Noul film al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“, nu este atât „un film despre facerea unui film“, aşa cum atât de des a fost deja prezentat, cât mai ales un film – pur şi simplu – despre film, despre conceptul de cinema, mai bine zis despre „gândirea“ unui film.

Sigur că respectiva încadrare pripită l-ar înscrie într-o serie de pelicule ilustre despre producţia unui film, cum ar fi „8 ½“ al lui Fellini, „Noaptea americană“ a lui Truffaut sau românescul „Secvenţe“, de Alexandru Tatos.

Discuţii nesfârşite

Filmul lui Porumboiu se diferenţiază însă de această serie exact prin ceea ce spuneam mai sus, apropiindu-se mai degrabă de anumite pelicule experimentale franţuzeşti post-nouvelle vague. Într-adevăr, nu vom vedea în acest film nicio scenă de filmare propriu-zisă, iar detaliile în sine ale procesului de producţie sunt pomenite foarte sumar.

Platoul efectiv de filmare există, dar în afara cadrului, el este doar pomenit în replicile celor care bănuim că se ocupă cu aşa ceva. În schimb, avem discuţii nesfârşite între regizor şi una dintre actriţele sale (care, nu întâmplător, îi este şi amantă). Discuţii despre natura cinemaului, în principal, dar şi despre orice îi pică bine „autorelui“ la un moment dat.

Limitele limbajului

În acest fel, Porumboiu nu face altceva decât să continue explorarea naturii limbajului şi a limitelor comunicării (ale gândirii conceptuale, de fapt) pe care a întreprins-o în precedentul său film, „Poliţist, adjectiv“. Aşa cum acela era, de fapt, un pseudo-policier, şi acesta este un fals film despre lumea filmului şi despre teribila „singurătate a cineastului de cursă lungă“.

În plus, pare că niciodată cinemaul românesc recent nu a fost mai aproape de Tarantino, în demersul profund al acestui autor, cel de deconstrucţie a limbajului şi de satiră a (pseudo)comunicării. Ca şi personajele cineastului american, regizorul Paul (Bogdan Dumitrache) este capabil de a teoretiza – până la limita absurdului – pe orice subiect, demers în esenţă fad şi lipsit de reală profunzime, prin care încearcă s-o controleze pe actriţa Alina (Diana Avrămuţ) şi propria-i viaţă care-i scapă printre degete.

„Demonul teoriei

Paul are, în schimb, prestigiul discuţiilor teoretice despre natura cinemaului, prin care încearcă să-şi mascheze acest vid interior. Rapelul la cinefilie şi la un anumit cinema conceptual este evident, mai ales prin referirea explicită la Antonioni, unul dintre marii maeştri ai cadrelor lungi, statice şi influent cap de serie al unei tendinţe din cinemaul contemporan. Să nu ne lăsăm însă înşelaţi, unui real cunoscător de cinema discuţiile din „Metabolism“ nu-i spun nimic nou sau important, acesta ar considera filmul mai degrabă facil.

Lipsa de concreteţe a personajelor, la urma-urmei nişte simple fantoşe, este clară în scena finală, a cabinei de machiaj, când cel mai real, cel mai uman personaj din film pare cel al machieuzei (Gabriela Creţan). Nu întâmplător, însă, pentru că este vorba chiar de autoarea machiajului la acest film.

Dacă al doilea titlu al filmului – „Metabolism“ – este clar, în sensul de proces de combustie internă al producţiei cinematografice (autorul duce metafora şi mai departe, făcându-l pe Paul să fie bolnav de stomac, sau să simuleze suferinţa), primul e mai puţin explicit. Este vorba de acel moment al zilei (care nu apare însă niciodată în film) când lumina este neclară şi lucrurile incerte, ceea ce ar simboliza starea confuză a personajelor. Sau, cum spune francezul, „între câine şi lup“. Sau, poetul, „o, ceas al tainei, asfinţit de sară“.

Info

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism (România-Franţa, 2013)

 

Regia: Corneliu Porumboiu

Cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papodopol, Mihaela Sîrbu

Rulează la: Cinema City Cotroceni

4 stele