„Funeralii fericite“ este cea de-a doua tentativă ca regizor de film a actorului Horaţiu Mălăele (în egală măsură şi regizor de teatru), un mare talent al scenei româneşti. Primul film a fost „Nunta mută“, în 2008, iar receptarea sa a fost amestecată.

Spre deosebire de „Nunta mută“, unde nu apărea deloc pe ecran, în „Funeralii fericite“ Horaţiu Mălăele se autodistribuie în rolul protagonistului, „condamnatul la moarte“ Lionel Frunză. Totodată, Mălăele face din nou echipă cu scenaristul de la „Nunta mută“, dramaturgul Adrian Lustig.

„În marea trecere“

Funeralii fericite“ este în multe privinţe similar filmului anterior al tandemului Mălăele-Lustig, „Nunta mută“. Ca şi acela, deşi este prezentată ca o comedie, pelicula îşi propune să exploreze teme mai profunde şi nu doar să asigure o bună-dispoziţie de moment. Acolo, în „Nunta mută“, era vorba de o încercare de analiză, prin intermediul unei situaţii absurde, a plăgii roşii abătute peste România anilor ’50.

În „Funeralii fericite“, autorii bat spre zone mai metafizice şi mai simbolice, de genul „în marea trecere“, cum ar spune poetul. Întrebarea de bază este următoarea: ce ar face un om dacă ar fi absolut sigur că mai are doar câteva zile de trăit, iar la sfârşitul săptămânii, chiar de ziua sa, îi va sosi sorocul?

Pregătiri de moarte

Personajul principal, Lionel Frunză, este un tipic caz de „om fără însuşiri“, banal şi insignifiant – un personaj cehovian altoit pe tulburea mlaştină a tranziţiei româneşti. A crescut într-un orfelinat, refuzat de propria mamă. De altfel, imaginile din preambulul filmului, care reconstituie copilăria şi tinereţea lui Lionel prin fotograme statice, sunt (cu toate că procedeul este copiat) cele mai inspirate ale filmului.

Munceşte pe un şantier şi duce o existenţă destul de mizeră, chiriaş într-o garsonieră insalubră. Într-o noapte de beţie, alături de doi colegi şi prieteni, o ţigancă bătrână le ghiceşte sorocul morţii: toţi se vor duce în câteva zile. Atunci când cei doi amici mor unul după altul, în mod absurd, dar exact aşa cum spusese bătrâna, Lionel devine sigur că şi zilele sale sunt numărate. Astfel încât Lionel trebuie să se pregătească să moară.

Lionel este scrupulos şi îşi face o listă a problemelor în suspensie. Asta pentru că e resemnat cu soarta sa şi vrea să aibă funeralii cât mai reuşite. Lustig, ca scenarist, şi Mălăele, ca autor al produsului vizual film, au ca principală preocupare exploatarea tuturor implicaţiilor şi dezvoltărilor posibile ale acestei si-
tuaţii. Este o primă greşeală, pentru că astfel filmul nu are un ton unitar, nefiind, cum se spune, „nici cal, nici măgar“.

Sunt acumulate atât aspectele comice, cât şi cele dramatic-simbolice. Astfel, mintea lui Lionel evadează periodic într-o cameră albă populată de personaje funambuleşti, de teatru ambulant, un fel de „anticameră“ a lumii de dincolo. „Îngerul“ care îi ghidează eroului periplul pe acest tărâm se numeşte Lili, iar partitura îi revine Crinei Semciuc.

Grandilocvenţa pasajelor metaforic-simbolice aminteşte de un alt film recent, „Undeva la Palilula“, al lui Silviu Purcărete. Nu doar că ambii autori provin din teatru, dar amândoi sunt foarte egocentrici, ceea ce „Funeralii fericite“, în cazul lui Mălăele, dovedeşte din plin. În concluzie, e foarte posibil ca „Funeralii fericite“ să fie agreat de cei care au agreat „Nunta mută“, să le spunem fanii Mălăele, şi respins de cei cărora nu le-a plăcut acel film.

 

Funeralii fericite (România, 2013)

Regia: Horaţiu Mălăele

Cu: Horaţiu Mălăele, Igor Caras, Crina Semciuc

Rulează la: Grand Cinema Digiplex Băneasa