Oricum, îţi trebuie niscaiva tupeu să-l enumeri pe Sergiu Nicolaescu alături de Martin Scorsese, Ridley Scott şi alţi monştri sacri ai filmului. Or, Florin Anghel exact asta face. Îl absolvă pe Sergiu Nicolaescu printr-o jumătate de frază — „aşa au fost vremurile alea” —, îl laudă spunînd că „a fost un vizionar pentru vremea sa”, îl citează şi pe Spielberg, alt admirator al lui Nicolaescu, îl trage lîngă el pe Eliade şi pe Brâncuşi, încît nici nu ştiu ce să mai cred.

Dar asta e numai una la mînă, nici măcar prima. Prima la mînă este cum poţi să faci un film despre geţi! Florin Anghel spune nişte lucruri la fel de mitologante sau cum să le numesc ca şi marele său înaintaş. Pentru că filmele istorice ale lui SN au fost false şi ideologice: false pentru că ideologice, filme istorice cu celofan comunist. Asta este tradiţia de la care se revendică Dl Anghel. Mă mir că vorbeşte despre greutăţile realizării: aş fi crezut că asemenea creaţii patriotarde încă mai au trecere. Oricum, naţionalismul românesc, la fel de prosper ca ale altor naţiuni de prin vecini, nu doreşte nimic altceva decît cadre cu viteji geţi pletoşi, melancolici şi plini de curaj, ceea ce cred că va şi primi dacă nu ne înşeală imaginile din interviu. Dacă ne înşeală, să-l ascultăm din nou pe Dl Anghel: „Pe partea istorică consider că nu avem libertate mare de creaţie. Vom urma cu sfinţenie ce ne spun sursele istorice şi nu vom denatura în vreun fel sau altul ce spune istoria. Nu vrem să afirmăm nimănui că dacii au fost miezul, dar nici că au fost neica nimeni. Sunt lucruri bune şi lucruri rele care conturează o societate dacică complexă, un cult puternic al războiului, cu loialitate şi chiar şi cu un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului).” Aoleu, Vom urma cu sfinţenie, mă înţelegi?! Înseamnă că dacii vor fi nu numai miezul, ci şi sarea pămîntului.

Un public care a crescut cu manualele mincinoase redactate în comunism şi/sau cu eresurile părinţilor şi bunicilor, care abia suportă întrebările, darmite dubiile, o să primească acum geţi cît încap şi sînge bombastic cît poate cumpăra un regizor care nu-şi poate vinde nici măcar rinichii (ne spune el, că eu nu pot inventa aşa ceva).

Asta ne aşteaptă după ce s-au născut capodopere ca Aferim! Ţine-mă, Doamne!