Berlinală 2022 - Capitolul 7

Alcarràs, un film pe care nu-l uiţi şi-i ţii pumnii să ia măcar un premiu, pentru că aşa faci o bucurie enormă cinefililor, iar cineaştilor le demonstrezi că pot lua râvnitele trofee fără să se concentreze pe bizarerii, violenţe sau scene scabroase, pe care mai apoi să nu le vadă mai nimeni şi să se refugieze pe Netflix.

Regizoarea catalană Carla Simón a avut şi o producătoare, pe Maria Zamora, cu care a făcut o echipă imbatabilă (secondate de 3 bărbaţi: Stefan Schmitz, Tono Folguera şi Sergi Moreno) şi un casting extrem de variat, de toate generaţiile şi cu o poftă teribilă să joace într-un scenariu universal valabil, cu haz şi foarte uman. Un Urs de Aur binemeritat. Se cunoaşte că preşedintele juriului, M.Night Shyamalan, a avut un al-6-lea simţ şi când a ales cel mai aşteptat titlu! 

În Competiţie, un premiu de consolare, o menţiune, a luat elveţianul Drii Winter/O bucată de cer, un cer fără stele.

Tot din ţara ceasurilor cu cuc, Unrest şi-a adjudecat regia la Encounters, iar premiul secţiunii: Germania pentru scandalosul: Mutzenbacher, un documentar semnat de Ruth Beckermann.

La aceeaşi secţiune, premiul special al juriului a mers la iranianca Mitra Farahani, pentru întâlnirea epistolară a doi regizori cult din À vendredi, Robinson: Ebrahim Golestan şi Jean-Luc Godard (care a fost omniprezent pe marele ecran şi cu foarte rafinatul şi intelectualul Notre Musique).

Experimentalul cambodgianului Rithy Panh a fost apreciat pentru contribuţia artistică ieşită din comun (alături de Sarit Mang) - Silver Bear for Outstanding Artistic Contribution - pentru Totul va fi bine/ Everything Will Be OK - deşi a fost mai OK, în acelaşi stil: Imaginea care lipseşte, din 2013, de la Cannes.

Singurul Urs pentru un bărbat, Grand Jury Prize a plecat în Coreea de Sud, pentru Filmul romancierei, şi a avut grijă Hong Sang-soo s-o cheme pe scenă şi pe una dintre actriţe, Kim Min-hee, cu care se ştie că are o idilă extra-maritală (formularea nu-mi aparţine), şi care a luat şi ea un Urs, acum câteva ediţii, cu o peliculă la fel de greu de urmărit (probabil că la ei timpul curge altfel).

Două premii a luat Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush, pentru scenariu: Laila Stieler şi interpretare rol principal (care nu mai e de ceva vreme separat pentru bărbaţi şi femei, ci sau…). Meltem Kaptan l-a dedicat mamelor şi a stârnit mare emoţie, chiar şi prezentatoarei care era un fel de Josephine Baker, variantă mileniul 3. Mai toată lumea era îmbrăcată în nuanţe de albastru, ca să amintească parcă dress-code-ul pentru Blue Moon al Alinei Grigore (Scoica de Aur la San Sebastian), la Bucureşti, de Mărţisor.

Mexicanca Natalia López Gallardo a căpătat premiul juriului pentru Mantia de diamante, şi le-a mulţumit copiilor şi lui Carlos, fără a preciza că e realizatorul fabulos Reygadas, care a fost cu ocazia Filmelor de la Cannes la Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi, în 2018.

Claire Denis, care trimisese doar mesaj pentru Avec amour et acharnement, a venit să-şi ridice Ursul de Argint pentru regie, şi cum pe covorul roşu era mai lesne de remarcat Juliette Binoche, s-au făcut predicţii că va fi răsplătită pentru rolul ei intens de bipolară.

Laura Basuki a luat pentru rolul secundar, al amantei (a fost o coincidenţă la care nu multă lume s-a gândit, şi veneau de pe acelaşi continent!) din indonezianul Nana, care a fost creaţia extrem de izbutită tot a unei cineaste: Kamila Andini. Ea a şi ridicat argintul.

Şi Ursul de Aur pentru întreaga carieră, care e departe de a se fi încheiat că tocmai începe nişte filmări când îşi revine, a ajuns tot la o doamnă, la ea acasă, la Paris, din pricina Covid-ului: la Isabelle Huppert.

Dar la urma urmelor şi-n română şi-n franceză: Berlinala e un un neologism feminin!

A venit 1 martie mai curând în Germania, unde nu ne-a nins ca altădată, ci a plouat cu premii pentru fiinţe aparent delicate!

Corespondenţă de la faţa locului - in person, cum îi spune mai nou (şi nu online, ca-n 2021)