De cum am ajuns în Capitala iernatică a filmului am şi văzut afişe imense, billboarduri (că tot ştim acum cât de importante sunt datorită peliculei strălucite, în competiţie la Oscar: Three Billboards outside Ebbing Missouri), afişe supradimensionate cu românescul „Limonade“ al Ioanei Uricaru, produs de Cristian Mungiu şi ajuns în secţiunea Panorama. Stăm bine la ceea ce s-a pus accent la Festivalul din acest an, două regizoare, a doua chiar cu debutul său în lungmetraj, în Competiţia Mare: Touch Me Not, semnat de Adina Pintilie şi descris de Revista Screen ca fiind o docu-drama hibrid despre intimitate şi dorinţa de a se apropia trup şi suflet (ca să pomenesc, de bun augur, Ursul de aur din 2017). 

Preşedintele juriului (care-i format din trei femei şi trei bărbaţi, nimeni din Europa de Est, ci doar cea de Vest: Germania, Spania, un talentat fotograf şi Belgia (Cecile de France, actriţă), Asia: un muzician din Japonia (ultra prezentă din prima zi) şi două americance, o producătoare a marelui succes de premii: Moonlight şi o ziaristă, critic de film la Time Magazine). Şeful absolut, fermecătorul şi tăiosul Tom Tykwer, a declarat că vrea o vacanţă cu 19 filme, conversaţii şi cine savuroase. Adică regizorul lui „Aleargă, Lola, aleargă“ o să-şi cam fugărească noii prieteni, juraţi, pe care s-a jurat că abia acum i-a cunoscut de-adevăratelea!

Diversitatea cu orice preţ!

Deschiderea a făcut-o aceeaşi prezentatoare ca-n fiecare an, îmbrăcată cu o rochie cu o singură mânecă... Sper să nu fie un semn de sărăcie! E doar moda, bate-o vina! Diversitatea cu orice preţ! Până şi Dieter Kosslick de dimineaţă era fără faimosul său fular roşu, ceea ce a repetat şi seara la Palat! Tot juriul în negru, ştim de ce, sindromul Me too, ca să nu facă şi covorul de doliu!

Deja a fost supranumită Doglinală, că a început cu „Isle of Dogs“, o animaţie în slow-motion despre oameni şi câini, sau mai bine zis despre ne-oameni şi căţei, curajoşi şi vagabonzi, într-o Ţară a Soarelui Răsare, peste vreo 2 decenii, cu tablouri ale lui Hokusai, inimitabilul val şi o insulă a gunoaielor, cu nelipsita Hello Kitty, cu un primar corupt şi un nepot, un boy samurai minunat rămas orfan după un accident de tren... Un film eco, cu imens umor, cu o pagodă care seamănă cu „Grand Budapest Hotel“, şi un patruped cu ochii albaştri, Oracol, care-şi ia informaţiile/previziunile de la televizor, cu campanii, alegeri şi votanţi derutaţi, un haiku şi o poveste de dragoste canină, plus traduceri simultane sau deducţii, japonezo-englezeşti, un sushi mortal cu un wasabi otrăvit...

O poezie de scenariu despre stăpânii celui mai bun prieten...

Sper ca juriul să aibă memorie bună şi să nu-l uite, că a fost primul din cele multe de văzut şi de petrecut!

Panorama s-a deschis cu „Malul râului/ River's Edge“, de o violenţă în bătăi şi la pat, greu de privit. Se pare că o manga a inspirat ecranizarea cu actori, deci nişte benzi desenate, dar în mod sigur nu din familia lui Disney!

Filtrul lui Wes Anderson face un mare serviciu culturii nipone cu al său „Isle of Dogs“!

Două nestemate cinematografice

La Proiecţii speciale două nestemate cinematografice, cum cu siguranţă le-ar fi supranumit şi Profesorul D.I. Suchianu.

1. „Silent Revolution“, o revoluţie a tăcerii cu mai multe sensuri, să nu torni cine din clasă a decis pentru nişte adolescenţi în ultimul an de studiu, din oraşul Stalin, din RDG, să păstreze un moment de reculegere pentru Revoluţia din Ungaria, despre care au aflat în Jurnalul de actualităţi din cinematografele din RDG (Zidul încă nu exista în '56, dar ruşii vegheau, şi erau mulţi nişte puşti şi ei) şi de la RIAS, un fel de Radio Europa Liberă, cu aceleaşi consecinţe, dacă se afla că asculţi aşa ceva. Spre final e o replică absolut cutremurătoare (după ce gestul lor le–a schimbat soarta, şi i-a trecut prin chinul delaţiunilor, în urma unor şantaje bine ticluite): Şi la ce le-a folosit maghiarilor?

Doar că nu aşa se pune problema, doar a solidarităţii, ci cum să mai trăieşti cu tine, după ce ai îndoieli şi remuşcări grave. Unde frica e făcută să acţioneze, non-stop, cu mare ştiinţă, de la denigrarea părinţilor, la interdicţia subtilă şi brutală totodată, a credinţei în Dumnezeu. O întâmplare adevărată care aduce poate cu Societatea poeţilor dispăruţi, dar circumstanţele sunt mult mai înspăimântătoare şi siluitoare de caractere şi conştiinţe! Un subiect perfect pentru a fi disecat la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov .

2. „The Bookshop“ al regizoarei născute la Barcelona, Isabel Coixet, se petrece tot în anii '50, spre final, când face furori şi scandal romanul Lolita. Ideea e cum să iubim şi mai mult cărţile şi acest spaţiu unic, fascinant şi fermecător al librăriilor (unde în Japonia sau America de Sud poţi rămâne să citeşti până în zori). Într-un sătuc englezesc e o văduvă care, împotriva aproape a tuturor, vrea să transforme o casă veche, în locul unde să sălăşluiască între paginile tipărite Dickens sau Ray Bradbury şi al său Fahrenheit 451 (ce dor ţi se face, e poate subliminal de la cineastă, să revezi filmul lui Truffaut din 1966). Şi în această lume de exterminatori şi exterminaţi se înfiripă nesperat o idilă sublimă şi de un rafinament absolut între Emily Mortimer şi Bill Nighy (doar pe ecran şi cu puţină nostalgie, pentru altă bijuterie pe 35 de milimetri: „Fata din cafenea“).

Prin urmare, o zi despre curaj şi alegeri, precum cei de la Rompetrol, care m-au ajutat şi anul acesta pentru a fi un corespondent pentru dumneavoastră în primul domiciliu european anual al celei de-a 7-a artă! În aşteptarea plină de emoţii a documentarului unicat al lui Corneliu Porumboiu: „Fotbal infinit“, în secţiunea Forum, în aceeaşi zi cu o proiecţie cine-concert: „Solitudes“ ale Maestrului şi Magicianului Melies, nerăbdarea şi recunoştinţa de pasionat e şi mai mare!