Când Europa vine la tine

Ne-am obişnuit să gândim relaţia cu vechiul continent, în formula sa de Uniune Europeană, mai curând într-un sens unic, acela prin care noi, cei aflaţi la porţile estice ale continentului (şi apărându-l cândva de vijelia otomană, cum ne tot repeta, cu mândrie patriotică, istoria comunistă), noi, deci, mergem la Bruxelles, să luăm lumină şi finanţările necesare proiectelor menite a face din Europa ca întreg şi din fiecare  ţară în parte,

o zonă a lumii cu o economie funcţională, cu un ridicat nivel de trai al populaţiei şi cu un mediu natural curăţat, dacă şi cât se mai poate, de efectele distructive ale epocii industriale.

Dincolo de tendinţele economice majore, funcţionează însă şi alte feluri de relaţii, cum sunt cele culturale, care au efecte mai discrete, dar de lungă durată, fiindcă se înscriu în metabolismul intelectual al indivizilor şi întăresc coeziunea comunităţii europene, în formulele ei actuale, ce includ diversitatea ca un element central, dar altoit pe baza de toleranţă a continentului, exersată de ceva timp. De aceea, festivalurile care aduc împreună artişti din toate zonele Europei, sau schimburile între diverse instituţii culturale din diferite ţări sunt atât de utile. Şi cu atât mai preţioase, cu cât ele reapar după perioada de vârf a pandemiei şi în condiţiile încă provocatoare, de restricţii, ale stării de alertă. 

Dar, cum se spune, the show must go on. Şi chiar continuă, prin eforturile sporite ale organizatorilor, care trebuie acum nu doar să găsească finanţări, în condiţiile în care disponibilităţile pentru evenimente culturale au scăzut, în favoarea canalizării resurselor spre activităţi economice, dar trebuie şi să-i identifice pe artiştii care nu s-au speriat de atmosfera depresivă a pandemiei şi au continuat să lucreze, aducându-le operele la cunoştinţa publică.

Este ceea ce face Central European Film Festival, care a ajuns la cea de a cincea sa ediţie timişoreană, aflată în plină desfăşurare. Iniţiat în 2011, de regretatul Radu Gabrea şi continuat, după dispariţia regizorului, de soţia sa, actriţa Victoria Cociaş, preşedinta Asociaţiei Euro Fest, care organizează Festivalul Filmului Central European, evenimentul s-a desenat de la început ca o punte între energiile creative ale vechiului continent, fie că sunt situate la vest sau la est. 

Şi cine altcineva putea iniţia o asemenea întâlnire cinematografică decât un creator care a lucrat şi în Estul comunist, până când cenzurarea filmului său Dincolo de nisipuri l-a convins că nu poate crea într-un asemenea climat bine păzit, şi în Vestul capitalist, unde a emigrat în 1974, continuându-şi în Germania opera cinematografică şi de televiziune. Pentru a reveni după două decenii în România tranziţiei, continuând să exploreze în lungmetraje de ficţiune şi în documentare, tema intersecţiei dramatice dintre destinul individual şi marea istorie.

Aşezat pe un asemenea făgaş, CEFFTm şi-a îndeplinit şi în acest an pandemic misiunea, oferind publicului timişorean, în perioada 1-5 septembrie, un program ce le propune spectatorilor să evadeze din constrângerile vieţii trăite în pandemie, spre noua realitate pe care o pot descoperi prin intermediul ficţiunii cinematografice. Au fost selectate filme produse în această perioadă de criză sanitară, ce reprezintă un semn că industria cinematografică şi creatorii ei nu s-au predat în mâinile deznădejdii, pe care pandemia a indus-o în multe domenii.

Zece avanpremiere le aduce timişorenilor Festivalul de Film Central European şi producţii sau, mai exact, coproducţii de calitate, din zona centrală şi sud-est europeană, unele premiate deja la festivaluri internaţionale de prestigiu. Revine în acest an secţiunea Competiţie, care în 2020, din cauza circumstanţelor, nu a fost inclusă în program, alături de secţiunile tradiţionale Panorama, Documentar, Filme studenţeşti şi No/kidding, adică filmuleţe realizate de elevii timişoreni.

Pentru că vrea să ofere comunităţii timişorene un eveniment de cultură cinematografică, pe lângă proiecţii de film, festivalul a inclus şi evenimente conexe, ca Workshopuri şi Lansări de carte, menite a aduce publicul mai aproape de ceea ce înseamnă procesul de elaborare şi realizare a operelor cinematografice, oferind spectatorilor instrumente şi pentru buna aşezare a peliculelor în context istoric.

Şi în acest an, Festivalul a avut bucuria de a avea o ţară invitată: Norvegia a prezentat în prima zi a evenimentului, filmul Alegerea regelui, coproducţie scandinavă, cu care Norvegia a participat în cursa pentru Oscarul pentru film străin, la cea de a 89 ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film, reuşind să intre pe lista scurtă a celor nouă nominalizate. Filmul regizat de Erik Poppe, unul dintre cei mai buni regizori scandinavi, se centrează pe un episod istoric mai puţin cunoscut: dilema pe care o trăieşte batrânul rege al Norvegiei, atunci când, ţara fiind-i invadată de nazişti, trebuie să decidă dacă să accepte colaborarea cu ei sau să se opună, cu preţul pierderii de vieţi ale civililor. Filmul nu se concentrează doar pe tratativele diplomatice contra cronometru, ci le îmbină cu o perspectivă emoţionanţă asupra vieţii simple a familiei regale, puse în situaţia de a fugi din calea germanilor. Bunicul care se joacă în curte cu nepoţii este cel care trebuie să facă o alegere crucială pentru ţară. Şi va alege demnitatea.

Nu se întâmplă în fiecare zi ca filmul unui debutant în lungmetraj să aibă premiera la Festivalul de la Venezia. S-a întâmplat în 2020, cu filmul grecului Christos Nikou, Mere, inclus acum în secţiunea competitivă a CEFFTm, desfăşurată în Aula Magna a Universităţii de Vest. Misterioasa poveste a unui bărbat care intră într-un program de câştigare a unei noi identităţi, în timpul unei pandemii de pierdere a memoriei este o rafinată metaforă despre identitate şi ceea ce o alcătuieşte, despre raportarea la ceilalţi şi ceea ce înseamnă eul autentic şi imaginea social a individului. Mere este o coproducţie internaţională, coordonată de celebra actriţă australiană Cate Blanchet şi a câştigat deja premii la festivaluri internationale de film, între care pe cel pentru scenariu, la Chicago, sau pe cel pentru cel mai bun film, la Dublin. 

Coproducţia ungaro-română Din câte ştiu intră şi ea în Competiţia de la CEFFTm. Această avanpremieră are atmosfera unui thriller psihologic, fiindcă este o poveste (inspirată dintr-un fapt real) despre încredere şi trăinicia ei, într-o relaţie de cuplu, pusă la încercare de un viol. Cum perspectiva din care se desfăşoară cercetarea agresiunii sexuale este cea a soţului, asistăm şi noi la această pendulare plină de surprize, între încredere şi neîncredere în adevărul spuselor soţiei violate   Filmul, cu un buget redus (280.000 euro), a fost scris şi regizat de ungurii Nándor Lörincz şi Bálint Nagy, care au mai lucrat împreună şi la seriale TV, ca operator (Bálint Nagy semnează imaginea şi la acest film) şi scenarist. Postproducţia filmului a fost realizată în România, graţie câştigării unui premiu pentru astfel de servicii, la TIFF Cluj, în 2018. 

Alte două pelicule înscrise în Competiţia CEFFTm mizează pe jocul dintre vrajă şi realitate. În coproducţia germano-georgiană Priveşte spre cer, regizată de Aleksandre Koberidze, forţele magice determină realitatea. Doi tineri se îndrăgostesc la prima vedere, dar o vrajă îi împiedică să se mai întâlnească, fapt pe care doar noi îl aflăm, din comentariul poetic al povestitorului. Şi această peliculă care a câştigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Berlin este o avanpremieră în România.

Tot pe o confruntare între miraculos şi cotidian sunt construite povestirile din Rondul de noapte, cel mai nou film scris şi regizat de Iosif Demian. Este magia teatrului capabilă să facă faţă întâlnirii neaşteptate cu realul?  Târziu în noapte, o trupă de actori rămâne fără cheie la vestiare, aşa că toţi trebuie să ajungă acasă cum pot, costumaţi cum erau la repetiţia generală. Acest joc (sau această joacă) dintre codurile artei teatrale şi cele ale realităţii este unul cu sumă nulă?

Ultimele două filme înscrise în Competiţie sunt şi ele avanpremiere. Scrisori persane, regizat de ucraineanul Vadim Perelman, este istoria emoţionantă, plină de suspense, a unui evreu care reuşeşte să supravieţuiască într-un lagăr de concentrare nazist, pentru că pretinde a fi persan, fapt dovedit cu o carte pe care a căpătat-o întâmplător. În fiecare zi inventează un nou cuvânt în aşa-zisa limbă farsi. Trebuie să ţină minte toate aceste cuvinte, sub ameninţarea morţii, căci dacă ofiţerul nazist pe care îl învaţă limba află că totul nu este decât o invenţie, prizonierul va fi şi el eliminat. 

În coproducţia germano-austrică Gypsy Queen, tot pentru supravieţuire, dar nu într-un lagăr, ci în Berlinul zilei de azi se luptă o tânără romă româncă, repudiată de familie, fiindcă a avut curajul să încalce tabu-urile şi să facă doi copii în afara căsătoriei. Închisoarea ei este sărăcia şi face totul pentru a ieşi din rutina slujbelor întâmplătoare, din care îşi hrăneşte copiii şi ajunge să revină la statutul care îi adusese cândva gloria, cel de boxeră profesionistă. Acest Million Dollar Baby european, scris şi regizat de Hüseyin Tabak îi prilejuieşte actriţei Alina Şerban un rol plin de intensitate, de o expresivitate exuberantă, care i-a adus în Germania, Premiul pentru cea mai bună actriţă, în 2020. 

Şi în acest an, secţiunea Panorama a CEFFTm aduce pe ecranul Grădinei de Vară producţii cinematografice europene, de mare succes la public. Seria acestor filme a fost deschisă de inteligenta comedie Un triumf, scrisă şi regizată cu minuţie de Emmanuel Courcol. Un actor care n-a mai urcat pe scenă de trei ani îşi găseşte un mijloc de existenţă, participând la programe de reinserţie socială a puşcăriaşilor. Numai că ceea ce porneşte ca o datorie superficială devine o pasiune, deţinuţii alcătuiesc o adevărată trupă de teatru, care urcă pe scenele profesioniste, ajungând a fi invitaţi chiar la Odeon, pentru a juca Aşteptându-l pe Godot. Succesul lor este succesul regizorului, care îşi vede astfel răscumpărate umilinţelor trăite în ultimii ani. Numai că gustul libertăţii este ameţitor şi aventura teatrală are un final neaşteptat.  

Tot o comedie, dar mai muşcătoare a urmat în secţiunea Panorama: filmul 100% românesc Lebensdorf, scris şi regizat de Valentin Hotea. Un bărbat trăieşte criza de la jumătatea vieţii şi nu se poate hotărâ să aleagă între două femei, soţia lăsată în România şi iubita din tinereţe, regăsită într-o comunitate ecologistă cu reguli rigide, din Germania. Privirea regizorului este ironică în legătură cu acest tip de falanster modern, ale cărui idealuri mecanice nu i se potrivesc nici personajului principal. Care sfârşeşte prin a face cea mai proastă alegere de viaţă.

Un film care înmoaie toate inimile a fost de asemenea inclus în Panorama CEFFTm: producţia italo-româno-britanică Un loc ca oricare altul, scrisă şi regizată de Uberto Pasolini, care a avut premiera la Festivalul de la Veneţia, în 2020. Un tânăr spălător de geamuri, tată al unui băieţel de cinci ani, trebuie să-i găsească urgent o familie care să îl adopte. Fiindcă el nu mai are mult de trăit, iar mama rusoaică a părăsit copilul de la naştere şi s-a întors în ţara ei. Iar aceste vizite la potenţiali părinţi îi prilejuieşte regizorului o perspectivă acidă în desenarea acestei serii de portrete psihologice. Pelicula a câştigat Premiul publicului la Festivalurile de Film de la Valladolid şi Varşovia.

Dacă festivalul s-a deschis cu un Cineconcert, în care publicul din Piaţa Unirii a văzut unul din puţinele filme româneşti rămase în versiune integrală, ale perioadei mute, filmul Manasse, de Jean Mihail, comentat muzical modern, de Mădălina Pavăl & live band, în ultima seră, după Gala de decernare a premiilor, va fi prezentată ultima avanpremieră din secţiunea Panorama: Complet necunoscuţi, dramedia 2021, regizată de Octavian Strunilă. Un grup de prieteni se dedau la un joc periculos al erei digitale. La un pahar de vin, desigur: vor pune pe speaker sau vor citi cu glas orice mesaj vor primi pe telefon. Oare sunt lucruri avuabile? Sau mai bine şi-ar fi păstrat secretele vieţilor lor duble?

În ciuda perioadei de incertitudini sanitare pe care o trăim, iată că organizatorii de festivaluri nu se dau bătuţi. Şi nici publicul. De aceea, evenimente ca Festivalul de Film Central European de la Timişoara are toate motivele ca să privească încrezător spre ediţiile viitoare. Şi să înceapă să le pregătească.