Demiurgul cel rău

Victor (James McAvoy) şi Igor (Daniel Radcliffe) se joacă prea mult de-a „ucenicii vrăjitori“

MIT De două sute de ani, imaginaţia de geniu a scriitoarei Mary Shelley continuă să-i inspire pe autori şi cineaşti, precum în noul film „Victor Frankenstein“, cu Daniel Radcliffe şi James McAvoy în rolurile principale.

Cu siguranţă, tânăra de 21 de ani nu s-a gândit, în 1818 când a publicat (anonim) romanul „Frankenstein“, că a creat unul dintre cele mai persistente mituri ale culturii moderne. Cu timpul, personajul terifiant imaginat de autoare s-a transformat în ceea ce se cheamă un arhetip, un prototip al monstruosului, mai ales după ce a intrat pe mâna scenariştilor şi cineaştilor, de la Hollywood şi nu numai. De data aceasta, în noul film intitulat „Victor Frankenstein“, povestea este spusă nu atât din perspectiva creatorului, cât din cea a lui Igor, credinciosul său asistent, personaj până acum neglijat sau prezentat caricatural.

După cum se ştie, scrierea şi publicarea cărţii a fost rezultatul unui pariu făcut în anul 1814, într-o vilă de pe malul lacului Geneva, între patru scriitori mai aspiranţi sau mai celebri: Mary Shelley, viitorul ei soţ, poetul Shelley, Lord Byron şi John Polidori, despre cine va scrie cea mai bună poveste de groază, rămăşag de care s-au ţinut doar autoarea noastră şi Polidori (cu povestirea „The Vampyre“). Succesul a fost instantaneu, dar adevărata viaţă a „creaturii“ ieşite din imaginaţia prodigioasă a scriitoarei va veni, aşa cum spuneam, de-abia când se va deschide drumul adaptărilor cinematografice, odată cu filmul american „Frankenstein“ din 1931. Să trecem în revistă cele mai importante actualizări a ceea ce putem numi mitul Frankenstein.

Frankenstein. Victor Frankenstein

După cele două filme regizate la studiourile Universal de genialul James Whale, „Frankenstein“ (1931) şi „Mireasa lui Frankenstein“ (1935), seria adaptărilor a continuat să curgă, multe din ele tot cu Boris Karloff (primul interpret al Monstrului) sau cu diverşi emuli ai săi. Chiar şi savoarea comică a lui Mel Brooks s-a încercat pe acest tip clasic al Hollywoodului, în parodia „Young Frankenstein“ din 1974. Ecranizarea lui Kenneth Branagh din 1994, intitulată chiar „Mary Shelley’s Frankenstein“, trece drept cea mai fidelă romanului inspirator, cu regizorul-actor în rolul savantului exaltat şi cu Robert De Niro în cel al creaţiei sale.

Romanul SF al lui Brian Aldiss, „Frankenstein Unbound“ / „Frankenstein dezlănţuit“ (parafrază după titlul unui poem de Percy Shelley, „Prometheus Unbound“), ecranizat de Roger Corman în 1990, trimite un savant al viitorului înapoi în timp, pentru a se întâlni cu Mary Shelley şi cu Victor Frankenstein însuşi. Anul trecut, în „I, Frankenstein“, creatura care a supravieţuit până în vremea noastră era prinsă în centrul unui război milenar între gargui (figurile de pe catedrale, care-s de fapt îngeri) şi demoni.

Igor şi Victor

Tema, ideea principală a cărţii lui Mary Shelley este substituirea lui Dumnezeu de către omul modern şi asumarea de cel din urmă a rolului divin de demiurg, iar realizatorii noului film sunt conştienţi de acest lucru. Tehnica este cea a alegerii unui personaj mai mult sau mai puţin secundar în textul original şi a punerii accentului, a focalizării pe acesta (precum în filmul „Van Helsing“, când medicul din „Dracula“ devenea de nerecunoscut). Personajul titular este interpretat de James McAvoy, iar cel al naratorului Igor, din perspectiva căruia este spusă povestea, de Daniel Radcliffe (fostul Harry Potter).

Victor Frankenstein este aici un fanfaron, un excesiv (aluzie, probabil, la iresponsabilitatea de care atât de des au dat dovadă oamenii de ştiinţă ulterior), preocupat exclusiv de felul în care va schimba lumea şi de terfelirea permanentă a numelui lui Dumnezeu. Lui i se opune un personaj interesant, un ofiţer de poliţie (inspectorul Roderick Turpin, interpretat de Andrew Scott), un om credincios (în sens religios) şi transfigurat de suferinţa provocată de moartea recentă a soţiei sale, care face tot posibilul să-l oprească pe Frankenstein, convins că are de-a face cu un avatar, cu o incarnare a Satanei.

Un regizor nepotrivit

Mai apar în acest nou scenariu, imaginat şi scris de tânărul Max Landis (fiul celebrului regizor John Landis), însuşi tatăl lui Victor Frankenstein, un frate al său, Henry, mort în timpul adolescenţei (moarte de care Victor se simte vinovat, de aceea vrea acum să creeze viaţa), un moştenitor veros, putred de bogat, care vrea să pună mâna pe invenţia savantului, o acrobată de care Igor este îndrăgostit şi care se îndrăgosteşte de el etc. (o observaţie, totuşi: termenul de „Prometeu“ din titlul original se referă la creator, nu la creatură, aşa cum este ea botezată în acest film).

Deşi scenariul este interesant, iar imaginile folosesc din plin toată recuzita romantică, gotică, de horror clasic (Universal) etc., filmul nu este totuşi reuşit, pentru că îi lipseşte mâna unui regizor cu adevărat creativ. Paul McGuigan este un regizor care nu prea contează, şi acest lucru se vede. Totuşi, nu sunt greşeli mari, iar povestea este spusă destul de corect, aşadar filmul poate fi recomandat (doar) celor care iau acum contact cu mitul Monstrului pentru prima oară.

Info

Victor Frankenstein (SUA, 2015)
Regia: Paul McGuigan
Cu: Daniel Radcliffe, James McAvoy, Jessica Brown Findlay

3 stele

Citeşte şi: un text al meu mai vechi despre cartea lui Mary Shelley