Despre viitorul post-uman

Democraţia este epoca raţiunii, aşa că opinia publică niciodată nu se va mai putea opune avansului tehnologic din principiu, ci numai atunci când dă greş--adică strict temporar şi după accidente. Ştiinţa este domeniul necesităţii şi este în mod necesar mintea democraţiei, dar o minte care poate recrea corpul.

Ce filme despre efectele cercetării genetica asupra societăţii umane ştiţi?

Singurul film foarte bun pe care îl ştiu este Gattaca, din 1997. Vedeţi aici două eseuri despre film. Relaţia dintre om şi societate este transformată într-un fel şocant. Rezultatul aplicării ştiinţei asupra fiinţelor umane este sfârşitul politicii şi o lume în care o dată cu libertatea politică par să dispară tot felul de trăsături umane--pe scurt, tot ce aţi întâlni în poezie. Sugestia pare să fie ca rezistenţa noastră la ştiinţă depinde de presupunerea că ştiinţa este inferioară umanităţii noastre. Evident, asta este greu de demonstrat...

Filmele despre acest subiect tind să fie americane, pentru că America este vârful de lance al mişcării democratice. Asta serveşte de asemenea să ne arate anumite fapte importante despre viitorul democraţiei: Avansul tehnologic tinde să creeze libertate în fiecare individ, ceea ce riscă să distrugă orice asociaţie între oameni, orice relaţia mai puternică decât libertatea individuală. 

De curând am arătat unui nepot adolescent un alt film despre acest subiect, viitorul nostru de auto-creatori. The 6th day, un film cu Arnold Schwarzenegger, din 2000. Este surprzinzător cum acest actor şi-a schimbat cariera de la un animal războinic teribil la un om de familie, nu burghez dar prieten al burgheziei. A devenit american, se pare. Filmul este bun şi este probabil cel mai bun film pentru tineri despre acest subiect--lipsit de subtilitate şi lipsit de ironie. Este un film de familie, pe scurt. Arată nu numai faptul că depindem de faptul că suntem muritori pentru a fi capabili să ne îndrăgostim şi să avem o familie, dar şi a fi o fiinţă umană depinde mai puţin de amintiri decât de nevoia din spatele amintirilor, anume deciziile pe care le luăm pentru a ne apăra pe noi înşine sau lucrurile cu care ne identificăm.

Cel mai şocant lucru la acest film este sugestia că Dumnezeu nu vrea ca oamenii să imite creaţia. Într-un anumit sens, realismul ştiinţific nu numai că se opune supunerii în faţa revelaţiei divine, dar asta înseamnă că nu mai există limite sacre puse în faţa acţiunii umane. O dată ce acţiunea umană este reinterpretată, puterea omului de a crea devine cel mai minunat lucru: Omul s-ar putea să aibă puterea de a se crea sau recrea pe sine însuşi, ceea ce este nemaiîntâlnit...

Acest film m-a făcut să mă gândesc din nou la Gattaca--diferenţa dintre cele două nu este numai de calitate, ci şi de audienţă: Gattaca nu este un film pentru marea audienţă planetară, din care motiv este un film atât de trist, despre însingurarea celor care nu pot vorbi audienţei planetare...

În orice caz, ambele sunt recomadate şi vă aştept opiniile, dacă le-aţi văzut, dacă ştiţi alte filme despre efectul geneticii asupra noastră ca oameni şi comunităţi sau dacă aveţi în minte poveşti pe care nu le-aţi văzut încă în filme-