându-l astfel pe actorul Vlad Rădescu, aflat chiar la debutul său pe marele ecran, într-o vedetă de prim rang în Asia.

Întâmplător sau nu, vizita lui Nicolae Ceauşescu în China lui Mao Zedong, între 1 şi 9 iunie 1971, a coincis cu momentul în care filmele româneşti au început să pătrundă şi pe piaţa chinezească.

Peliculele autohtone au fost foarte populare la Beijing în anii ‘70 şi ‘80, fapt deja cunoscut şi la noi, iar mulţi dintre cititori ar fi tentaţi să rostească numele unei producţii semnate de Sergiu Nicolaescu ca răspuns la întrebarea „Care a fost cel mai popular film românesc printre chinezi?“. În realitate, filmul care a cucerit ţara cu cea mai numeroasă populaţie de pe glob este pelicula lui Gheorghe Vitanidis, „Ciprian Porumbescu“. Filmul biografic a avut premiera, în România, la 1 mai 1973 şi a ajuns şi pe ecranele asiatice câţiva ani mai târziu, cronicarii asiatici susţinând că are „parfumul“ unei epoci prezente numai în „Visul din Pavilionul Roşu“, unul dintre cele patru mari romane clasice ale literaturii chinezeşti. În articolul „Sunt legat sufleteşte de România“, profesorul Zhao Weijian de la Conservatorul Central din China îşi amintea că toată lumea se îndrăgostise în acei ani de „Balada“ lui Ciprian Porumbescu.

„Porumbescu pare să fi atins o coardă sensibilă a sufletului colectiv chinez“

„Era considerată versiunea română a piesei «Liangzhu» («Îndrăgostiţi de un fluture»). Când eram în România, Şcoala de Artă, acolo unde am studiat eu, purta numele lui Ciprian Porumbescu. El este considerat un remarcabil muzician. A compus muzica pentru celebrul cântec patriotic «Pe-al nostru steag e scris Unire», dar şi muzica pentru melodia fostului imn al României, «Trei culori». În China, Asociaţia Muzicienilor a introdus «Balada» la examenul pentru nivelul şapte pentru violonişti“, scria Zhao Weijian.

Şi regretatul critic de film Alex. Leo Şerban nota, în 2004, în articolul „China cu Ciprian“, publicat de „Dilema Veche“: „A doua zi, întâlniri, iarăşi mese interminabile, iarăşi nostalgii cu «Ciprian Porumbescu»...Pare să-l fi văzut toată China! Încerc să-i conving că România a mai făcut filme din anii '70 pînă acum, unele foarte bune. Le spun: «Sigur că, pentru o cultură atât de veche ca a dumneavoastră., 30 de ani înseamnă doar 3 minute!», şi asta îi binedispune. Dar Ciprian Porumbescu pare să fi atins o coardă sensibilă a sufletului colectiv chinez, imposibil să li-l scoţi din cap“.

„Un compozitor a cărui creaţie s-a contopit cu fiinţa noastră naţională“

Gheorghe Vitanidis visa să realizeze un film dedicat tânărului compozitor încă din 1953, însă, din varii motive, n-a reuşit să să obţină aprobarea pentru intrarea în producţie decât în 1972. „Treptat, treptat, Ciprian Porumbescu începe să se reîncarneze pe platourile de la Buftea. Îşi caută întruchiparea printre contemporani. Se decide însă greu asupra interpretului său. Caută unul pe măsura lui, cu flacăra lui mistuitoare, cu geniul şi puterea lui de dăruire. Şi sunt, printre contemporani, mai mulţi care ard la aceeaşi temperatură cu el. Să vedem care va fi cel ales“, mărturisea regizorul în numărul din martie 1972 al revistei „Cinema“. Gheorghe Vitanidis a scris şi scenariul peliculei, iar scriitorul Fănuş Neagu a realizat dialogurile. Filmările au început la scurtă vreme după aceea şi s-au încheiat în septembrie, la Buftea, Suceava, Stupca, Putna, Braşov şi Bucureşti. „Prin aceleaşi meleaguri în care a trăit compozitorul: în nordul Moldovei, la Viena, la Braşov, la Nervi... Încercăm să recompunem atmosfera şi spiritualitatea epocii cu sprijinul substanţial al entuziaştilor din Suceava şi Braşov şi al Conservatorului din Bucureşti, care îi poartă numele. Este o partitură grea, complexă, pentru fiecare compartiment în parte, care reclamă virtuozitatea soliştilor, deşi în dreptul fiecărui plan s-ar putea scrie «tutti quanti». Nu vă ascund propriile mele emoţii si uneori mă cutremur la gândul că aş putea greşi în redarea, pentru prima oară pe ecran, a lui Eminescu sau a lui Ciprian, pe care Fănuş Neagu, realizatorul dialogurilor, îi numeşte într-o replică destinată personajului Kogălniceanu: «Voievozi de drept în scaunul gândirii omeneşti»“, mai spunea Gheorghe Vitanidis, care a lucrat alături de un operator consacrat, Ovidiu Gologan, dar şi de trei regizori secunzi experimentaţi: Doru Năstase, Nicolae Corjos şi Alexandru Maldea. „Nu va fi un film muzical cu tot dinadinsul. Muzica va fi prezentă numai acolo unde are o justificare dramaturgică, însoţind eroul şi destinul lui. În niciun caz nu va fi operetă sau film cântat. Tragica şi tumultuoasa existenţă a eroului conţine atâta dramatism şi sensuri profund contemporane, încât nu vom face concesii tentaţiilor facile sau şabloanelor genului. Va fi, mai presus de toate, un film adevărat, despre un compozitor a cărui creaţie s-a contopit cu fiinţa noastră naţională, cu tot ce avem noi mai drag“, concluziona regizorul.

Când Cernăuţi devine doar un anonim „oraş universitar“

Pelicula avea iniţial titlul „Balada“ şi include fragmente din opereta „Lăsaţi-mă să cânt“ de Gherase Dendrino, iar Sofia Vicoveanca a fost cea care a interpretat muzica populară din film. Pictorul sucevean George L. Ostafi, care a însoţit în permanenţă echipa de filmare, din potura de şef al Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, spunea că Gheorghe Vitanidis a făcut „un film de un patriotism exaltat“: „La vremea respectivă, se cânta des «Balada», are era o piesă cunoscută, dar puţini ştiau că era compusă de Ciprian Porumbescu. Cred că de aceea s-a şi schimbat s-a preferat numele compozitorului în titlul filmului, pentru a-l face cunoscut pretutindeni. În scenariu şi în film s-a evitat pomenirea numelui oraşului Cernăuţi, în care a studiat Ciprian Porumbescu, ca să nu lezăm sensibilităţile ruşilor. Mai ales că imaginile filmate au fost transpuse pe ecran panoramic în laboratoarele cinematografice de la Moscova“. Astfel, în toate secvenţele care vizează Cernăuţiul s-a utilizat sintagma „oraş universitar“, iar sala de festivităţi a oraşului a fost reconstituită în Sala „Ştefan cel Mare“ a Palatului Administrativ din Suceava, clădire în stil baroc construită între anii 1903-1904. Distribuţia filmului „Ciprian Porumbescu“ i-a pus lui Gheorghe Vitanidis câteva probleme destul de spinoase. În primul rând, găsirea unui interpret pentru cunoscutul compozitor, un interpret a cărui fizionomie „să nu o reproducă pur şi simplu pe cea a compozitorului, dar să nu contrazică imaginea existentă în mintea viitorului public”, după cum mărturisea regizorul în revista „Cinema“, care anunţa totodată, în martie 1972: „Iată câteva dintre opţiunile cu mari şanse de a deveni certitudini ale lui Gh. Vitanidis pentru viitorul său film Ciprian Porumbescu: Vlad Rădescu (Ciprian Porumbescu), Tamara Creţulescu (Berta, iubita compozitorului), loana Bulcă (patroana Balului de Onoare), lon Caramitru (A. Bârseanu, prieten scriitor), Gheorghe Cozorici (un vestit lăutar), Carmen Strujac (cântăreaţă de muzică populară)“.

„Neagu Rădescu nu merge pe afiş, crede-mă“

Vlad Rădescu era student în anul I în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică când a aflat că va face parte din distribuţia filmului, în urma unor îndelungi şi disputate probe. Pe numele său complet Neagu Oltea Vlad Rădescu, actorul obişnuia să folosească doar primul prenume, însă Gheorghe Vitanidis l-a impulsionat să-şi găsească un alt nume de scenă: „Neagu Rădescu nu merge pe afiş, crede-mă“. „Ca tot omul, ştiam câteva dintre cântecele sale şi foarte vag ştiam cum arăta. În niciun caz însă, nu-mi imaginam că semăn cu el. Când m-am suit în maşina studioului, nici nu ştiam la ce film şi pentru ce rol voi da probe. Ulterior însă, am citit câte ceva şi am discutat destul de mult cu regizorul care mi-a schimbat foarte mult părerea despre personaj, pe care eu îI vedeam destul de aproape de şablonul romantic. Frică însă nu mi-a fost niciun moment. Mi-era frică de procesul de realizare a filmului, de mediul nou, cu totul necunoscut. Mai greu a fost până când am văzut primul material. Când am intrat în sala de proiecţie, m-am făcut mic, mic de tot şi nu-mi mai amintesc nimic din ce-am văzut. Ştiu doar că mi-am descoperit o mie de defecte. De rolul propriu-zis, însă, nu mi-a fost frică“, şi-a amintit actorul. Deşi filmul a fost popular şi în România, Vlad Rădescu nu a avut niciodată în ţară notorietatea de care s-a bucurat în China. „Filmul a fost difuzat la finalul Marii Revoluţii Culturale Proletare, la sfârşitul epocii lui Mao. Se pare că a fost primul film în care eroii principali, doi îndrăgostiţi, nu spuneau lozinci, ci se ţineau de mână şi se sărutau. Muzica era şi ea foarte frumoasă, aşa că i-a prins! Regret că n-am ajuns în China, chiar dacă am copilărit fix lângă ambasada chineză din Bucureşti. Îmi amintesc însă o întâlnire cu nişte chinezi în liftul hotelului «Forum» din Costineşti. Când m-au văzut, erau să blocheze liftul între etaje, că nu mai ştiau pe ce buton să apese!“, a povestit, amuzat, Vlad Rădescu. Confirmarea faptului că succesul filmului a rămas acelaşi, în ciuda trecerii anilor, a venit pentru interpretul lui Ciprian Porumbescu în 2005, când o echipă de la China Central Television a venit la Bucureşti special pentru a-l întâlni. „Vroiau un interviu cu mine şi altul cu Sergiu Nicolaescu. Ne-au spus şi ei că filmele noastre s-au bucurat de un succes imens acolo şi că au fost văzute de multe generaţii de chinezi“.

Pe lângă Vlad Rădescu, distribuţia finală a peliculei regizate de Gheorghe Vitanidis i-a mai inclus pe Emanoil Petruţ (Părintele Ilarie), Emilia Dobrin (Mărioara), Sebastian Papaiani (Voronca), Dan Ionescu (Pastorul Gorgon), Clody Bertola (soţia pastorului), Tamara Creţulescu (Berta), Dina Cocea (sora pastorului), Ioana Bulcă (Tereza), Toma Caragiu (Colonelul), Marcel Anghelescu (Preşedintele Tribunalului), Amza Pellea (Profesorul Miculi), Iurie Darie (Nastasi), Carmen Maria Strujac (Ilinca), Alexandru Repan (Mihai Eminescu), Ion Besoiu (Ioan Slavici), Cezara Dafinescu (Camelia), Gheorghe Cozorici (Doctorul), Emil Coşeru (Andrei Bârseanu), Saul Taişler (Mihail Kogălniceanu), Constantin Rauţchi (Puşcăriaşul) şi Vasile Florescu (Simulescu).

4.169.692 de bilete a vândut filmul lui Gheorghe Vitanidis în cinematografele din România Dincolo de discreta şi sensibila interpretare a Tamarei Creţulescu (Bertha) şi de buna alegere a tânărului Vlad Rădescu în rolul titular (asemănare fizică izbitoare cu Ciprian Porumbescu), în film apare o galerie impresionantă de actori de solidă reputaţie: Dina Cocea, degajând o fermă prestanţă; Clody Bertola, fragilă şi discretă; Emanoil Petruţ, plin de un dinamism teluric, Amza Pellea, nuanţat cu subtilitate; Toma Caragiu, ameninţător şi în acelaşi timp derizoriu; Dan Comşa în revista „Cinema“ nr. 5/1973 lată un film străbătut de la prima la ultima secvenţă de nobile idei şi sentimente, de patos şi optimism, în care arta realizatorilor lui — şi în primul rând a regizorului Gheorghe Vitanidis — a reuşit să depăşească acea stânjenitoare impresie a trecerii deliberate, previzibile prin toate punctele tematice, care încheagă de obicei o demonstraţie (impresie oferită de cele mai multe din filmele noastre) Mircea Horia Simionescu în revista „Cinema“ nr. 5/1973