Filmele regizorului italian Bernardo Bertolucci au marcat generaţii de cinefili şi sunt printre cele mai influente din toate timpurile (subsemnatul, la rândul său, s-a predat des farmecului irepresibil al filmelor sale), astfel încât orice nou film al acestui cineast este un eveniment. „Eu şi tu” / „Io e te”, ecranizare după un roman de Niccolò Ammaniti, este nu numai primul film al regizorului în ultimii zece ani, ci şi prima sa producţie exclusiv italiană de la „Tragedia unui om ridicol” (1981) încoace, în toţi aceşti peste 30 de ani Bertolucci lucrând numai coproducţii internaţionale. Aflat la 73 de ani, se vede că „furia leului” s-a mai potolit şi, la fel ca şi în alte cazuri de cineaşti aflaţi la vârsta senectuţii, Bertolucci reuşeşte un film clar şi direct, fascinant şi intrigant în perfecţiunea sa stranie.

„Continentul scufundat“

Pentru „Eu şi tu”, aşadar turnat în Italia şi jucat de actori italieni, Bertolucci pleacă de la un roman (autorul, Niccolò Ammaniti, se află printre cei patru coscenarişti), dar tratează în manieră proprie o temă oricând fascinantă şi de maxim interes: cea a adolescenţei. Autorul s-a mai apropiat de acest univers bizar şi straniu, “continentul scufundat” al vieţii oricărui spectator adult, dacă ne gândim cel puţin la “Stealing Beauty”, din 1996, care a lansat-o pe Liv Tyler pe plan internaţional, dar tangenţe cu subiectul se pot găsi şi în alte pelicule ale sale. De data aceasta, Bertolucci se depăşeşte însă pe sine, reuşind cu “Io e te” unul dintre cele mai bune filme despre adolescenţă din toate timpurile.

Eroul principal, Lorenzo, are 14 ani şi este un adolescent introvertit şi narcisiac, care preferă singurătatea şi retragerea în propriul univers interior. Relaţia cu părinţii este defectuoasă, mai ales cu mama sa, posesivă şi egoistă. Aceasta nu-şi înţelege deloc fiul, mai degrabă este pentru el sursa unui complex oedipian. Aşadar, nu e de mirare că Lorenzo, care trebuie să plece împreună cu şcoala într-o tabără de schi, ia o decizie de genul celor pentru care cei de vârsta sa provoacă maturilor pe de o parte admiraţie, pe de alta exasperare.

Frate şi soră

Va spune mamei că se află în tabără, va vorbi cu ea la telefon în fiecare seară, dar în realitate Lorenzo se va afla în subsolul propriei lor case, într-o boxă unde are asigurate toate condiţiile pentru a savura o săptămână întreagă de singurătate. Zis şi făcut, dar lucrurile nu vor fi chiar atât de simple. Intimitatea lui Lorenzo va fi invadată de apariţia surorii lui vitrege, Olivia, mai mare decât el, o tânără având cu puţin peste 20 de ani. Cei doi vor trebui să împartă, timp de câteva zile, spaţiul restrâns de la subsolul locuinţei.

Situaţia nu are, însă, nimic idilic: Olivia este dependentă de droguri şi se găseşte într-o perioadă de abstinenţă, dorind să se lase de viciu. Prin urmare, se află într-o stare de sevraj continuu. Crizele sunt permanente şi groaznice, iar Lorenzo va fi cel care va trebui să aibă grijă de sora sa, atât fizic cât şi emoţional. Nu ştim dacă Olivia nu va mai lua droguri până la urmă, dar cert este că Lorenzo va ieşi mai îmbogăţit, mai matur din această experienţă, pentru el un veritabil „ritual de trecere”.

Interior claustrant

Bertolucci este un specialist al abordării psihanalitice în cinema, şi aceasta nu lipseşte nici din acest film – vezi discuţia cu psihiatrul (interpretat de Pippo Delbono) de la începutul filmului sau relaţia oedipiană dintre Lorenzo şi mama sa. Spre deosebire, însă, de filmele sale mai vechi, aici tonul este, cum spuneam, domolit, iar întregul este de o curăţenie şi puritate exemplare. Totodată, să nu uităm că Bertolucci a excelat întotdeauna în filme în doar două personaje principale, filme "de cameră", plasate într-un interior claustrant: vezi “Ultimul tango la Paris”, “La luna”, “Besieged”, chiar şi “The Dreamers” (fie, aici sunt trei).

Pentru prima oară, însă, un film al cineastului are coloana sonoră din piese pop-rock, date de preferinţele muzicale pe care le ascultă băiatul în căşti. Se perindă astfel, pentru noi, piese de The Cure, Muse, Red Hot Chili Peppers, Arcade Fire şi un stupefiant cover în italiană al clasicei “Space Oddity” a lui David Bowie (scris de un anume Mogol).

O menţiune şi pentru prezenţa, în rolul bunicii eroului, a actriţei de origine română Veronica Lazăr, emigrată în Italia şi care a făcut mult, în anii 2000, pentru schimbul dintre cele două culturi, prin organizarea unor excepţionale festivaluri de film italian. Veronica Lazăr a apărut, chiar dacă doar în roluri secundare, la mari regizori italieni – în primul rând Bertolucci, dar şi Michelangelo Antonioni sau Dario Argento –, începând cu “Ultimul tango la Paris” (1972).

Info

Eu şi tu / Io e te (Italia, 2012)

Regia: Bernardo Bertolucci

Cu: Jacopo Olmo Antinori, Tea Falco, Sonia Bergamasco, Veronica Lazar, Pippo Delbono

Rulează la: Cinema City Cotroceni, NCRR

5 stele