„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns Radu Beligan să joace rolul unui traficant internaţional de antichităţi

Radu Beligan

Regizorul Mircea Drăgan a realizat un film de aventuri pe fundalul poveştii extinderii şi modernizării portului Nador cu ajutorul specialiştilor români, distribuţia incluzând atât nume precum Radu Beligan, Mircea Albulescu, Violeta Andrei, Amza Pellea, Dem Rădulescu sau Jean Constantin, cât şi artişti marocani consacraţi, precum Doghmi Larbi sau Abdelkader Moutaa.

După prospecţii realizate în februarie de regizorul Mircea Drăgan şi directorul Casei de Filme nr. 5, Dumitru Fernoagă, pe 24 mai 1976 se semnau, la Bucureşti, termenii privind realizarea unor filmări în Maroc, în valoare de 20.000 de dolari, pentru filmul „Cuibul salamandrelor“, coproducţie româno-italiană. Buna colaborare dintre echipa română şi reprezentanţii Centrului Marocan al Cinematografiei i-a determinat pe aceiaşi Mircea Drăgan şi Dumitru Fernoagă să încerce realizarea unei noi pelicule în ţara din nordul Africii.

Astfel, scriitorul Ioan Grigorescu, cel care semnase şi scenariul de la „Cuibul salamandrelor“, a elaborat o nouă poveste cinematografică, „Nador“, inspirată din contribuţia reală pe care specialiştii români au avut-o la extinderea şi modernizarea portului Nador. Pe tot parcursul anului 1977, Ioan Grigorescu şi Mircea Drăgan au dezvoltat scenariul şi decupajul regizoral, efectuând totodată prospecţii şi documentare în Maroc, iar la 28 ianuarie 1978 Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, prin secretarul de stat Ladislau Hegheduş a aprobat intrarea în producţie. Scenariul a fost acceptat şi de influentul cineast Larbi Bennani, aflat la conducerea Centrului Marocan al Cinematografiei.

Astfel, la 24 martie 1978 s-a semnat, la Rabat, un protocol de acord care prevedea o contribuţie de 50% pentru fiecare parte, urmând ca partea română să asigure serviciile de creaţie şi tehnice (scenariu, regie, imagine, o parte dintre actori, muzica, aparatura de filmare, lucrări de laborator şi montaj-sonorizare), în timp ce partea marocană se obliga să asigure condiţiile materiale pentru filmarea întregului lungmetraj pe peliculă Eastman, actori, costume şi decorurile din Maroc, precum şi un aparat de filmat Arriflex 35. Printr-un act adiţional s-a stabilit, de asemenea, că regia versiunii marocane (montaj, postsincroane, mixaj) să fie încredinţată tot lui Mircea Drăgan.

40.000 de lei pentru Violeta Andrei

În ceea ce priveşte distribuţia, s-a decis ca fiecare parte să aibă drept de exclusivitate pe teritoriul naţional, în timp ce veniturile obţinute din restul ţărilor să fie împărţite în mod egal. Întrucât românii nu puteau ceda, conform legislaţiei naţionale, niciun dolar din valuta încasată în ţări socialiste, s-a luat decizia ca timp de doi ani marocanii să aibă dreptul de a exploata filmul şi în ţările socialiste, punând la dispoziţia părţii române valuta cuvenită.

Centrala „România-Film“ estima astfel că filmul nu numai că îşi va recupera în integralitate costurile de producţie, dar se vor obţine şi beneficii de pe urma exploatării externe. Distribuţia i-a inclus pe Radu Beligan (Carlos Morena Mendoza, traficant internaţional de antichităţi), Ioana Drăgan (Laura, soţia lui), Violeta Andrei (Ema Pop, reporter al Televiziunii Române), Mircea Albulescu (Inginerul Popescu), Dem Rădulescu (Rotaru), Amza Pellea (Excavatoristul Marin), Jean Constantin (Arheologul Jean), Florina Cercel (Doctoriţa Ana), George Mihăiţă (Gigi), Alexandru Repan (Arheologul Radu), din partea română, respectiv pe Abdelkader Moutaa (Comisarul Kebir), Mohamed Basri (Larousi), Hilal Abdellatif (Inginerul Raşid), Ritha Ben Abdeslam (Miriam), Moulay Abdellah Lamrani (Hachim) şi Doghmi Larbi (Profesorul El-Iazidi), din partea marocană. Conform documentelor aflate astăzi în custodia Arhivei Naţionale de Filme, Radu Beligan, Mircea Albulescu şi Violeta Andrei au încasat câte 40.000 de lei pentru roluri, în timp ce Jean Constantin şi Amza Pellea, având partituri mai reduse ca importanţă în economia filmului, au primit câte 30.000 de lei.

Şalupele marocane s-au lăsat aşteptate...

Filmările, care au avut loc în perioada mai - iulie 1978 la Nador, Fes, Casablanca, Al-Hoceima şi Meknès, au decurs în general fără incidente, excepţia constituind-o secvenţa finală, „urmărire cu şalupele pe mare“. Într-un referat din 7 august 1978 al Centralei „România-Film“ se menţiona că această secvenţă nu s-a putut filma la Nador acolo unde, conform scenariului, era locul ales şi existau racordurile corespunzătoare acţiunii din film. 

„La data de 21 mai, nu s-a putut filma deoarece nu au fost procurate armamentul, costumele de poliţişti şi şalupele mici. La data de 11 iunie a fost programată pentru a doua oară, la revenirea în Maroc a lui Radu Beligan, interpret principal în această secvenţă. Era duminică şi s-a contat pe participarea flotei şantierului Nador, compusă din macara plutitoare, remorcher şi două şalupe, care au fost prezente la locul filmări la 7 dimineaţa. Dar cele două şalupe (şalupă Mendoza şi şalupă poliţişti) ce trebuiau închiriate de partea marocană nu au sosit la locul filmării. Una a sosit după patru ore de aşteptare, iar cea de-a doua nu a sosit deloc. Întrucât la Nador se găseau, în aceeaşi zi, directorul marocan al cinematografiei, Benani, precum şi directorul Casei de Filme nr. 5 şi scenaristul Grigorescu, s-a făcut o analiză a celor întâmplate şi, la solicitarea părţii marocane, filmarea acestei secvenţe a fost reprogramată, pentru a treia oară, în zona Casablanca (Mahmudia), pentru 30 iunie 1978. La data respectivă am fost anunţaţi că această filmare este pregătită în portul Casablanca şi nu la Mahmudia. Condiţiile oferite nu corespundeau realizării în bune condiţii a secvenţei. În această situaţie, s-a emis soluţia de a se filma noaptea, situaţie în care ar fi fost posibilă rezolvarea unghiulaţie de filmare, dar nu s-au putut asigura grupuri electrogene pentru o filmare de noapte. În urma discuţilor purtate de regizorul Mircea Drăgan şi directorul Centrului Marocan al Cinematografiei, Larbi Bennani, acesta din urnă a afirmat că nu vede posibilitatea rezolvării iluminării unei filmări în condiţii de noapte şi a propus studierea posibilităţii de filmare a secvenţei respective în România, cu consecinţele ce derivă din aceasta pentru Centrul Marocan al Cinematografiei“, se arăta în referatul respectiv.

Nador, înlocuit cu portul Tomis în ultima secvenţă a filmului

„La întoarcerea echipei în România, după discuţii cu Centrala «România-Film» şi după un număr de telexuri între Centrala «România-Film» şi Centrul Marocan al Cinematografiei, partea marocană a acceptat să se filmeze în Maroc, iar la analiza concretă a mijloacelor tehnice necesare pentru o asemenea secvenţă s-a constatat că partea marocană nu dispune de aparatură de iluminare, grupuri electrogene şi şalupa utilitară necesară filmărilor. În această situaţie, Casa de Filme nr. 5 a purtat discuţii cu regizorul şi a ajuns la concluzia că această secvenţă, deosebit de importantă pentru dramaturgia filmului, nu se poate realiza decât în România. În aceeaşi idee s-au făcut demersuri la Ministerul Apărării Naţionale, care ne-a comunicat telefonic acordul, pentru punerea la dispoziţie a unei şalupe militare cu armamentul necesar“, au mai notat realizatorii, care au propus ca filmarea să fie realizată în portul Tomis, ceea ce s-a şi întâmplat la 28 septembrie 1978. Premiera a avut loc la data de 26 martie 1979 (versiunea în limba engleză), în timp ce versiunea în limba arabă a fost pregătită şi lansată la 9 mai 1978.

Practica unor coproducţii este o direcţie de preocupări în care casele noastre de filme ar trebui sa persevereze, un argument în acest sens aducându-l calitatea actorilor marocani, ilustrată atât prin compoziţiile lor individuale, cât şi prin secvenţele pe care reuşesc să le închege prin apariţiile lor Valerian Sava (în „Cinema“ nr. 4 / 1979)

Scrisoarea lui Mircea Drăgan către Larbi Bennani (1977)

Dragă prietene Larbi,

Presupun că ai primit răspunsul de la „România-Film“ în legătură cu proiectul pentru filmul „Rezistenţa“, care a fost trimis acum două săptămâni la Centrul Marocan al Cinematografiei.

În concepţia direcţiunii noastre cinematografice, scenariul şi filmul unei coproducţii trebuie, în mod obligatoriu, să conţină acţiuni, fapte, personaje, etc. româneşti într-o proporţie anume şi este motiv în legătură cu obţinerea prestărilor de servicii (aceeaşi care a fost la prima noastră colaborare, la filmul „Cuibul salamandrelor“).

Filmul „Braţele Afroditei“ cuprinde o povestire în care constructorii marocani şi români lucrează împreună pentru construirea portului Nador. În ceea ce priveşte varianta de prestări servicii, lucrurile se prezintă în felul următor:

1.Scriitorul şi scenaristul Ioan Grigorescu, cunoscând bine Marocul - şi pe care îl cunoşti şi tu - este de acord de a se perfecţiona scenariul.
2.O echipă formată din cei mai buni specialişti ai noştri (operatori de imagine, de sunet, monteuri, etc.) cu care lucrez de mai mulţi ani, este de acord să participe la realizarea acestui film.
3.Toate mijloacele tehnice pe care le ceri tu, precum şi lucrările de laborator, sunt disponibile.
4.În ceea ce mă priveşte - repet - sunt la dispoziţia ta, pentru ajutor amical, absolut gratuit, pe tot parcursul acestui an, în perioadele pe care le vom stabili.

Sper că ne vom întâlni la Bucureşti cât mai curând posibil!

(C.N.S.A.S. Fond „R“, dosar nr. 368083, vol. 1, f. 79)