Cele mai bune filme horror în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune filme horror în 2015. Comunitatea psihanalitică a încercat de nenumărate ori să afle de unde vine fascinaţia oamenilor pentru groază şi morbid. Printre cei care au încercat să desluşească aceste mistere se numără şi Carl Jung, conform căruia filmele horror au intrat în arhetipuri primordiale, îngropate adânc în subconştienul nostru colectiv. Astfel, imagini înfăţişând umbre sau chipul matern joacă un rol important în genul horror.

Având, totuşi, în vedere faptul că psihanaliza este dificil de testat empiric, este greu de spus dacă aceste idei, formulate de Carl Jung, se încadrează, mai degrabă în domeniul filosofiei. Astfel, ajungem la celebrul filosof grec Aristotel, care credea că atracţia oamenilor faţă de poveştile de groază şi piesele de teatru violente se află în strânsă legătură cu descărarea emoţiilor negative. Aristotel a numit acest proces „catharsis“ (efect terapeutic obţinut prin descărcarea unei trăiri refulate – n.red.). Filosoful grec a utilizat acest concept ca pe o metaforă, în lucrarea „Poetica“, pentru a descrie efectele tragediei asupra spectacolului. Practic, potrivit lui Aristotel, oamenii urmăresc filme de groază şi joacă jocuri video cu aceeaşi tematică pentru a se elibera de sentimentele de agresiune, furie şi ură, acumulate în timp.

Revenind pe tărămuri mai puţin abstracte, cercetătorii pe teme comportamentale au dat naştere unui nou termen – „paradoxul horror“. Dacă nu sunteţi un fan al filmelor de groază, probabil, v-aţi întrebat cum de unii oamenii pot viziona astfel de producţii cu plăcere. Cercătătorii şi-au pus aceeaşi problemă şi au numit această „nedumerire“ drept „paradoxul horror“.

„Fără niciun dubiu, există ceva foarte puternic care-i face pe oameni să vizioneze astfel de lucruri, întrucât ele nu sunt normale“, este de părere Joanne Cantor, director la Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul Universităţii Wisconsin (SUA). „Majoritatea oamenilor preferă să experimenteze emoţii plăcute“, a mai adugat aceasta, citată de site-ul webmd.com.

Fie că vă număraţi printre amatorii de filme horror sau faceţi parte dintre cei cărora li se întorc stomacul pe dos la vizionarea unor astfel de scene, producţiile cinematografice de groază garantează încasări substanţiale la box-office-urile din întreaga lume.

„Adevărul“ vă prezintă astăzi cele mai bune filme horror în 2015:

Cele mai bune filme horror în 2015: „Area 51“

Pelicula „Area 51“ narează întâmplările a trei adolescenţi cu spirit de aventură, care, împinşi de la spate de ghearele curiozităţii, întră în celebra Zona 51, din deşertul Nevada, zonă în care care oamenii spun că ar fi concentrate toate programele americane de cercetare a vieţii extraterestre. În loc de aventură, ce trei vor avea, în schimb, parte de cele mai terifiante experienţe, care vor fi surprinse de camerele de filmat. Din distrubuţia filmului, regizat de Oren Peli, fac parte actorii Ben Rovner, Suze Lanier-Bramlett, Sandra Staggs şi Roy Abramsohn. 

„Area 51“ a avut premiera în Statele Unite ale Americii pe 15 mai.

Cele mai bune filme horror în 2015: „Crimson Peak“

„Crimson Peak“ narează povestea personajului Edith (Mia Wasikowska), o tânără scriitoare aspirantă din secolul al XIX-lea, care încearcă să-şi refacă viaţa după un eveniment tragic. Edith este sedusă de misteriosul şi carismaticul Thomas Sharpe (Tom Hiddleton), care o duce pe fată la Crimson Peak, conacul său. Ajunsă aici, Edith realizează că va trebui să o înfrunte pe Lucille (Jessica Chastain), sora geloasă a lui Thomas, iar curând, fata îşi va da seama că imensul conac „respiră, sângerează şi...îşi aminteşte“. 

„Crimson Peak“ are premiera în cinematografele din România pe 16 octombrie.

Cele mai bune filme horror în 2015: „Insidious: Chapter 3/ Insidious: Capitolul 3“

Acţiunea din „Insidious: Capitolul 3 “o aduce în prim-plan pe adolescenta Quinn Brenner (Stefanie Scott), care simte că mama ei decedată vrea să intre în contact cu ea. Atunci, fata decide să ceară ajutorul lui Elise Rainer (Lin Shaye), un medium foarte talentat, care ar vrea s-o ajute pe sensibila Quinn, dar tragedia care s-a petrecut în trecutul său o face pe aceasta să se reţină de la folosirea abilităţilor cu care este înzestrată. Forţată să se aventureze mai adânc în lumea de dincolo - ţinutul Further -, pentru a o proteja pe Quinn, Elise se trezeşte faţă în faţă cu cel mai cumplit duşman pe care l-a întâlnit până acum: un demon cu o poftă insaţiabilă de a captura sufletele oamenilor. 

Filmul „Insidious: capitolul 3“ a avut premira în cinematografele din România pe 19 iunie.

Cele mai bune filme horror în 2015: „The Woman în Balck 2: Angel of Death/ Femeia în negru 2: Îngerul morţii“

Din cauza bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, profesoarele Eve Parkins (Phoebe Fox) şi Jean Hogg (Helen McCrory) îşi evacuează elevii în Crythin Gifford, un sat aflat la mică distanţă de oraş. Aceştia se cazează cu toţii într-o casă, în care, în urmă cu 40 de ani, Arthur Kipps a investigat primul său caz supranatural. La scurt timp, Eve îşi dă seama că locuinţa este în continuare bântuită, iar, cu cât stau mai mult în casă, cu atât sunt mai atraşi în trecutul terifiant al foştilor locatari. În plus, spiritul malefic care-i bântuie este pe cale să pună stăpânire pe sufletul copiilor. 

„Femeia în negru 2: Îngerul morţii“ a avut premiera în cinematografele din România pe 20 februarie.

Cele mai bune filme horror în 2015: „Poltergeist“

Un remake al filmului omonim, realizat în 1982, „Poltergeist“ spune povestea lui Eric Bowen (Sam Rockwell), un părinte care, după ce îşi pierde locul de muncă, se mută împreună cu familia sa într-un nou oraş, acolo unde încearcă să-şi contruiască o nouă viaţă. Lucrurile decurg normal până într-o zi în care fiica lui Eric este răpită. Astfel, echipa doctorului Brooke Powell (Jane Adams), un parapsiholog la o universitate locală, începe să investigheze evenimentele care au dus la dispariţia fiicei familiei Bowen. În plus, Amy, soţia lui Eric, are puterea de a comunica cu cei din lumea de dincolo.

„Poltergeist“ a avut premiera în cinematografele din România pe 22 mai.

         

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite