„Din culisele cinematografiei“. De ce a interzis cenzura comunistă aventurile lui Robinson Crusoe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că desenele animate româneşti erau extrem de apreciate peste hotare, „Animafilm“ producând practic circa 40% din valuta obţinută de Republica Socialistă România din exportul de filme, au existat destule episoade în care cenzura s-a manifestat şi în privinţa eroilor care au încântat inimile copiilor înainte de 1989


Cu siguranţă că cei care şi-au petrecut măcar o parte din copilărie în vremea Epocii de Aur îşi amintesc cu plăcere de eroi precum Mihaela, Miaunel şi Bălănel, Pin-Pin sau Pătrăţel, emisiunile „Gala desenului animat“ şi „1001 de seri“, difuzate de Televiziunea Română, reprezentând adevărate oaze de frumuseţe în anii cenuşii ai epocii comuniste.

Însă nu doar copiii din Republica Socialistă România apreciau desenele animate româneşti. Puţini sunt cei care ştiu că „Animafilm“ producea, de fapt, 40% din valuta obţinută din exportul de filme. „Asta în condiţiile în care un film de animaţie costa circa 300.000 de lei, iar orice film jucat costa peste trei milioane de lei. Echivalentul a zece filme de animaţie!“, îşi aminteşte reputatul regizor Victor Antonescu (foto jos), unul dintre cei care au dus departe, în lume, faima desenului animat autohton. În ciuda succeselor, cenzura vremii n-a ocolit nici desenele animate, iar de cele mai multe ori, motivele pentru care filmele nu primeau „viză“ erau de-a dreptul ridicole.

300.000 de desene, fără a pune la socoteală schiţele

Un caz notoriu este cel al primului lungmetraj de animaţie românesc, „Robinson Crusoe“, a cărui realizare a început în anul 1972. „La doi ani după crearea «Animafilm», în 1966, Georges de La Grandière, patronul companiei EDIC din Paris, a început o colaborare cu studioul, privind realizarea unor desene animate după fabulele lui La Fontaine. Dintre fabulele propuse, eu am realizat «Greierele şi furnica», «Stejarul şi trestia», respectiv «Iepurii şi broaştele». Pentru «Greierele şi furnica» am primit marele premiu la Milano, numit «Perla Televiziunii Italiene». Ar fi trebuit să mi se dea chiar o perlă, pe care am şi văzut-o expusă în vitrină, într-o casetă de catifea albastră. Dar această perlă nu mi-a fost înmânată până la urmă, din cauza «situaţiei economice precare» a Italiei în acel moment. După câţiva ani, producătorul italian Alberto Chimenz a propus realizarea acestui lungmetraj în colaborare cu «Animafilm», în condiţii de coproducţie, noi realizând de fapt întreaga muncă, în timp ce partea italiană era obligată să asigure toate materialele necesare şi să completeze cu valută 50% din valoarea devizului filmului. Mai erau şi alte clauze privind difuzarea, noi puteam vinde lungmetrajul în toate ţările socialiste, în ţările francofone, în America de Sud, dar şi în Extremul Orient. Partea italiană îşi rezerva dreptul de difuzare în Italia şi în ţările anglofone din Europa, precum şi în Statele Unite şi Canada. În 1972 am început munca, pe care am terminat-o la sfârşitul lui 1974. O performanţă, dacă vă gândiţi că noi realizam un scurt metraj de circa 200-250 de metri, deci cu o durată de 8-9 minute, în aproximativ şase luni. Iar acest film avea 82 de minute. Am folosit mai bine de 300.000 de desene, fără a pune la socoteală schiţele. Dacă am fi pus desen lângă desen, am fi realizat o potecă lungă de peste 1,5 kilometri, fără a vedea acelaşi desen de două ori“, a povestit regizorul filmului, Victor Antonescu.

Imagine indisponibilă

Şi totuşi, filmul nu a fost difuzat din cauza cenzurii, problemele „ideologice“ apărând în ultimul moment, în condiţiile în care premiera fusese stabilită pentru data de 25 mai 1975, la cinematograful „Capitol“ din Bucureşti.

 «Tovarăşe Antonescu, filmul nu merge pentru că apar negri, canibali, şi nu ne putem permite să supărăm vreun stat african cu care avem relaţii». 

„Dacă albii erau negri şi invers, filmul mergea!“

„Cu o săptămână înainte, filmul este cerut din nou la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, după ce, în luna ianuarie, Dumitru Popescu-«Dumnezeu» îl vizionase deja şi nu fuseseră probleme. În cursul serii mi se comunică: «Filmul nu are bun de difuzare», decizia aparţinându-i aceluiaşi «Dumnezeu». A doua zi, m-am dus în audienţă la directorul general al cinematografiei, care m-a primit şi care a încercat în fel şi chip să apere decizia absurdă a şefului său. «Tovarăşe Antonescu, filmul nu merge pentru că apar negri, canibali, şi nu ne putem permite să supărăm vreun stat african cu care avem relaţii». «Bun», zic eu, «dar nu sunt africani, e o rasă inventată». «Cum e mai rău! Dacă albii erau negri şi invers, filmul mergea!». Şi uite aşa, filmul a fost pus la index. Mai mult decât atât, a fost modificat contractul, iar România nu mai era considerată coproducător, toate drepturile revenind părţii italiene. Difuzarea filmului a fost făcută în întregime de partenerii italieni, statului român revenindu-i doar un procent din încasările provenite din ţările prevăzute în contractul iniţial. Pe generic au apărut mai mult numele italiene, iar pe mine m-au trecut sub numele de Anthony Victors. Mi s-a spus că dădea mai bine un nume cu rezonanţă anglo-saxonă. Cireaşa de pe tort a fost apariţia pe generic, ca producător, a societăţii italiene «Corona-Cinematografica», în loc de «Animafilm»! Premiera a avut loc la noi abia după căderea regimului Ceauşescu, la 1 iunie 1990. După 15 ani. Dar şi atunci, filmul a stat puţin în cinematografe, după care, gata, a fost pus din nou la păstrare unde se află şi acum, împreună cu toate filmele realizate de noi“, a mai spus Antonescu.

Imagine indisponibilă

„Dumnezeu“ a comandat „tăierea“ animalelor din desenele animate

Despre deciziile absurde ale lui Dumitru Popescu-„Dumnezeu“ în privinţa desenelor animate vorbea şi regretata Viorica Bucur, realizatoarea emisiunii „Gala desenului animat“, într-un interviu acordat revistei „Historia“.

„Unul dintre cei de care au depins destinele Televiziunii Române până în 1989 a fost Dumitru Popescu, căruia i se mai zicea şi «Dumnezeu». A fost unul dintre cei mai odioşi conducători, răspundea de Televiziune din partea Comitetului Central... De fapt, el era ideologul partidului, al lui Ceauşescu. Cam tot în perioada aceea, preşedintele Televiziunii era Mihail Bujor Sion, un alt personaj de tristă amintire. Glumeţii spuneau − stiţi că în acea perioadă bancurile erau în floare − că noi, toţi cei care lucrăm în televiziune, suntem nişte «sionişti îmbujoraţi cu teamă de Dumnezeu». Dumitru Popescu era un tip deosebit de dur, ceva de neimaginat. Înalt, foarte dispreţuitor. Pe mine nu prea mă speria, pentru că eu mi-l imaginam tot timpul sub forma omuleţului lui Gopo. Dar ţin minte că povesteau colegii de la Varietăţi că atunci când se dădea «viză» la Revelion era disperare, toţi stăteau smirnă, aşa, în faţa lui. De obicei, nu-i plăcea nimic, totul trebuia refăcut peste noapte. Şi, ca să vedeţi genul de cruzime psihică şi de umor macabru pe care se amuza să le practice, vă dau un exemplu de remarcă facută după o emisiune care, pare-se, trecuse cu bine: «Da, totul a fost bine, nu trebuie schimbat nimic, dar actorii, interpreţii trebuiau toţi să fie îmbrăcaţi în albastru. Nu e mare lucru». Or, asta însemna refilmarea întregii emisiuni. Şi să spui asta unor oameni nedormiţi de nopţi întregi, epuizaţi în înregistrari şi montaje, care trebuiau să ia totul de la capăt, să readucă dansatori, coruri, decoruri... Despre Dumitru Popescu se mai zicea că nu suporta animalele şi copiii.
Nu ştiu cât adevăr exista în aceste spuse, cert era că se ştia că în perioada «domniei» lui în TVR trebuia să se «taie» animalele din desenele animate. Colega mea, Floricel Nicolae, care răspundea de «1001 de seri», vâna animalele şi le tăia... Să tai animalele din filmele de animaţie, asta era o
aberaţie!“.

Nici serialul Aventurile lui Pin-Pin n-a scăpat de foarfecă

Un alt personaj de succes a fost pinguinul Pin-Pin, creat de către Luminiţa Cazacu după o vizită la Delfinariul din Constanţa. „Aventurile lui Pin-Pin“ au fost difuzate între 1986 şi 1989 în România, iar după 1990, şi în Franţa. Luminiţa Cazacu a realizat şi un lungmetraj după acest serial, „Călătoriile lui Pin-Pin“, difuzat în cinematografe în 1990, după ce a primit aprobările necesare chiar pe 21 decembrie 1989! „A existat o scenă comică într-un episod al serialului, cu un vultur care ţipa: «O găină! O găină!», replică din cauza căreia mi-au tăiat la cenzură toate dialogurile. Nu asta a fost ideea, evident, dar s-a considerat că exclamaţiile vulturului au un anumit sens, în condiţiile în care în epoca respectivă românii găseau din ce în ce mai rar o găină în galantare“, povestea Luminiţa Cazacu.

Cerinţă imperioasă a „România-Film“: mai multe episoade cu „Mihaela“!

Imagine indisponibilă

Cine nu-şi mai aduce aminte de Mihaela, fetiţa cu codiţe care a cucerit inimile copiilor timp de mai bine de două decenii? Personajul creat de caricaturistul Nell Cobar a apărut pentru prima oară într-un desen animat în 1968, odată cu realizarea primului film din serie, „Mulţumesc, Mihaela!“, regizat chiar de către Cobar. Succesul difuzării la export determină însă studioul „Animafilm“ să implice şi alţi regizori în realizarea aventurilor Mihaelei, printre care şi Victor Antonescu.

„Pe Nell Cobar îl cunoşteam din activitatea sa la revista «Urzica», unde o perioadă fusese chiar director. Primul său film de animaţie îl avea ca personaj principal pe Mitică, cunoscut din caricaturile publicate în ziarele şi revistele vremii. La acest film de două acte am realizat peste 100 de metri de animaţie, depăşindu-mi norma de circa patru ori, dar nu toate scenele realizate de mine au fost aprobate de Cobar de la prima vizionare. Şi asta din două motive. Primul motiv era exigenţa regizorului în respectarea personajului din punct de vedere grafic şi al doilea din vina mea care, «furat» de animaţie, am ignorat obligativitea respectării canoanelor de construire a eroului, denaturând desenul inadmisibil de mult. A trebuit să înghit observaţiile lui Cobar şi am corectat toată animaţia greşit desenată. Avea dreptate. Cu timpul, fiecare dintre noi şi-a văzut de calea sa, dar după mulţi ani, când deja Cobar lansase «Mihaela», drumurile noastre s-au apropiat din nou datorită unei cerinţe imperioase a «România-Film»-ului de a face tot mai multe episoade din serialul cu acest personaj, întrucât ritmul de două episoade pe an, atâtea câte putea face un regizor, nu mai era avantajos. Aşa am ajuns să realizez patru episoade din serialul sus-amintit. Cobar, văzându-mi filmele, a avut numai cuvinte de laudă pentru calitatea lor artistică şi, cu umoru-i cunoscut, mi-a zis: «Ia spune-mi, Victore, cum de nu ai mai modificat desenul???»“, a povestit Antonescu. Ultimul desen animat din serie, „Mihaela şi Albă ca Zăpada“, a fost realizat de Nell Cobar în 1989.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite