Cinema-Recomandări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motanul încălţat este obez, Fiona conduce rezistenţa armată a căpcăunilor, omul de turtă dulce este gladiator, măgarul este în proprietatea unor vrăjitoare, iar regatul de foarte departe este condus de mizerabilul Rumpelstiltskin şi de un consiliu de vrăjitoare.

Shrek pentru totdeauna

Titlu original:  Shrek Forever After

Aşa se prezintă lucrurile. Situaţia foarte neplăcută trebuie remediată, iar acest fapt poate fi realizat numai de Shrek, căpcăunul cel verde. În fond, tot haosul este cauzat de el. Exasperat de tot ce se întâmplă în jurul său (cei trei mici căpcăuni al căror tată este, statutul de vedetă), Shrek face greşeala de a semna un contract magic cu piticania malefică Rumpelstiltskin, în urma căruia se trezeşte pus în faţa unei situaţii dificile: dacă nu va reuşi s-o regăsească pe Fiona şi să obţină un sărut de la ea, lucrurile vor rămâne pentru totdeauna îmbârligate. Al patrulea film din seria „Shrek" este o animaţie simpatică, însă ar fi putut puncta ceva mai mult la capitolul „umor".

 „Shrek pentru totdeauna" dovedeşte că nu toate „ciorbele reîncălzite" din sequel-urile cinema-ului american sunt nocive şi plicticoase. Dacă cei mici vor fi implicaţi în povestea bine-construită, spectatorii adulţi (şi mai ales cei nefamiliarizaţi cu primele trei filme din serie) pot avea ceva probleme: glumele ascuţite din primele două filme au dispărut, măgarul cântă cam mult, iar personajul negativ este singura personalitate într-adevăr remarcabilă din lumea basmelor (a cărei ţesătură, revizitată de prea multe ori începe să se uzeze). Iţele sunt vizibile, şi toată schema (de altfel abil manevrată narativ) despre „cum ar fi lumea, dacă protagonistul nu ar fi existat vreodată" este pe alocuri insuficient exploatată.

Regie :  Mike Mitchell;  Distribuţie: Tom Hanks, Tim Allen, Joan Cusack, Ned Beatty, Michael Keaton

Farul singuratic

Titlu original:  The Lightkeepers

În plină epocă a comediilor romantice despre femei uşor trecute şi problemele lor amoroase care includ puştani abia ieşiţi din liceu, „Farul Singuratic" oferă o alternativă valabilă, în egală măsură şarmantă şi desuetă. Lipsit de glumiţe puerile şi melodrame corporatiste, filmul lui Daniel Adams este un puseu binevenit de romantism de şcoală veche.

Undeva, într-un far izolat pe o plajă pustie, doi bărbaţi care şi-au jurat să evite femeile (a căror companie nefastă le-a dus numai necazuri în trecut) se înţeleg de minune. Ursuzul Seth (Richard Dreyfuss) şi naufragiatul amnezic John Brown (Tom Wisdom) sunt puşi în dificultate odată cu sosirea venerabilei doamne Bascom (Blythe Danner) şi a lui Ruth (Mamie Gummer). Cazate în vecinătatea farului, cele două femei şi mai ales intersectările lor cu locuitorii acestuia dau peste cap armonia din viaţa lui Seth. John Brown, amorezat de Ruth, amnezic şi neliniştit, trădează pactul de neinterferenţă în viaţa paznicului de far.

Acesta are toate motivele de iritare: doamna Bascom nu-i este deloc străină, iar sosirea ei răscoleşte un trecut, pe care îl crezuse mort şi îngropat. Recomandabil în mod special firilor romantice, filmul lui Daniel Adams este o elegantă trecere în revistă (cu buget redus) a unor locuri odată comune filmului romantic: locul izolat, peisajele frumoase, costumele de început de secol XX (acţiunea are loc în 1912), elementele romaneşti ale poveştii (trecuturile complicate ale tuturor protagoniştilor) şi aspiraţiile nobil-romantice, care se vor împlini în ciuda vicisitudinilor sorţii.

Lipsit de textură şi de strălucirea pe care marele cinema o consideră esenţială filmelor „cu costume", „Farul Singuratic" mizează mult pe actori (mai toţi nominalizaţi sau câştigători de premii) şi pe romantismul „belle-epoque".

Regie :  Daniel Adams;  Distribuţie: Richard Dreyfuss, Blythe Danner, Bruce Dern, Mamie Gummer

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite