Cine sunt cel mai bine plătiţi actori în 2019. Dwayne Johnson, pe primul loc: cât a câştigat The Rock în ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista Forbes a întocmit clasamentul celor mai bine plătiţi actori în anul 2019, în funcţie de veniturile avute în ultimele 12 luni, mai exact în perioada 1 iunie 2018 şi 1 iunie 2019.

Actorul american Dwayne Johnson (47 de ani) a fost cel mai bine plătit actor din ultimul an, cu peste 89 de milioane de dolari, potrivit topului întocmit de revista Forbes. Astfel, a reuşit să-l detroneze pe George Clooney (58 de ani), care a fost cel mai bine plătit actor în 2018. 

Cunoscut pentru roluri ca „Rampage“, „Skyscraper“ şi „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw“, The Rock a urcat în clasamentul întocmit de Forbes de pe poziţia secundă. Veniturile lui din ultimele 12 luni, de 89,4 milioane de dolari, sunt însă mai mici decât cele realizate până la aceeaşi dată din 2018, de 119 milioane de dolari, scrie News.ro.

Dwayne va mai putea fi văzut anul acesta în continuarea „Jumanji: The Next Level“, alături de Kevin Hart şi Jack Black. Pentru această următoare peliculă, care va avea premiera în luna decembrie, The Rock primeşte 23,5 milioane de dolari. De asemenea, actorul primeşte un salariu de 700.000 de dolari pentru fiecare episod din serialul „Ballers“.

Pe locul doi în top s-a clasat Chris Hemsworth (36 de ani), cu încasări de 76,4 milioane de dolari, în timp ce a treia poziţie este ocupată de Robert Downey Jr (54 de ani), cu încasări de 66 de milioane de dolari. Downey Jr a primit pentru rolul său din „Avengers: Endgame“ 55 de milioane de dolari.

chris hemsworth foto getty images

Chris Hemsworth

robert downey jr foto getty

Robert Downey Jr 

Anul trecut, în fruntea topului s-a clasat George Clooney. Cele mai mari venituri ale lui de până la jumătatea lui 2018 au fost înregistrate în urma vânzării companiei de tequila al cărei coproprietar era.

george clooney foto getty images

George Clooney

Clasamentul Forbes este întocmit pe baza veniturilor realizate de actori în perioada 1 iunie 2018 - 1 iunie 2019.

Top 10 cel mai bine plătiţi actori în 2019:

  • Dwayne Johnson - 89,4 milioane de dolari
  • Chris Hemsworth - 76,4 milioane de dolari
  • Robert Downey Jr - 66 milioane de dolari
  • Akshay Kumar - 65 milioane de dolari
  • Jackie Chan - 58 milioane de dolari
  • Bradley Cooper - 57 milioane de dolari
  • Adam Sandler - 57 milioane de dolari
  • Chris Evans - 43 milioane de dolari
  • Paul Rudd - 41 milioane de dolari
  • Will Smith - 35 milioane de dolari
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite