Cele mai frumoase filme de dragoste pe care le puteţi vedea de Valentine’s Day

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ vă prezintă o listă a filmelor numai bune de văzut pe 14 februarie, din aceasta nelipsind clasicul „When Harry Met Sally“, comedia romantică „The Proposal“ şi lungmetrajul francez „Jeux D’Enfants“.

De Ziua Îndrăgostiţilor, cuplurile aleg să-şi petreacă ziua într-un cadru romantic şi intim, fie că optează pentru o cină în oraş sau o escapadă în doi. Pentru cei cu buget redus, există totuşi o variantă mult mai puţin costisitoare şi la îndemănă, dar la fel de romantică. În acest sens, „Adevărul“ a întocmit o listă cu unele dintre cele mai frumoase filme de dragoste pe care le puteţi vedea alături de persoana iubită pe 14 februarie: de la destinul fabulous al tinerei Amelie, care păşeşte cu teamă spre prima ei iubire, până la  situaţia comică în care un mariaj de convenienţă se transformă în unul reuşit.

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „When Harry Met Sally“ (1989)

Sexul e întotdeauna un obstacol în calea prieteniei dintre barbati si femei. Sau cel putin asta crede Harry Burns (Billy Crystal). Ca urmare, când Harry a întalnit-o pe Sally Albright (Meg Ryan) şi între ei s-a cimentat o prietenie profundă, Harry s-a hotârat să nu o distrugă chiar dacă se simţea atras de aceasta. După o noapte de slăbiciune, încheiată cu o dimineaţă de panică, vor reuşi cei doi să nu se lase pradă spaimelor lui Harry şi să accepte că e posibil ca fiecare dintre ei să fie perechea ideală a celuilalt?

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „City of Angels“ (1998)

Seth (Nicolas Cage), un înger care veghează asupra imensului Los Angeles, începe să-şi considere „slujba“ mai dificilă decât o găsea până acum. Cauza? Începe încet-încet să se îndrăgostească de Maggie (Meg Ryan), o frumoasă doctoriţă chirurg. Capabilă să-l simtă şi să-l vadă, Maggie este interesată la rândul ei de Seth, îngerul realizând curând că nemurirea lui este o barieră în relaţia lor. Răspundere cerească sau mortalitate şi o dragoste pământească: ce va alege Seth?

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Amélie“ (2001)

Amélie Poulain (Audrey Tautou) nu este o fată ca oricare alta. Viaţa ei este simplă şi plicticoasă. Totul se schimbă într-o zi, când găseşte o cutie veche cu amintiri din copilăria unui necunoscut şi îşi descoperă ţelul în viaţă: să îndrepte viaţa celor din jurul ei. Misiunea tinerei Amélie e dată peste cap de întâlnirea cu un băiat ciudat, Nino Quincampoix (Mathieu Kassovitz), angajat temporar într-un „tren fantomă“ şi într-un sex-shop. Amélie e fascinată de Nino, dar preferă să se joace de-a v-aţi-ascunselea cu el, în loc să-şi dezvăluie adevărata identitate. Din fericire, „omul de sticlă“ care o urmăreşte printr-un binoclu ştie că jocul nu este de ajuns pentru Amélie şi o împinge în braţele lui Nino, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor. 

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Sweet November“ (2001)

În fiecare lună, Sara (Charlize Theron) alege câte un bărbat căruia îi propune un pact: să stea împreună o lună şi să trăiască după regulile, ideile şi visurile ei, după care să se despartă şi să meargă fiecare pe drumul lui. Noiembrie este luna în care îl găseşte pe Nelson (Keanu Reeves), un tânăr ambiţios pentru care în viaţă nu există nimic mai important în afară de succesul în carieră. Sara îl tentează cu perspectiva unei vieti trăite la maximum, cu bucuria clipei, a plăcerilor simple sau a nebuniilor de moment, reuşind puţin câte puţin să îl scoată din carapacea lui. Ce trebuia să fie o simplă aventură, devine curând o mare poveste de dragoste. În cele din urmă, Nelson descoperă că idilele de o lună nu sunt un simplu joc al seductiei şi că Sara încearcă cu disperare să dea un sens ultimelor sale luni de viaţă, notează cinemagia.ro.

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Serendipity“ (2001)

Doi străini în New York, drumurile lui Jonathan (John Cusack) şi al Sarei (Kate Beckinsale) se interesectează odată cu goana nebună după cadouri de Crăciun, când cad victime unei puternice atracţii reciproce. Deşi fiecare este implicat într-o altă relaţie, Jonathan şi Sara îşi petrec seara hoinărind prin Manhattan, fără măcar să-şi ştie numele. Când seara se sfârşeşte, Jonathan îi cere numărul de telefon, dar Sara sugerează să lase mai bine soarta să le decidă viitorul. Astfel, ea îşi scrie numele şi numărul de telefon pe o carte, pe care o dă unui anticar, iar el îşi scrie numele şi numărul de telefon pe o bancnotă pe care o schimbă la un magazin. Dacă sunt predestinaţi să fie împreună, spune Sara, cartea şi bancnota se vor întoarce în posesia lor, iar ei se vor regăsi. Va sta soarta de partea poveştii lor de dragoste?

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Jeux d’enfants“ (2003)

Sophie (Marion Cotillard) şi Julien (Guillaume Canet) sunt prieteni din copilărie. O cutie în formă de carusel, pe care Julien a primit-o de la mama sa bolnavă de cancer, devine simbolul jocului incitant şi totodată periculos al iubirii dintre cei doi. Totul începe cu un pariu nevinovat care să îi facă pe Julien să uite că mama este grav bolnavă şi că toată clasa îi tratează ca pe nişte amărâţi de polonezi. Mai târziu, jocul se transformă în ceva adevărat şi cel mai frumos lucru din viaţa lor. Desfiinţând orice tabu, sfidând orice autoritate, bătându-şi joc de orice şi de oricine, râzând, făcându-şi singuri rău, singurul lucru care îi salvează este faptul că se iubesc, scrie cinemagia.ro.

   

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „If  Only“ (2004)

Samantha (Jennifer Love Hewitt) studiază muzică clasică în Londra, când îl întâlneşte pe Ian (Paul Nicholls), un om de afaceri englez. Cei doi se îndrăgostesc la prima vedere, însă povestea lor de dragoste ia o întorsătură tragică în momentul în care Samantha moare într-un accident, la scurt timp după ce cuplul are prima ceartă majoră. Lovit de durere, Ian primeşte o şansa să îndrepte destinul şi retrăieşte zilele fatidice dinainte de a pierde cu adevărat dragostea vieţii sale pentru totdeauna, arată „The New York Times“

   

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Eternal Sunshine of The Spotless Mind“ (2004)

Joel (Jim Carrey) este şocat de faptul că prietena sa, Clementine (Kate Winslet), şi-a sters din minte, la propriu, toate amintirile tumultoasei lor relaţii. În disperare de cauză, Joel apelează la inventatorul ciudatei proceduri de „spălare“ a creierului, Dr. Mierzwiak (Tom Wilkinson) şi îi cere acestuia să îi şteargă şi lui toate amintirile despre Clementine. Însă, pe măsură ce amintirile sale dispar treptat, Joel începe să-şi redescopere dragostea pentru Clementine şi organizează o „evadare“ din procedura pe care Mierzwiak şi asistenţii săi (Mark Ruffalo, Eljah Wood, Kirsten Dunst) se chinuie din răsputeri să o ducă la bun sfârşit. 

   

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „The Proposal“ (2009)

Margaret (Sandra Bullock), un important editor de carte din New York, riscă să fie repatriată în ţara sa natală, Canada. Obişnuită să gândească rapid, declară că este de fapt logodită cu asistentul ei, Andrew, care nu bănuieşte nimic şi pe care îl chinuie de mai mulţi ani. El este de acord să îi facă jocul, dar impune câteva condiţii proprii. Surprinzătorul cuplu se îndreaptă către Alaska, pentru a cunoaşte capricioasa familie a lui Andrew, iar tânăra femeie, care deţinea întotdeauna controlul, se trezeşte prinsă într-un şir de situaţii comice tipice. Pregătind o nuntă neaşteptată şi urmăriţi de un ofiţer al Biroului de Imigrare, Margaret şi Andrew acceptă fără prea multă tragere de inimă să respecte acest plan, în ciuda consecinţelor sale.

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „Midnight in Paris“ (2011)

O comedie romantică al cărei decor este Parisul, unde o familie aflată acolo pentru afaceri şi doi tineri logodiţi trăiesc o experienţă care le va schimba viaţa pentru totdeauna. Filmul este despre un tânăr îndrăgostit de Paris şi despre iluzia generală că, dacă ne schimbăm viaţa, schimbarea va fi cu siguranţă în bine. 

   

Filme de văzut de Ziua Îndrăgostiţilor: „The Fault In Our Stars“ (2014)

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel (Shailene Woodley), în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală“. Însă atunci când fermecătorul Augustus (Ansel Elgort), suferind şi el de cancer, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărtăşind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra-cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite