Urmărind filmele prezentate la ediţiile anterioare, precum şi la recent încheiatul Festival al Filmului Israelian, am căpătat convingerea că, indiferent de expresia cinematografică aleasă (ficţiune sau documentar), cineaştii evrei (cei care nu lucrează pentru industria hollywoodiană, desigur) nu se feresc să abordeze temele sensibile. Şi o fac într-o manieră echilibrată, pe o puternică fundaţie intelectuală, ce fac din ei nu doar artişti de valoare, ci şi cetăţeni responsabili, care chestionează realităţile în care trăiesc. Iar acest lucru nu e întotdeauna pe placul decidenţilor politici.

Este al doilea an când Festivalul Filmului Evreiesc de la Bucureşti îl are pe Dan Michael Schlanger ca director, de fapt, factotum-ul evenimentului, aşa că am vrut să aflu direct de la sursă cum se profilează manifestarea culturală.

Sanda Vişan  - Ajuns la a 9-a ediţie, cu aceeaşi energie pe care a dovedit-o şi până acum, Festivalul Filmului Evreiesc intră în adolescenţă. Cum marcaţi dumneavoastră această trecere a unui prag de creştere important în viaţa oricui, chiar şi a unui festival?

Dan Schlanger - Festivalul se maturizează şi eu o dată cu el. E un proces extrem de interesant şi eu personal mă consider extrem de norocos că îl pot parcurge împreună cu acest festival. Amândoi ne maturizăm, încercând din toate puterile să rămânem tineri, să ţinem pasul cu vremurile şi mai ales să ne facem înţeleşi de generaţiile tinere. Consider că în decursul acestui proces de maturizare amândoi am devenit mai înţelepţi şi amândoi - şi festivalul şi eu - încercăm să împărtăşim cât mai multora din experienţa noastră, să atragem în jurul nostru cât mai mulţi oameni doritori de cultură şi frumos.

JEWISH FILM FESTIVAL este un brand extrem de popular şi apreciat în întreaga lume, iar noi suntem foarte mândri că aparţinem acestei frumoase familii şi că Bucureştiul, alături de New York, Los Angeles, Londra, Paris, Moscova şi încă 160 de oraşe ale lumii, este gazda unui astfel de festival.

Sanda Vişan – Eu am văzut de curând Povestea lui Asher (Scaffolding) de Matan Yair şi Sinonime de Nadav Lapid, câştigătorul din acest an al Ursului de Aur la Berlin, două din filmele prezentate la Festivalul de Film Israelian de la Bucureşti. Astăzi începe Festivalul Filmului Evreiesc. Pentru publicul larg, aş vrea să aflu prin ce se deosebesc aceste două evenimente ale comunităţii evreieşti?

Dan Schlanger - Pe cât de asemănătoare, cele două festivaluri sunt extrem de diferite. Festivalul de Film Israelian de la Bucureşti - un festival de mare succes de altfel - este fereastra deschisă spre cultura israeliană, spre filmul israelian, iar Bucharest Jewish Film Festival - Festivalul de Film Evreiesc - este fereastra deschisă spre cultura evreiască în totalitatea sa.

Noi prezentăm filme cu tematică evreiască, din întreaga lume - inclusiv Israel - de aceea şi invitaţii festivalului sunt regizori, scenarişti evrei sau legaţi de cultura evreiască, veniţi de pe toate continentele. De exemplu, la ediţia din acest an avem plăcerea să le fim gazde mai multor oaspeţi din Franţa, Turcia, Luxemburg, Israel şi Federaţia Rusă, care îşi prezintă la Bucureşti ultimele lor filme ce au acelaşi numitor comun: cultura evreiască.

Programul Festivalului, ce este susţinut de parteneri instituţionali şi privaţi: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Ambasadele Isrealului şi Canadei şi Complexul Educaţional Laude-Reut, se doreşte a fi şi în acest an o bună platformă de comunicare către publicul larg, a bogatei moşteniri culturale a comunităţii evreieşti. De aceea, publicul se va bucura să descopere subiecte despre care nu aud vorbindu-se în fiecare zi. Căci, de pildă, cine ştie detalii despre “Aschcan: Închisoarea secretă” unde americanii i-au ţinut închişi,  în 1945, pe principalii lideri nazişti, între care Göring, obţinând de la aceşti criminali informaţii extraordinare despre defunctul regim hitlerist, lucruri păstrate secrete până astăzi.

Sanda Vişan - Festivalul are loc într-o perioadă a anului în care concurenţa pentru câştigarea publicului este mare, între altele din cauza a numeroase alte festivaluri organizate în acelaşi timp, dintre care aş aminti doar Festin pe bulevard, festivalul Teatrului Nottara, sau sărbătoarea filmului de animaţie Animest. La ce public ţintiţi dumneavoastră să ajungeţi, fiindcă bănuiesc că v-aţi gândit la el, când aţi făcut selecţia filmelor incluse în program? Sau mă înşel?

Dan Schlanger - Personal, consider concurenţa pentru câştigarea publicului un lucru extrem de benefic pentru dezvoltarea culturală a unei societăţi. Nu, în mod sigur nu vă înşelaţi, fiecare film a fost ales cu mare grijă, având în minte publicul nostru ţintă.

A fost o muncă extrem de laborioasă, căci publicul nostru ţintă este destul de variat în ceea ce priveşte vârsta, omogen în ceea ce priveşte dorinţa de cultură şi sunt convins că vom reuşi să satisfacem gustul şi interesul unui cât mai mare număr de spectatori.

Plecând de la zona pe care noi am numit-o CINEMATECA şi care prezintă de la filmul Manasse (România,1924) la Aventurile rabinului Jacob (Franţa, 1973) şi ajungând la premiere europene foarte noi, precum RBG (SUA 2019) şi chiar premiere mondiale, precum filmul lui Nellu Cohn despre Pogromul de la Iaşi. Avem un program variat şi sper că publicul îşi va manifesta interesul şi va veni în număr cât mai mare.

Dan Michael Schlanger este un self made man, un experimentat producător de film:”Life, above All”, de pildă, pe care l-a coprodus, a intrat în selecţia oficială, la Festivalul de la Cannes şi pe lista scurtă a celei de a 83-a ediţii a Oscarurilor, la categoria film stăin.

 Cel care a jucat cândva pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, apoi pe cea a Teatrului Naţional Habima din Tel Aviv, a devenit în Canada, unde a locuit din 1999, producător de film şi televiziune prin propria casă de producţie, câştigând în 2005, de pildă, Medalia de aur la Festivalul de Film de la New York, pentru “Cea mai bună biografie”:”Life and Times of Arthur Erickson”.

În toate aceste activităţi de producţie cinematografică, spiritul managerial este o necesitate, aşa că alegerea lui Dan Schlanger la conducerea Festivalului de Film Evreiesc de la Bucureşti va fi venit natural. 

Sanda Vişan - Aveţi o experienţă internaţională în teatru şi în producţia de film. Nu ştiu dacă şi în organizarea de festivaluri. La ce provocări a trebuit să faceţi faţă în pregătirea acestui festival de la Bucureşti, pe care îl conduceţi?

Dan Schlanger - E adevărat că în cei peste 45 de ani de carieră în teatru, film şi televiziune, până la Bucureşti nu am condus un festival de film, dar - şi lucrul acesta este foarte important - am participat la multe festivaluri, fie în juriu, fie ca participant, fie ca simplu spectator şi astfel am avut ocazia să mă apropii, să văd şi să înţeleg cum funcţionează un festival. Există, de asemenea, o mare asemănare între cum se produce un film şi cum se  conduce un festival.

Pentru amândouă ai nevoie, pe lângă calităţile fireşti oricărui leader, de multă, multă dragoste de film şi de oameni. Pentru mine, provocarea cea mai mare este să conving publicul bucureştean să vină la evenimentele festivalului, să fie alături de noi în fiecare zi de festival. 

Sanda Vişan - Şi pentru că publicul este ţinta primă şi ultimă a oricărui festival, vă rog să-mi spuneţi de ce ar trebui spectatorii să aleagă între 10 şi 17 octombrie să vină la Festivalul Filmului Evreiesc?

Dan Schlanger - Filme foarte interesante, de cea mai bună calitate care, în marea lor majoritate nu pot fi văzute în altă parte, evenimente conexe gândite special pentru festival, cum ar fi, de exemplu, concertul DEPARTE - APROAPE (muzica Anatol Vieru), organizat în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, sau seria de conferinţe pe teme evreieşti, pe care o organizăm la Sinagoga muzeu Adamache.

În plus, dorinţa de nou şi interesant a publicului bucureştean, un public minunat, doritor de cunoaştere.

Festivalul Filmului Evreiesc este, fără îndoială, un nou prilej pentru bucureşteni, de a pătrunde cu mintea şi sufletul, în teritorii culturale şi politice încă neexplorate, unele dintre ele ţinute la secret până acum şi de a cunoaşte bogăţia şi diversitatea operelor unor artişti pentru care conformismul de orice fel nu este o soluţie, nici artistică, nici civică.