Este simptomatic, dar clasicul „Vrăjitorul din Oz“ din 1939, regizat de Victor Fleming şi care a lansat-o pe fetiţa-minune Judy Garland, nu a făcut până acum obiectul niciunui remake veritabil, cel puţin nu de către studiourile hollywoodiene. Grija pe care cei care diriguiesc producţia de la Hollywood au arătat-o acestui film, pe care parcă s-au ferit să nu-l strice, dovedeşte că pentru mulţi acesta este un film perfect, practic imposibil de reluat la aceeaşi frumuseţe şi intensitate.

Chiar dacă pentru adolescenta Judy Garland a însemnat începutul unei cariere care o va duce spre nefericire şi moarte, bijuteria de acum aproape 75 de ani rămâne în memorie ca una dintre cele mai frumoase pagini ale cinematografului.

Înainte de Oz

A mai existat o „Întoarcere în Oz“ în 1985, care a lansat-o (cu mai puţin succes în continuare) pe micuţa Fairuza
Balk, dar aceea era o continuare, o revenire a fetiţei Dorothy (care, reîntoarsă la ferma din Kansas, uitase tot) în tărâmul magic de „dincolo de curcubeu“. Nu altfel procedează acum şi studiourile Disney, care s-au gândit că a sosit din nou momentul pentru feeriile din ţinutul Oz şi pentru a „stoarce“ fantezia prodigioasă a scriitorului L. Frank Baum (1856-1919), de unde a plecat totul.

Numai că de data aceasta avem de-a face cu ceea ce se cheamă un „prequel“, un început al poveştii, cu un film care ne arată cum a ajuns un obscur magician de bâlci din Kansas „grozavul şi puternicul vrăjitor din Oz“. În ambele cazuri, scenariştii Disney au apelat pentru inspiraţie la cărţile originale ale lui Baum. E mai puţin cunoscut, dar scriitorul american a publicat în jur de 30 de cărţi a căror acţiune este plasată în tărâmul magic Oz, în special continuări, cu sau fără Dorothy (fără să mai vorbim de operele publicate ulterior, sub licenţă, de alţi autori).

Oz fără Dorothy

Aşadar, acum avem de-a face cu un început al poveştii clasice, cu un Oz înainte de Oz. Nu o vom mai vedea pe Dorothy, acest personaj iconic al ficţiunii pentru copii, feerice în sens larg, nici pe prietenii ei atât de semnificativi: căţelul Toto, Leul cel fricos, Sperietoarea şi Omul de Tinichea. Personajul principal este, de data aceasta, magicianul pentru care ţinutul este renumit şi ne este arătat felul în care acesta a ajuns în Oz şi a devenit, dintr-un terchea-berchea, ditamai „minunatul vrăjitor din Oz“.

Oscar este numele mic principal al acestui şarlatan simpatic, interpretat de James Franco, nume pe care şi-l prescurtează „Oz“ pentru jalnicele sale show-uri de magie pe care le susţine prin bâlciurile din Kansasul începutului de secol 20. Şi tot Oz se cheamă şi ţinutul magic de „dincolo de curcubeu“, unde Oscar ajunge într-un balon smuls de colo-colo de o tornadă (precum, mai târziu, Dorothy). Profeţia spune că regele ţinutului va fi un vrăjitor care-i poartă numele, dar pentru asta, mai întâi, pământeanul trebuie să se descurce cu trei surori vrăjitoare, care de care mai prefăcută şi mai dificil de apucat.

Fetiţa de Porţelan

Pentru a reuşi, Oscar apelează la iluzionismul clasic, se preface cât poate, dar mai ales se foloseşte de tehnica modernă incipientă a începutului de secol, veritabilă „vrăjitorie“ pentru locuitorii din Oz. Modelele sale de bază sunt Harry Houdini, celebrul iluzionist al epocii, dar mai ales marele inventator Thomas Alva Edison.

Momente de poezie există în această producţie Disney, mai ales cel al întâlnirii cu o gingaşă Fetiţă de Porţelan, singura supravieţuitoare dintr-un Oraş de Porţelan, pe care Oscar o repară cu grijă. Experimentatul Sam Raimi lucrează deja la continuare.