Ceea ce demonstrează „Poziţia copilului“, ca atâtea alte opere mari de-a lungul vremii, este că infernul se ascunde în interiorul familiei şi al bunelor intenţii ale acestei „instituţii“. Filmul demontează pas cu pas iadul relaţiilor casnice, particularizat într-o familie bine plasată social şi financiar din societatea bucureşteană. Nu este vorba numai de infernul conjugal, tratat de atâtea ori în literatură şi cinema, ci şi, iată, de cel al relaţiei părinte-copil, mai exact, în cazul de faţă, mamă-fiu.

Pelicula românească din Noul Val, de care filmul lui Netzer ar putea fi cel mai bine apropiată, nu neapărat stilistic, este „Felicia înainte de toate“ a scenaristului-regizor Răzvan Rădulescu (la „Poziţia copilului“, Rădulescu face figură doar de coscenarist). Şi acolo, ca şi aici, avem relaţia părinţi-copii privită de pe versantul vârstei de 35-40 de ani, când rebeliunea primei tinereţi s-a dus demult, iar legătura cu părintele din ce în ce mai posesiv şi mai bătrân devine din ce în ce mai dificilă. Dacă acolo, însă, accentul era pus pe sentimentele fiicei, Felicia, vizavi de mama sa posesivă, aici cuvântul aparţine mamei şi lumii imaginare pe care aceasta şi-a construit-o în jurul unicului său fiu.

Mamă şi fiu

Cornelia Keneres, arhitect specializat în decoraţiuni interioare, este o femeie puternică şi voluntară, dar care
şi-a construit întreaga viaţă pe iluzia, pe locul comun că părinţii se realizează prin copii.

Ca urmare, l-a „sufocat“ cu afecţiunea sa pe unicul ei fiu, Barbu. Din acest motiv sau altul, băiatul este, la maturitate, un ratat perfect – cât se poate de laş, lipsit de hotărâre şi maniac incurabil.

Problema e că Barbu nu întârzie să reacţioneze, câteodată (prea) violent, şi să respingă această afecţiune sufocantă. Accidentul de maşină în urma căruia „copilul“ omoară un băiat de 14 ani va funcţiona ca un revelator pentru această familie complet disfuncţională.

Secvenţele de început, de la petrecerea de ziua Corneliei, ne ajută să plasăm corect familia tratată de scenariu. Vorbim de un medic chirurg şi de o arhitectă, aşadar de nişte oameni care-şi merită banii câştigaţi, nu de dezgustătorii îmbogăţiţi de după Revoluţie. Există o oarecare vulgaritate, dar ea este una firească şi care nu deranjează. Sunt oameni care o au drept prietenă pe Leontina Văduva (în propriul rol) şi asistă conştiincioşi la
masterclass-urile acesteia. Iată că şi aceşti oameni au probleme, şi chiar mari, şi câteodată plâng, aşa cum se întâmplă în secvenţa finală.

Un rol de aur

Filmul „Poziţia copilului“ este, în primul rând, filmul Luminiţei Gheorghiu, măcar pentru faptul că actriţa este în permanenţă prezentă pe ecran, totul este privit prin prisma ei, din punctul său de vedere; iar acest lucru se întâmplă mereu la aceeaşi intensitate a jocului actoricesc. Probabil că rolul Luminiţei Gheorghiu este cel mai puternic rol feminin din întregul cinema românesc (în orice caz, cu siguranţă, din cel recent, realizat în cheia aşa-numitului Nou Val).

Aceasta, dincolo de uriaşul talent al actriţei, şi pentru că el este scris din start extrem de minuţios, este o partitură foarte ofertantă. Caz rar, dar filmul este, în egală măsură, al regizorului său, al actriţei principale şi al scenaristului Răzvan Rădulescu.

Spre deosebire de „După dealuri“, unde efectul
cathartic era discutabil, aici el cu siguranţă există în scena finală, a discuţiei dintre Cornelia şi familia victimei.

Momentul de ispăşire al lui Barbu, din final, este însă neveridic, neconform cu datele de până atunci ale personajului, fie el şi filmat printr-un hublou.

Poziţia copilului (România, 2013)

Regia: Călin Peter Netzer

Cu: Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia, Vlad Ivanov

Rulează la: Grand Cinema Digiplex Băneasa