Este unul dintre cele mai reuşite filme ale Fraţilor (Joel & Ethan) Coen de multă vreme şi, practic, o reîntoarcere a lor la vâna creativă din care s-au născut un „Barton Fink“ (1991), „The Big Lebowski“ / „Marele Lebowski“ (1998) sau „Marea hoinăreală“ / „O Brother, Where Art Thou?“ (2000).

Între timp, cei doi autori americani au devenit mult mai mainstream, odată cu filme ca „No Country for Old Men“ / „Nu există ţară pentru bătrâni“ (4 premii Oscar în 2008) şi „True Grit“ / „Adevăratul curaj“ (10 nominalizări la Oscar în 2011). Deşi nici acestea nu sunt deloc rele, mulţi „îndrăgostiţi“ de Fraţii Coen preferă filmografia lor anterioară şi stilul unic – combinaţie de umor negru, situaţii absurde şi subversiune narativă – care i-a consacrat.

Premiat la Cannes

„Inside Llewyn Davis“ intră pe piaţă deja aureolat de o distincţie importantă: Marele Premiu al juriului câştigat la ediţia din această primăvară a Festivalului de la Cannes. Datorită Asociaţiei Macondo, filmul a avut premiera în România chiar înaintea celei americane propriu-zise, de pe 20 decembrie.

Receptarea critică şi a publicului din diverse festivaluri, unde filmul a fost până acum proiectat, s-a dovedit extrem de favorabilă, iar mulţi cred că cei doi Coen ar putea face din nou o surpriză frumoasă la Oscarurile de anul viitor.

Omagiu folkului

Cu acest film, Joel şi Ethan Coen realizează pentru muzica folk ceea ce au făcut, în „Marea hoinăreală“ / „O Brother, Where Art Thou?“, pentru muzica blues americană, aşa cum era ea la modă în anii ’30 ai secolului trecut, când este plasată acţiunea acelui film. Şi aici este vorba mai degrabă de un proto-folk, în sensul modern al termenului, adică de acea scenă formidabilă care era Greenwich Village-ul newyorkez (cartier al Manhattan-ului) la începutul anilor ’60.

Este un creuzet artistic de o maximă creativitate, din a cărui efervescenţă a ieşit un Bob Dylan – cel care, practic, a creat, prin cântecele sale folk, un nou gen muzical –, ulterior şi alţi artişti importanţi. De fapt, acest lucru este sugerat de autori atunci când, spre finalul filmului, în cafeneaua în jurul căreia s-a centrat acţiunea se produce un tânăr în a cărui siluetă o recunoaştem pe cea a lui Dylan, iar în fundal se aude piesa „Farewell“, scrisă de acesta şi... da, interpretată chiar de Dylan.

Şapte zile din viaţa lui Llewyn Davis

Pentru a realiza acest remember-omagiu, cei doi fraţi Coen s-au oprit asupra memoriilor postume, intitulate „The Mayor of MacDougal Street“, ale muzicianului Dave Van Ronk (1936-2002), un nume legendar al scenei folk şi blues respective, prieten la vremea sa inclusiv cu Bob Dylan. Alter ego-ul său este fictivul Llewyn Davis, interpretat excelent de Oscar Isaac.

Însuşi titlul filmului (care ar fi cel al unui album solo proaspăt înregistrat de mereu ghinionistul Llewyn) îl calchiază pe cel al unui album al artistului decedat, „Inside Dave Van Ronk“, relansat anul acesta pe vinil ca urmare a succesului filmului. Remarcabil este că toate melodiile din film sunt cântate de actorii interpreţi, fie ele cântece vechi, tradiţionale, ori unele fictive, scrise ad-hoc, cum ar fi savurosul „Please Mr. Kennedy“.

Din viaţa lui Llewyn Davis, ne e arătată doar o săptămână din iarna anului 1961, dar evident că nu avem de-a face cu o biografie convenţională, ci cu una complet trăsnită, care conţine toate inimitabilele mărci stilistice ale Fraţilor Coen. Suntem obişnuiţi cu filmele care prezintă avatarurile unor diverşi scriitoraşi (inclusiv „Barton Fink“, cu care „Llewyn Davis“ seamănă mult, mai puţin atmosfera supranaturală), dar de data aceasta le avem pe cele ale unui muzician lipsit de succes. Cu fiecare tentativă a sa, pare că gloria e după colţ, dar de fiecare dată aceasta îi scapă printre degete.

Info

Inside Llewyn Davis (SUA-Franţa, 2013)

Regia: Joel & Ethan Coen

Cu: Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake, John Goodman, F. Murray Abraham

Rulează la: Noul Cinematograf al Regizorului Român

4 stele