„De ce eu?” de Tudor Giurgiu
0
Filmul Lui Tudor Giurgiu este un film mai mult pentru cei care vor să ştie interioarele murdare ale statului român în perioada guvernării Iliescu-Năstase. Interpretarea lui Emilian Oprea şi a lui Mihai Constantin, dar mai ales moartea suspectă, nici până acum elucidată a unui tânăr procuror suplinesc lipsa viziunii regizorale care să capteze spectatorul.
Evident că subiectul morţii, din anul 2002, încă neelucidate complet, a tânărului procuror Cristian Panait, constituie un bun subiect de film. Pe de-o parte, pentru că este vorba despre o criză psihologică a unui tânăr în faţa corupţiei guvernării Năstase, pe de altă parte, pentru însăşi portretului acestei corupţii, aşa cum a fost (sau încă este) ea.
Curajul l-a avut regizorul Tudor Giurgiu, care a creat un film de ficţiune. Probabil că un film dorit de toţi ar fi putut fi mai real, cu personaje explicite ca fosta ministră a justiţiei Rodica Stănoiu, colegul său de procuror Victor Ponta sau chiar primul ministru de atunci Adrian Năstase. Sau, probabil că un film dorit de toţi ar fi fost unul în care procurorul Panait să fi fost un erou de tip american căzut victimă unei întregi caracatiţe.
Tudor Giurgiu alege totuşi un film de ficţiune. Nu uită să schimbe numele politicienilor şi a celor implicaţi în evenimente şi - ceea ce-i reuşeşte - redă, prin cadre apropiate, tensiunea interioară, deseori transformată în paranoia, a tânărului procuror Panait, interpretat cu meşteşug de actorul Emilian Oprea. Şi Tudor Giurgiu are noroc, când a ales un actor de teatru să interpreteze rolul principal.
Iar, după mine, lui Emilian Oprea (era să scriu Panait) îi reuşeşte, dincolo de chipul de cele mai multe ori crispat, să exprime angoasa singurătăţii unui om, în faţa unei lumi duşmănoase. Şi ceea ce atrage spectatorul şi mai mult spectatorul este acele slăbiciuni, acele mici compromisuri ale eroului care în apropie spectatorului, aşa cum a spus însuşi regizorul la vizionarea de presă.
Însă ceea ce nu-i iese lui Tudor Giurgiu este acea perspectivă proprie care să-i transforme filmul în artă. Nici film documentar, nici film realist-biografic, nici film manifest. Ci un film oarecare. Al cărui noroc - în cazul în care vorbim de o reuşită cinematografică - nu i se datorează lui, regizorului. Ci mai degrabă dinamismului actoricesc al lui Mihai Constantin, talentului lui Emilian Oprea şi subiectului însuşi - moartea suspectă a unui tânăr procuror ce ancheta un caz de corupţie.
În concluzie, un film bunicel, de văzut mai ales de către cei nefamiliarizaţi cu vremurile lui Iliescu şi Năstase.
PS: Există în film o teorie a mafiei securiste, numită teoria şirului indian - aceea că, dacă şeful şirului moare, imediat cel de-al doilea îi ia locul iar şirul merge mai departe.
Se încarcă comentariile...
