Cineastul David Fincher: „Joker“ e o trădare a persoanelor bolnave mintal. Studiourile nu vor să facă nimic ce nu le aduce 1 miliard de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul american David Fincher, al cărui lungmetraj „Mank” urmează să fie lansat luna viitoare de Netflix, a descris filmul „Joker” al lui Todd Phillips drept „o trădare” a persoanelor bolnave mintale.

Într-un interviu acordat Daily Telegraph, Fincher a vorbit despre succesul surpinzător de box office al filmului „Joker” într-un atac extins la adresa strategiei de producţie a studiourilor majore de la Hollywood.

Spunând că studiourile „nu vor să facă nimic ce nu le aduce 1 miliard de dolari”, el a sugerat că, ocazional, materiale „provocatoare” pot primi sprijin, dacă există dovada solidă a unui potenţial comercial, potrivit news.ro. 

Fără exemplul „The Dark Knight”, versiune a poveştii super-eroului, Fincher a sugerat că „Joker”, cu evidente aluzii la clasicele lui Martin Scorsese din anii 1970 şi 1980, s-ar fi chinuit să demareze. 

„Nu cred că cineva s-ar fi uitat la material şi s-ar fi gândit: «Da, să-i luăm pe Travis Bickle (personajul principal din «Taxi Driver», n.r.) şi pe Rupert Pupkin (personaj din «The King of Comedy») şi să îi combinăm, apoi îl prindem într-o trădare faţă de bolnavii mintal şi îi dăm drumul pentru un miliard de dolari»”.

„Joker”, care i-a adus lui Joaquin Phoenix primul trofeu Oscar pentru interpetare din carieră, a fost criticat - la lansare - pentru că „perpetuează stereotipuri nocive”, având în vedere că figura centrală, Arthur Fleck, este un bolnav mintal care devine violent după ce încetează să îşi ia tratamentul. 

Annabel Driscoll şi Mina Husain, medici, au scris anul trecut în The Guardian că asta „nu este doar dezinformare, ci şi amplifică stigmatul şi frica”.

În schimb, activistul pentru persoane cu dizabilităţi Justin Edgar, realizator de film, a lăudat „Joker” ca fiind „un clasic” al filmelor dedicate celor cu dizabilităţi”.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite