„Din culisele cinematografiei“. Cum a reuşit Alexandru Tatos să scoată pe piaţă filmul „Duios Anastasia trecea“, după cinci ani de „aventuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
duios anastasia trecea

Planificată de regizor încă din 1975, ecranizarea nuvelei lui D.R. Popescu a putut fi vizionată abia în 1980, filmul fiind mutat din portofoliul Casei de Filme nr. 4 în cel al Casei de Filme nr. 1, în urma disensiunilor dintre Alexandru Tatos şi directorul Corneliu Leu.

„Cred c-am realizat filmul cel mai rotund, cel mai adânc, că am păşit într-o etapă superioară a căutărilor mele, depăşind în formă şi în fond, filmele celelalte, care şi-au câştigat aderenţa prin autenticitatea lor (de profesionalism nu mai vorbesc, pentru că acesta e obligatoriu). Am încercat să pun în discuţie probleme profunde, actuale şi, totodată, etern valabile“, mărturisea regizorul Alexandru Tatos după premiera filmului „Duios Anastasia trecea“, care a avut loc la cinematograful „Scala“ din Bucureşti la 7 aprilie 1980. Şi totuşi, în ciuda faptului că acţiunea se petrecea în „vara neuitatului an ’44, într-un sat de pe malul Dunării, la graniţa cu Iugoslavia“, n-a fost deloc uşor ca acest film să ajungă pe marile ecrane. „Weekend Adevărul“ a reconstituit acest traseu cu ajutorul însemnărilor din jurnalul regizorilor, dar şi al altor documente de arhivă şi mărturii cu privire la film.

„Facem filme şi artă pentru un singur spectator, care nu vrea nici filme, nici artă“

Alexandru Tatos s-a gândit să ecranizeze nuvela lui D.R. Popescu încă din anul 1975, după ce-l cunoscuse pe scriitor cu un an înainte, când îi montase piesa „Pasărea Shakespeare“ pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. „Una dintre ideile pe care s-ar putea merge – foarte valoroasă – ar fi următoarea: Anastasia luptă pentru afirmarea demnităţii umane terfelită de opresiunea unei tiranii, cât şi de laşitatea oamenilor. Chiar dacă gestul ei este, practic, inutil şi chiar dăunător comunităţii – care are, astfel, de suferit – impunerea demnităţii umane devine mult mai importantă în aceste momente, pentru că ea ridică omul aruncat în şanţ de către tiranie, îl ajută să aibă o credinţă, un sens major al luptei sale“, nota regizorul în jurnalul său la 4 decembrie 1975.

duios anastasia trecea

Foto: Anastasia a plătit cu viaţa pentru că a decis să-l îngroape creştineşte pe partizanul sârb ucis de armata germană, în ciuda tuturor avertismentelor

Tatos a realizat prima versiune a scenariului în decursul anului următor şi, în urma unor discuţii cu D.R. Popescu, care „s-a arătat mulţumit de structură, considerând că nu mai e mult de făcut“, a depus proiectul la Casa de Filme nr. 4, unde a fost „băgat la sertar“. „Anastasia a căzut! Îmi pare atât de rău! De fapt, totul porneşte nu de la respingerea acestui scenariu, ci de la faptul că astăzi nu se mai poate face nimic. Nu mai avem ce spera. Facem filme şi artă pentru un singur spectator, care nu vrea nici filme, nici artă“, scria cineastul în jurnal la 2 octombrie 1976. Motivul? Disensiunile dintre regizor şi directorul Casei de Filme nr. 4, Corneliu Leu, legate de filmul de televiziune „Casa dintre câmpuri“, pe care Alexandru Tatos îl realiza după romanul acestuia, „Preţul dragostei, al credinţei şi al urii“. „În acel moment foarte greu pentru mine, când Anastasia părea că nu se mai «naşte» niciodată, iar spectacolul cu «Timpul în doi» de acelaşi autor, pe care-l montam la Teatrul din Ploieşti îşi făcea loc greu pe scene, D.R. Popescu m-a încurajat, spunându-mi că vom avea multe bucurii împreună“, mărturisea cineastul la premiera filmului.

Victor Rebengiuc n-a mai putut juca în film

În cele din urmă, după finalizarea celui de-al doilea lungmetraj al lui Tatos, „Rătăcire“, proiectul „Duios Anastasia trecea“ a ajuns în portofoliul Casei de Filme nr. 1, condusă de Ion Bucheru. În primele cinci luni ale anului 1978, regizorul a realizat patru versiuni ale scenariului, ultima dintre ele fiind validată în cele din urmă. „S-a aprobat Anastasia! Sunt foarte fericit! În acelaşi timp sunt şi speriat. E un lucru pentru care m-am luptat atât!“, nota Tatos în jurnal la 22 septembrie 1978.

Filmul a intrat în producţie la 25 decembrie, dar regizorul a continuat să opereze modificări asupra scenariului. În plus, apar probleme şi legate de distribuţie, dar şi de închegarea echipei de filmare. „Am terminat noua versiune a decupajului, cu care Bucheru a fost de acord. Noua «faţă» a scenariului a câştigat faţă de cea precedentă, dar mai este suficient loc pentru mai bine. (...) Grijile mele nu sunt în ceea ce priveşte scenariul – cel puţin deocamdată. Pentru moment, formarea echipei şi a distribuţiei sunt cele care-mi dau mare durere de cap. Încă n-am rezolvat problema scenografului. După figura pe care mi-a făcut-o Relu Ionescu am sperat la Dan Jitianu. Dar, încurcându-se lucrurile la Teatrul «Bulandra», Jitianu numai poate lucra la film. Deci, sunt în pom! O singură soluţie ar mai fi – cu riscul de rigoare – să încerc un debutant. M-am gândit la un tânăr: Andrei Both, ce pare talentat. Nu ştiu, însă, dacă e liber şi vrea. Să încerc. O altă problemă este echipa de regie, ca să nu mai vorbesc de faptul că Rebengiuc – singura piesă din distribuţie pe care o aveam certă înainte, aproape sigur nu mai poate juca. Aşadar, filmul începe cu multe încurcături. Nu ştiu cum le voi rezolva“, nota Alexandru Tatos la 24 martie 1979.

duios anastasia trecea

Foto: Pentru rolul din „Duios Anastasia trecea“, Anda Onesa a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Karlovy Vary

„Incertitudinile Anastasiei continuă şi nu s-au limpezit nici până acum. Dimpotrivă, sperasem ca Mariana Buruiană să fie o soluţie fericită pentru personajul Anastasiei. Desigur, completasem imaginea ei, pe care o ştiam destul de vag, cu propria-mi fantezie. Ieri a dat probe şi n-a convins. Deci, trebuie să mă pun pe căutare serioasă, deşi ştiu că prea mult nu am unde să caut. Niciodată până acum nu mi s-a părut greu de făcut o distribuţie şi n-am fost atât de lipsit de soluţii“, mai scria cineastul la 7 aprilie.

În cele din urmă, Tatos a reuşit să-l convingă pe Amza Pellea să preia partitura pe care i-o rezervase iniţial lui Victor Rebengiuc, primarul Costaiche, în timp ce pentru Anastasia s-a oprit la Anda Onesa, tânăra de 19 ani care reuşise deja să convingă în peliculele „Septembrie“ şi „Vacanţă tragică“. Distribuţia a fost completată cu Tarr László (Stoicovici), Biró Levente (Doctorul), Cătălin Ciornei (Emil), Gheorghe Teaşcă (Paul), Ştefan Köfalvi (Jandarmul), Dumitru Bordeianu (Vasile), Imola Gáspár (Slujnica) şi Ernest Kantor (Secundul). Filmările au avut loc în zona Orşova în perioada 21 iulie-10 septembrie 1979.

„Decalajul dintre noi şi celelalte ţări socialiste creşte neîncetat“

duios anastasia trecea

După finalizarea post-producţiei au început şi „vizionările“, care s-au desfăşurat în spiritul epocii. „Astăzi am vizionare la două benzi cu Bucheru. Nu pot să spun că am ceea ce se cheamă emoţii, dar totuşi mi-e teamă să nu izbucnească vreun scandal. Mai ales din pricina montajului… Bineînţeles că nu voi ceda, pentru că nu am niciun chef să-mi stric filmul. De aici poate ieşi scandalul“, nota Tatos la 2 noiembrie 1979, completând apoi, o zi mai târziu: „Nu pot să spun că vizionarea a fost un succes, dar nici o catastrofă. Bucheru n-a fost încântat de film, în schimb părea speriat. Ceea ce m-a bucurat, pentru că din temerile lui mi-am dat seama că se înţelege foarte bine ce am vrut să spun. De altfel, şi Pivniceru, care a început cu destule rezerve, socotind filmul destul de inegal, pe măsură ce discutam îşi dădea seama că filmul este foarte…periculos. Mi-e teamă – ca şi lor – că voi avea multe probleme. În faza actuală, rămâne de rezolvat în principal finalul, pe care Bucheru îl vrea mult mai ridicat, ca să salveze filmul. Ca o observaţie generală, care mă sperie, dar îmi confirmă nişte temeri, Anda n-a prea plăcut la nimeni sau, cum e mai rău, n-a «omorât» pe nimeni. Dar, asta e….“.

„Vizionarea s-a terminat cu…suspans: adică discuţiile vor avea loc azi. Asta i se datoreşte lui Marin Stanciu (de la un timp, directorul Centralei «România-Film» este chemat la vizionări). La sfârşitul proiecţiei a propus să se mai gândească. Noul vicepreşedinte (n.r. – Cristea Chelaru, vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste), care, printre altele, pare un om simpatic, şi-a însuşit sugestia – probabil nu ştia ce să spună. Din fericire, providenţa l-a adus ieri la Bucureşti pe D.R. Popescu. N-a putut sta la proiecţie, dar a văzut după aceea filmul – care i-a plăcut foarte mult – şi apoi, din nou şansă, s-a întâlnit cu Chelaru care i-a spus că nu are decât două observaţii minore. Să dea Dumnezeu să fie aşa! Astăzi ne vom lămuri. Dacă vor mai scoate vreo gogomănie, sunt hotărât să le dau o replică de să nu se vadă“, mai scria Alexandru Tatos la 28 noiembrie, după proiecţia la care asistase conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

duios anastasia trecea

Foto: Alexandru Tatos a realizat nouă filme, lansate pe marile ecrane între 1976 şi 1990

Până la urmă, s-a cerut doar scoaterea testiculelor taurului castrat, eliminarea secvenţelor în care Anastasia apărea goală, precum şi scoaterea replicii: „Cine nu-i cu mine e împotriva noastră“. La 22 februarie 1980, filmul a trecut şi de ultimul hop, Comisia Ideologică, după cum nota Tatos în jurnalul său: „Anastasia s-a aprobat! Singurul lucru de modificat este atât de minor (să se vorbească şi româneşte în scenele cu partizanii) încât nici nu merită pomenit. Deci, a scăpat întreg şi sunt foarte fericit. Nu speram să nu ridice probleme, dar am avut şansa scandalului făcut de Titus Popovici cu «Ion» şi am prins o conjunctură bună. E foarte important pentru mine, de soarta acestui film s-ar putea să depindă multe. Să dea Dumnezeu să aibă noroc şi în continuare! Faptul că filmul lui Daneliuc, «Proba de microfon», de care îmi era teamă că va întâmpina greutăţi, a trecut la aprobare cu pierderi minime, la fel ca şi Anas-tasia, mă nedumireşte îngrozitor. Din diverse discuţii şi gânduri ale mele, trag concluzia că, în ciuda faptului că rahatul e atât de mare în cultură, paradoxul este că astăzi facem filme pe care nu le-am fi putut face acum 2-3 ani. Las la o parte faptul că cei care conduc cultura sunt imbecili şi-i putem păcali uşor, pentru că nu stă în picioare. Explicaţia o găsesc în ideea că, totuşi, viaţa nu stă pe loc şi – oricât de lent ar evolua – progrese tot face. Desigur, pe de altă parte, decalajul dintre noi şi celelalte ţări socialiste (cel puţin o parte dintre ele) creşte neîncetat. Cred că aici stă miezul chestiunii şi merită meditat la el, pentru că întrevăd nişte căi de a aduce un profit special filmului românesc şi de a-l impune în lume“.

În ciuda faptului că se afla în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary, unde Anda Onesa avea să primească premiul pentru interpretare feminină, filmului i se acordă calificativul II pe plan intern. La protestele repetate ale regizorului – „Asemenea erori de acordare a calificativelor nu sunt deloc în măsură să stimuleze calitatea muncii noastre şi nu face decât să întreţină o atmosferă confuză, îmbâcsită de arbitrar, care demobilizează“ – calificativul va fi schimbat abia în ianuarie 1981. Ulterior, filmul a mai fost prezentat la San Remo şi Copenhaga, respectiv în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, Minneapolis şi Chicago.

„Amza Pellea se machiază şi povesteşte despre un şalău cât toate zilele“

Imagine indisponibilă

Foto: Amza Pellea, într-unul dintre cele mai reuşite roluri ale carierei

Deşi nu a avut niciun rol în pelicula lui Alexandru Tatos, actorul Mircea Diaconu, care colaborase cu regizorul la filmul de debut al acestuia, „Mere roşii“, a ţinut morţiş să asiste la filmări în zilele sale de vacanţă. „Mergem spre Dubova, printre dealuri, clăi de fân şi cai. Mă enervează că nu mai văd Dunărea. Geamurile autobuzului, în care musai să încăpem toţi, nu se deschid, iar şoferul are vată în urechi. Mai prost e că schimbă rău vitezele. Toţi discută despre fotografia unui personaj care n-a putut fi făcută că nu e curent în hotel. De asta n-a băut nimeni cafea şi de-asta e marţi. (...) O curte de om sărac pe malul Dunării, în care Amza Pellea se machiază şi povesteşte despre un şalău cât toate zilele (astea două de când am venit eu), pe care l-a prins şi din care am mâncat şi eu. Se bat cuie, se mai taie din text, se agaţă proiectoare. Nu ştiu de ce, nu mă pot implica, toate mi se par puţin caraghioase. Se pare că o valiză de carton cumpărată acum o lună şi dată cu untură de porc aduce a 1940. Ajunge, îmi venea să-i spun scenografului, nu mai pune untură că te-apropii de 1916“, povestea actorul într-un text publicat în numărul din septembrie 1979 al revistei „Cinema“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite