Ca şi acolo, în filmul lui Sitaru menajeria e una umană, iar veritabilele „animale“ sunt cele cu chip omenesc. Vorbim de animal în sens figurat, de „bestial“, pentru că, altfel, inteligenţa instinctului se dovedeşte de multe ori superioară celei umane.

Autorul lui „Domestic“ încearcă o subtilă paralelă între cele două lumi, diversele poveşti cu animale nefiind decât un pretext pentru studiul unor psihologii umane, care de care mai bizară şi mai „monstruoasă“.

Mai slab

Din păcate, pare că filmele lui Sitaru sunt din ce în ce mai slabe. Mai bine zis, autorul, întotdeauna foarte talentat şi eficient din punct de vedere tehnic, al limbajului, e din ce în ce mai puţin inspirat în ce priveşte conţinutul. Primul său lungmetraj, „Pescuit sportiv“, a întrunit sufragii unanime, datorită excelenţei structurii compoziţionale, folosirii impecabile a procedeului „camerei subiective“ şi ambiguităţii de bun-gust care plutea asupra poveştii propriu-zise. Al doilea, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“, era mai puţin interesant, iar acest „Domestic“ este, de departe, cel mai slab.

Impresia generală (accentuată şi de declaraţiile regizorului la conferinţa de presă) este că nici Sitaru nu a ştiut ce a vrut să facă şi să spună cu acest film. „Domestic“ este un film care luat pe bucăţi scurte este excelent (bine scris, bine filmat, bine jucat), dar în care nimic nu se leagă şi părţile componente nu se lipesc deloc între ele. Nu este un film despre ce înseamnă a avea animale, deloc individualizate în film (sigur, animalele nu erau decât un vehicul pentru a vorbi despre oameni), dar nici despre altceva.

Un exemplu de incoerenţă este că Sitaru refilmează scurtmetrajul său „Colivia“ (2010) şi îl introduce printre celelalte poveşti din „Domestic“. Ceea ce însă ca scurtmetraj (interpretat de Adrian Titieni) era excelent, acum nu prea mai funcţionează. Aceasta pentru că personajul lui Gheorghe Ifrim (protagonist, acum, al noii „Colivii“) ne este prezentat foarte convingător, în prima secţiune din „Domestic“, ca un mega-tâmpit. Aşa încât nu mai pot să cred în umanizarea sa în a doua parte, în povestea coliviei.

La fel, visul lui Toni (Sergiu Costache), un leitmotiv al filmului, e interesant luat separat, dar nu prea îi vezi rostul aici. S-ar putea ca problemele de producţie să fi grevat asupra scenariului, dar istoria reţine în primul rând rezultatul final.

 „Specificul naţional”

Una din cele mai neinspirate decizii ale scenaristului Sitaru este să omoare pe unul din copii, fetiţa Mara (Ariadna Titieni), şi să folosească aceasta ca motor al evoluţiei personajelor, în speţă al părinţilor. S-au făcut filme mari pe acest subiect dificil (exemple: „Oameni obişnuiţi“ al lui Robert Redford sau „Camera fiului“ al lui Nanni Moretti). Pentru aceasta, trebuie însă să te concentrezi pe subiect şi să te ţină puterile, nu ţi-e permis să-l arunci printre alte poveşti, mai mult sau mai puţin puerile.

Ca observaţie generală, se vede din nou plăcerea cu care cineaştii din noul val filmează „specificul naţional“, adică prostia agresivă şi sigură pe ea. Nu mai e vorba însă de un temperament profetic precum cel al unui Lucian Pintilie, a cărui violenţă estetică urmărea să-i trezească pe compatrioţii săi. Avem acum, la cineaştii douămiişti, o analiză de caractere lucidă, corectă şi detaşată, am putea spune o cruzime cinică. Am dori de la filmele româneşti şi altceva. ;

 

Domestic (România, 2013)

Regia: Adrian Sitaru

Cu: Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora

Rulează la: Grand Cinema Digiplex Băneasa