Să nu uităm că şi la Cannes s-a deschis un multiplex, cu multe săli, care se s-ar dori să fie la fel de pline ca la Top Gun şi Elvis, la un loc. Începe lungul weekend de Înălţare, la ei, şi cum vremea se mai înnourează, refugiul ideal e la cinema.

Un motiv în plus să vadă şi mai multă lume debut în lung metraj de ficţiune al lui Alexandru Belc, Metronom, care la a doua vizionare e şi mai tulburător, şi detaliile vremii de la scenografie (Bogdan Ionescu), la jocul nuanţat şi înfricoşător al lui Vlad Ivanov, (filmat impecabil de Tudor Panduru, DOP şi la R.M.N. ) care a studiat cum să intimidezi o adolescentă (Mara Bugarin) să devină o delatoare, cu tot şantajul de rigoare!Te îngheaţă. Şi ai vrea ca istoria să nu se mai repete niciodată. Ar mai merita un Gopo. Tudor Giurgiu a fost şi el la proiecţia de gală, şi ştim deja că în avanpremieră pelicula va putea fi văzută la TIFF. Producătorul Cătălin Mitulescu, care are mână bună, a mai descoperit un talent, dar aşteptăm să revină şi la regie, pentru că e de neuitat : Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, din 2006.

Tori şi Lokita al fraţilor Dardenne, cu teme sociale, bine aduse din condei, cu măiestrie chiar, cu doi, încă minori, refugiaţi din Benin, pe care toată lumea îi exploatează, în Belgia (şi cu siguranţă nu numai acolo) a creat emoţii, aplauze, dar şi ceva huiduieli. Empatia pare pe sfârşte.

Nostalgia e un italienesc al lui Mario Martone ,  despre ura care nu se stinge nici după 40 de ani, la Napoli, unde degeaba vrei să-ţi regăseşti farmecul copilăriei, ranchiuna persistă şi e letală.

Dacă m-a oripilat filmul lui Cronenberg şi unii extremişti mai că i-ar da Palme d’Or-ul, ceea ce cred că ar fi o nouă palmă dată spectatorului, care acceptă greu ororile, mai ales că dai de ele în orice clipă şi la Ştiri, am avut ocazia să înlemnesc iar.

La clasice,din 1970, Trăiască moartea  (cinic titlu, dar care porneşte de la un slogan din perioada răzbunărilor franchiste, din Spania), al lui Fernando Arrabal e tot un amestec de Titane şi Crimele viitorului, poate doar mai cultivat, despre dramele unei perioade tulbure, preluată şi de Almodovar, în recentul Mame paralele. Acest experimental (şi un experiment pentru răbdarea cinefilului) tocmai a fost restaurat de Cinemateca din Toulouse, spre satisfacţia nonagenarului legendar, care acum 37 de ani era la Bucureşti, dar îi ştiam doar din lecturi opera...

 Sper ca Inocentul (care are acelaşi titlu cu neuitata tragedie după d’ Annunzio, semnat de Luchino Visconti, din 1987, ) să fie realmente un thriller romantic. Fiind în afara competiţiei, al lui Louis Garrel, care ne-a uimit, în sensul bun, cu Cruciada de la Berlinală, sunt ceva şanse.