Ce reacţii a stârnit „Rogue One“ în rândul criticilor: „Te simţi ca şi cum te-ai uita la «Star Wars». E întunecat şi violent“. Cine vrea să boicoteze filmul şi de ce VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story“, primul lungmetraj independent desprins din franciza „Războiul stelelor“, a primit reacţii pozitive din partea criticilor şi a spectatorilor care au asistat la premiera mondială, sâmbătă seară, în Los Angeles.

„Rogue One: A Star Wars Story“, regizat de Gareth Edwards şi produs de studiourile Lucasfilm, va intra în cinematografele din întreaga lume din 16 decembrie. Între timp, numeroase celebrităţi, critici de film, jurnalişti, dar şi simpli admiratori au asistat la premiera mondială de la Hollywood şi s-au declarat încântaţi de noul film.

Unii dintre spectatori au remarcat acţiunea surprinzător de bună a filmului, alţii au lăudat calitatea deosebită a imaginii, unii au fost cuceriţi de noile personaje introduse în acest prequel, iar mulţi au descris filmul ca fiind „excelent“.

Reacţiile pozitive au venit şi din partea criticilor care au avut ocazia să vadă filmul pentru prima oară şi care au primit permisiunea casei de producţie de a împărtăşi primele impresii pe reţelele sociale.

„Sunt nebun de fericire să vă spun că «Rogue One» este extraordinar. Este un mix grozav de clasic şi nou, este distractiv şi palpitant pe tot parcursul. Bucuraţi-vă!“, a scris Eric Eisenberg pe Twitter.

„«Rogue One» m-a ţinut în priză de la început până la sfârşit. O acţiune incredibilă combinată cu un scenariu pe care fanii îl vor adora. Oamenii se vor bucura“, a spus Steven Weintraub.

„«Rogue One» este fantastic! Acţiunea este incredibilă, cea planetară şi interstelară deopotrivă, şi arată minunat. Cel mai important este că te simţi ca şi cum te-ai uita la «Star Wars». Gareth Edwards a surprins foarte bine tonul şi atmosfera Star Wars. Este întunecat, murdar, violent şi totul se îmbină bine“

„Felicity Jones este perfectă, o eroină pe care aş urma-o în bătălia spaţială oricând, într-un film plin de răsturnări de situaţie grandioase cu eroi“, a scris Jen Yamato.

„Mi-a plăcut la nebunie «Rogue One». Va dura zile până mi se va şterge zâmbetul de pe faţă. Foarte multe surprize şi multă distracţie. Pregătiţi-vă!“, a spus încântat Germain Lussier.

Campanie online de boicotare a filmului „Rogue One“, iniţiată de susţinătorii lui Trump

Săptămâna trecută, susţinătorii lui Donald Trump au lansat o campanie online prin care îi îndeamnau pe americani să boicoteze „Rogue One“, arată News.ro. Campania #DumpStarWars a fost lansată în urma unor mesaje publicate pe Twitter de activistul Jack Posobiec, care afirmă că scenariştii de la Hollywood au modificat intriga noului filmul pentru a include câteva scene care îl asociază pe Donald Trump cu rasismul.

Scenaristul Chris Weitz consideră însă că această afirmaţie este „complet falsă“, deşi el şi un alt scenarist l-au criticat în trecut pe Twitter pe preşedintele ales al Statelor Unite. Hashtag-ul #DumpStarWars a fost redistribuit de peste 120.000 de ori doar în primele 24 de ore.

Într-un mesaj video publicat pe Periscope, Jack Posobiec, care este un activist al organizaţiei Citizens for Trump, afirmă că scenariştii hollywoodieni au spus că „Imperiul“ din noul film inspirat din universul francizei „Star Wars“ reprezintă „o organizaţie ce susţine supremaţia albilor, la fel ca administraţia Trump, însă rebelii din diverse colţuri ale Universului o vor învinge“.

„Încearcă să evidenţieze un punct de vedere folosindu-se de acest film şi promovând o naraţiune falsă, aceea potrivit căreia Trump ar fi un rasist“, a adăugat Jack Posobiec.

Aceste afirmaţii s-ar baza de fapt pe câteva mesaje expediate pe Twitter de Chris Weitz şi unul dintre colegii lui, Gary Whitta. În urma victoriei repurtate de Donald Trump în alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie, Chris Weitz a publicat următorul mesaj: „Te rog să notezi că Imperiul este o organizaţie (umană) care susţine supremaţia albilor“, iar Gary Whitta a răspuns: „Li se opune un grup multicultural condus de o femeie curajoasă“. Ambele mesaje au fost şterse în cursul aceleiaşi zile, iar Chris Weitz şi-a cerut iertare pentru „politizarea“ filmului.

Cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale americane, ambii scenarişti şi-au schimbat fotografiile de profil pe conturile lor de Twitter, înlocuindu-le cu logoul Alianţei Rebelilor din seria „Star Wars“, însoţit de un ac de siguranţă - un simbol care a fost adoptat de comunitatea internauţilor pentru a sprijini minorităţile.

Anterior, Gary Whitta a publicat un mesaj în care a lăsat impresia că se referă la Donald Trump ca la un „nazist“: „Sunt mai îngrijorat de un presupus nazist din benzile desenate decât de cel adevărat care candidează la preşedinţie“. 

Hashtag-ul #DumpStarWars a beneficiat în scurt timp de un sprijin uriaş din partea susţinătorilor lui Trump. 

„Hollywood şi Disney ar trebui să înceteze imediat politizarea filmelor. De ce vor să îi îndepărteze pe fanii lui Trump? Noi nu vom privi această propagandă anti-Trump“, a scris pe Twitter utilizatoarea Irma Hinojosa.

Acelaşi hashtag a generat însă şi un val de ironii: „#DumpStarWars după Starbucks, Hamilton şi Kelloggs? Putem oare să-i facem să boicoteze data viitoare oxigenul şi apa?“, a scris pe Twitter utilizatorul NightStalkinSapphire.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite