„Din culisele cinematografiei“. Ştabii din Televiziunea Română au vrut să filmeze „Toate pânzele sus“ în alb-negru. Sergiu Nicolaescu a râvnit şi el la ecranizarea romanului lui Radu Tudoran

„Din culisele cinematografiei“. Ştabii din Televiziunea Română au vrut să filmeze „Toate pânzele sus“ în alb-negru. Sergiu Nicolaescu a râvnit şi el la ecranizarea romanului lui Radu Tudoran

„Toate pânzele sus“

Regizorul Mircea Mureşan a transformat cartea scriitorului Radu Tudoran într-o poveste cinematografică nemuritoare, de la lansarea căreia se împlinesc 40 de ani în 2017.

În 1947, Radu Tudoran, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, s-a retras la Brăila pentru a-şi îndeplini un vis. Acela de a călători în jurul lumii. Astfel, într-un hangar oferit de un prieten a început să-şi construiască – în sensul cel mai concret al cuvântului – o corabie. 

După instaurarea Republicii Populare Române, existând riscul să fie acuzat de pregătirea unei „treceri frauduloase a frontierei“, a lăsat baltă ambarcaţiunea, căreia nu-i mai lipseau decât catargele şi velatura, şi a revenit la Bucureşti. Chiar dacă nu şi-a îndeplinit visul, nu s-a lăsat: şi-a imaginat în scris o călătorie în jurul lumii. Aşa s-a născut, în 1954, romanul „Toate pânzele sus!“. Două decenii mai târziu, regizorul Mircea Mureşan a transformat cartea într-o poveste cinematografică nemuritoare, de la lansarea căreia se împlinesc 40 de ani în 2017.

Semnarea contractului dintre Televiziunea Română şi Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti pentru realizarea serialului a fost anunţată în presă încă din vara anului 1974. Cum s-a ajuns însă tocmai la opera lui Radu Tudoran, în condiţiile în care tematica favorită a serialelor realizate până atunci („Urmărirea“, „Pistruiatul“, „Un august în flăcări“) era „insurecţia armată din 23 August 1944“?

Cornel Burtică a aprobat proiectul

Povesteşte chiar regizorul Mircea Mureşan. „Geo Saizescu era pe atunci directorul secţiei de cinema din televiziune. Eu aveam de mult în minte acest proiect, pe care i l-am prezentat. I-a surâs ideea. Şeful Secţiei de Propagandă a Comitetului Central era Cornel Burtică, fost coleg de clasă cu Saizescu în liceu. Împreună cu Geo ne-am prezentat la cabinetul lui. A aruncat o privire peste cele două pagini scrise de mine, o schiţă de proiect. «O corabie?», ne-a spus, surprins. Găsim o posibilitate de amenajare a unui vas reformat, i-am răspuns. «Traseu Sulina-Ţara de Foc?» Mineralierele româneşti fac lunar trasee până în Brazilia. Îmbarcăm o echipă restrânsă şi filmăm pe drum, am zis. S-a mai uitat o dată, de două ori, după care a semnat: «Se aprobă proiectul. TVR va elabora un deviz estimativ pentru un serial de 12 episoade a 52 de minute. Astfel am jucat prima carte. Cu Radu Tudoran încă nu vorbisem, dar eram convins că nu se va opune. M-a invitat la vila lui de la Snagov. S-a arătat nu doar încântat, ci chiar măgulit. Numai că mi-a pus condiţia să nu-l pun pe el să scrie scenariul, pentru că lucra la altceva. Am convenit, împreună cu Geo, să apelăm la prietenul nostru, Alexandru Struţeanu, pentru adaptare. Conducerea televiziunii privea cu entuziasm proiectul, numai că în proiectul de deviz scria clar: filmările interioare se vor face pe platourile televiziunii, iar cele exterioare pe peliculă de 16 milimetri, alb-negru. În zadar am încercat să le explic că e un serial care poate avea un oarecare viitor, că televiziunea alb-negru e depăşită. Mi s-a zis: «N-avem alte posibilităţi tehnice». Aşa că ne-am dus din nou la Burtică. După ce i-am explicat situaţia, a zis atât: «Spuneţi-le celor de la TVR că am spus eu să se facă serialul pe peliculă color de cea mai bună calitate». Când am ajuns acolo, ăia deja ştiau! Ăsta a fost norocul nostru. Mai mult decât atât, cei de la televiziune au înţeles că nu au capacitatea tehnică să realizeze serialul, aşa că au contractat producţia completă la Buftea“, şi-a reamintit regizorul. Puţină lume ştie faptul mă marea majoritate a porturilor în care acosta corabia „Speranţa“ au fost reconstituite pe cheiurile Portului Tomis. „Până la finalizarea scenariului, am pus pe toată lumea să recitească romanul. La Constanţa, Marcel Bogos a văzut în Portul Tomis locul pentru un decor modular, faţadele clădirilor din toate porturile prin care trecea «Speranţa». La Sulina am reuşit să acoperim cu decorurile noastre paragina celebrului port de altădată. Şi Ushuaia din Ţara de Foc. Pentru Canalul Beagle am făcut prospecţii la gurile de vărsare ale fluviilor Don şi Nipru, dar nu se potriveau. Am găsit până la urmă locul perfect în Bulgaria, aproape de graniţa cu Turcia, la vărsarea râului Ropotamo în Marea Neagră. Tot în Bulgaria am mai filmat şi la Capul Caliacra, episodul cu insula şi grota piraţilor. Expediţia de explorare a ţinuturilor necunoscute din Ţara de Foc am filmat-o în Bucegi, dar şi în Cheile Dâmbovicioarei“, a povestit Mircea Mureşan.

„Echipajul l-am nominalizat fără ezitări: Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, George Paul Avram, Cristian Şofron. După unele probe, am ales-o şi pe Julieta Szönyi în rolul Adnanei. Mai rămăsese câinele, care în roman se numea Negrilă. De la crescătorie a fost adus un exemplar frumos, negru, pretins dresat. L-am lăsat să umble liber pe vas, încă în construcţie, să se obişnuiască cu mediul şi oamenii. Învăţasem să fac cunoştinţă cu câinii. La prima întâlnire se oferă mâna pentru miros. M-a muşcat destul de rău, c-am ajuns la spital! L-am adus de la Bucureşti pe Lăboanţă, câinele meu, care era oarecum obişnuit cu platourile. Când filmam «Porţile albastre ale oraşului» îl luam permanent cu mine la bateria de la Otopeni. Fără să-l fi îndemnat cineva, intra în cadru printre artilerişti, participând din proprie iniţiativă la filmări. În fine, odată urcat pe vas, în câteva zile se obişnuise cu toată lumea, lătra la străinii care se apropiau de punte. Astfel a fost inclus ca membru al echipajului, cu numele artistic Lăbuş“, a dezvăluit Mircea Mureşan.

Călătorie pe „Bocşa“, mineralierul din „Zile fierbinţi“

Filmările au debutat în aprilie 1975, în Portul Tomis transformat în Istanbul. „În zilele de schimbare a decorurilor exterioare, filmam pe mare. Ieşeam în larg aproximativ 20 de kilometri, până când nu se mai zărea ţărmul. Fără să conştientizăm însă riscul! Nu aveam radio, nicio legătură cu echipa de producţie. În cazul unei avarii, ne puteam prăpădi...Am avut noroc! La un moment dat chiar s-a dezlănţuit o adevărată furtună în larg. Echipajul profesionist, în frunte cu nea Florică, a dat imediat alarma. S-au strâns pânzele şi am plecat către port. Cu motorul de tractor cu care era dotat vasul, cei 20 de kilometri se parcurgeau în mai bine de o oră. Am ajuns chiar în ultimul moment la adăpost! Cam prin noiembrie terminasem toate scenele filmate la Constanţa. Iarna am filmat interioarele, pe platou. Ceea ce nu se ştie e că decorurile din incinta corăbiei se plasau acolo pe o platformă mobilă, clătinată în ritmul valurilor. În primăvară am reluat filmările, în Bulgaria, apoi la Sulina şi Mangalia, iar în septembrie am pornit în marea aventură. Împreună cu operatorul Nicu Stan, scenograful Marcel Bogos, producărorul Sideriu Aurian şi câţiva asistenţi, ne-am îmbarcat pe mineralierul «Bocşa», care făcea curse regulate în Brazilia, în portul Vitória“, a mai povestit Mircea Mureşan. „Bocşa“, cu o lungime de 220 de metri, o lăţime de 32 de metri şi o capacitate de 55.000 de tone, fusese construit în 1975, la Şantierul Naval Constanţa, fiind „personajul“ principal al filmului „Zile fierbinţi“, realizat chiar în anul respectiv de Sergiu Nicolaescu.

Popescu-„Dumnezeu“: „Nu, serialul va fi transmis alb-negru!“

„Căpitanul Ştefan Freitag a avut bunăvoinţa să aranjeze traseul în aşa fel încât să filmăm Bosforul dimineaţa, să ocolim de aproape Capul Sunion, Malta, Strâmtoarea Gibraltar, Canarele, Atlanticul...Avem în serial numeroase imagini reale, cu «Bocşa» interpretând «Speranţa». În momentul în care ne-am apropiat de Ecuator, căpitanul şi ceilalţi din echipaj ne-au avertizat că urmează «botezul». În mod normal, trebuia să fim aruncaţi în ocean, însă, din cauza rechinilor, evenimentul s-a petrecut până la urmă în piscina vaporului. Aşa am devenit «lup de mare»! După 22 de zile din momentul în care am plecat din Constanţa, am ajuns în Brazilia. La Vitória am coborât, am luat un autobuz până la Rio de Janeiro, ca să filmăm şi acolo. Am revenit la Bucureşti la finalul lunii octombrie, iar în decembrie filmul era deja gata. A urmat vizionarea cu Dumitru Popescu-«Dumnezeu». La final, n-a zis decât: «Mă aşteptam la mai multă aventură, dar e bine...». La care a urmat replica lui Aurian: «Va fi o mândrie pentru Televiziunea Română să prezinte un serial în culori». La care Popescu, după o «adâncă» reflexie de trei secunde, a decis: «Nu! Va fi transmis în alb-negru! Aşa cum vede tot poporul televiziunea noastră!»“

Pe atunci, emisiunile TVR erau în alb-negru, însă noi ne-am impus de la început să facem filmul color. Am avut noroc, puteam să nu-l am, cum s-a întâmplat cu «Răscoala» care a rămas alb-negru

Mircea Mureşan
regizor

Nu am întâlnit un om pe stradă care să nu fi văzut filmul! Şi taximetriştii, când aud numele meu, îmi spun de «Toate pânzele sus!». Am apărut şi eu în cadru, într-un rol secundar, de pirat

Mircea Mureşan
regizor

Şi Sergiu Nicolaescu a râvnit la ecranizarea romanului

Sergiu Nicolaescu a filmat pe aceeaşi ambarcaţiune două seriale, „Lupul mărilor“, în co-regie cu Wolfgang Staudte (ecranizare după Jack London), respectiv „Doi ani de vacanţă“, în co-regie cu Gilles Grangier (ecranizare după Jules Verne). După terminarea ultimului, în numărul din septembrie 1973 al revistei „Cinema“, cineastul mărturisea că ar fi tentat să ecranizeze şi romanul lui Radu Tudoran. „Am avut filmări foarte interesante, dar şi foarte grele, pe mare. Într-un fel, a fost o experienţă mai complexă decât cea pe care am avut-o cu «Lupul mărilor». Am avut o corabie foarte frumoasă şi mai apoi epava sa. Privindu-le, mă gândeam ce film s-ar putea face cu aceste decoruri extraordinare. Cred că umblatul pe apă pentru aceşti «Doi ani de vacanţă» mi-a redeschis vechea pasiune pentru mare. Sper ca la anul să mă întorc pe ţărmul ei şi să fac un film pentru una din casele noastre producătoare. Poate «Toate pânzele sus», poate altul...“, mărturisea Nicolaescu.

De la „Pasărea Furtunii“ la „Speranţa“, trecând prin „Ghost“ şi „Sloughi“

Mâna destinului a făcut ca povestea vasului pe care s-a filmat serialul să înceapă în 1954, chiar în anul în care Radu Tudoran a publicat romanul „Toate pânzele sus!“. La Şantierul Naval din Turnu Severin s-au construit atunci mai multe pescadoare pentru Marea Neagră. Majoritatea au fost exportate în Uniunea Sovietică, dar câteva au fost utilizate şi la noi, până la construirea flotei de pescuit oceanic, când au fost considetate necompetitive şi încet, încet casate. Până să ajungă vedetă în serial, pescadorul „Pasărea Furtunii“, rebotezat ulterior „Jirlău“, se odihnea în 1970 în portul Brăila. Neavând în ţară o navă potrivită pentru a interpreta rolul goeletei „Ghost“ din romanul lui Jack London, „Lupul mărilor“, pe care urma să-l ecranizeze în coproducţie cu Tele München şi Office de Radiodiffusion Télévision Française, Studioul Cinematografic Bucureşti a apelat în anul respectiv la serviciile ICEPRONAV Galaţi, care, din lipsa inginerilor specializaţi în proiectarea navelor cu vele, a refuzat comanda. Astfel, mai-marii cinematografiei l-au contactat pe căpitanul de cursă lungă Marin Deboveanu, care transformase în 1968 o mahună pescărească într-o navă cu vele de epocă, utilizată la turnarea filmelor „Răpirea fecioarelor“ şi „Răzbunarea haiducilor“. Deboveanu a acceptat noua provocare. După ce şi-a dat seama că „Jirlău“ poate fi lozul câştigător, acesta s-a înhămat la treabă. Proiectul l-a realizat în camera cea mai mare a hotelului „Siretul“ din Brăila, pe o planşetă împrumutată de la Uzinele de Utilaj Greu „Progresul“, iar lucrarea propriu-zisă a fost definitivată, cu ajutorul muncitorilor de la un atelier de industrie locală, pe platforma unui bac de trecere a Dunării. După ce filmările la „Lupul mărilor“ s-au încheiat, „Ghost“ a fost transformată în brigantina „Sloughi“ din romanul „Doi ani de vacanţă“ al lui Jules Verne, ecranizat tot în colaborare cu televiziunile din Franţa şi Republica Federală Germană.

„Fostul pescador se putea transforma, fără ajutorul unui şantier naval, în patru tipuri de navă cu vele: goeletă, goeletă cu gabieri, brigantină şi bric“, a explicat Deboveanu. În 1975, tot Deboveanu a lucrat la transformarea navei „Sloughi“ în goeleta „Speranţa“, la Şantierul Naval din Constanţa, alături de Marcel Bogos, scenograful serialului. „Am reţinut, în notiţele mele, şi pasiunea constructorilor. Au migălit toate adaptările, deloc simple, fixarea catargelor, înălţarea punţii de comandă de la pupa, cu o plăcere evidentă, fluierând vesel de câte ori treceam pe acolo“, şi-a reamintit Mircea Mureşan. Alături de Gheorghe Florea, Marin Deboveanu s-a aflat, pe tot parcursul filmărilor, la comanda echipajului real al corabiei. Din nefericire, „Speranţa“ a avut parte de un sfârşit tragic, scufundându-se, în iarna anului 1980, în Portul Tomis, într-o furtună cumplită. Recuperată ulterior de pe fundul mării, ea a fost casată, negăsindu-se fonduri pentru reabilitare. Totuşi, iubitorii serialului se pot consola admirând, în fiecare vară, pe malul Mării Negre, o goletă aproape identică, construită de un grec inimos, Dimitris Kokos, pe structura pescadorului „Marea“, construit tot în 1954, la Turnu Severin.

Echipajul de pe „Speranţa“

Ion Besoiu – Anton Lupan
Ilarion Ciobanu – Gherasim
Sebastian Papaiani – Ieremia
George Paul Avram – Haralamb
Julieta Szönyi – Adnana
Jean Constantin – Ismail
Cristian Şofron - Mihu
Căţelul Lăbuş

În alte roluri

Colea Răutu – Spânu’
Jean Lorin Florescu – Martin Strickland
Ion Dichiseanu – Pierre Vaillant
Gheorghe Visu – Black Pedro
Aurel Giurumia – Agop din Bazar

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: