Berlinală 2022 - Capitolul 10

Penultima zi de vizionări a început cu un vietnamez despre care deja se dusese vorba că s-ar putea să ia un premiu şi mai ales că nu trebuie ratat: Memoryland,  cu un scenariu atent lucrat despre Lumea noastră şi Cea de Apoi, despre acea legătură nevăzută, la care toţi sperăm, cu un ritual de înmormântare, care seamănă a incantaţie făcută de şamani, pentru împrăştierea duhurilor rele.

Cu obiceiuri, general valabile, ca pomenile, cu de-ale gurii: ouă, orez, fructe, ori arsul de lumânări, şi beţişoare parfumate, altarul de flori, sau incendierea unor obiecte cu tâlc, banii de drum din sicriu, papucii - la noi, ţigările, dacă e un fumător- sau ochelarii la miopi, indiferent de religie, dar mai ales despre ocrotirea pe care de Sus o aduc cei plecaţi celor rămaşi, încă, pe Pământ! Şi stropii de ploaie, care sunt lacrimi de Dincolo. Despărţirea sufletului de trup rămâne esenţială. La ei, la oraş e cu incinerare şi doar la ţară cu îngropăciune, cât mai aproape de casa unde a locuit şi care nu trebuie lăsată în paragină, că aduce ghinion.

Queens of the Qing Dynasty e un experimental spitalicesc, bizar şi incoerent. O adolescentă cu încercări de sinucidere nereuşite comunică mai bine cu un tânăr student din Shanghai, cu voce de castrat şi unghii de Confucius. Ei, şi?!

Marea senzaţie, care a câştigat şi premiul publicului (8000 de votanţi) la secţiunea Panorama, vine din Kazahstan: Baqyt/ Fericirea, care m-a dus cu gândul la proiectul nostru de la Fundaţia Vodafone: Bright Sky, contra violenţei domestice, care într-o astfel de ţară e şi mai evidentă, mai brutală şi cu şi mai multe victime, când femeile ştiu că n-au nicio şansă să li se facă dreptate în justiţie, bărbatul e un fel de stăpân absolut, chiar şi în zilele noastre. Construit foarte realist şi cu un deznodământ care ar trebui să-i pună pe gînduri pe nelegiuiţi, filmul speră să poată schimba ceva în mentalitatea de Ev Mediu, după cum sună una dintre replici. Nici viitoarele mămici nu-s scutite de acelaşi tratament, doar că după o corecţie li se spune să fie umile şi să nu verse lacrimi, că iese copilul timid, care, normal, ar fi de dorit să fie băiat! Vivaldi: Iarna, însoţeşte acest periplu halucinant în care protagonista face reclamă fericirii cu cosmeticale, şi are un telefon de ultimă generaţie, ceea ce n-o fereşte de o bătaie soră cu moartea, unde, mereu, tot ea este de vină.

Occhiali neri / Ochelari negri este un recent horror al unui maestru al genului, italianul octogenar Dario Argento (care a făcut şi un Dracula în 3D, de vreme ce are ceva argint în nume nu-i e frică de vampiri, îşi poate oricând face un glonţ, nu?). A luat-o, ca de obicei, şi pe fiica lui Asia, mai puţin înspăimântătoare, dar care n-are zile multe (în scenariu), o căţeluşă genială, o eclipsă de soare, despre care strămoşii credeau că prevesteşte sfârşitul Lumii, un ucigaş în serie, un copil chinez care în italiană are 10 ani şi în subtitrarea în engleză doar 7, şi o frumoasă prostituată, îmbrăcată în Fendi. Un script dezlânat, adesea ridicol, cu râsete în sală (sold out, de altfel) şi cu aplauze de dragul trecutului cineastului, cu supranaturalul Suspiria, în care juca în anii 70-80 şi Alida Valli şi Udo Kier, şi într-unul dintre episoade şi a noastră Veronica Lazăr. La Roma se pune covor negru pentru el, deşi e un fel de Ed Wood, despre care nu ştim dacă se va face un pseudo-bioptic, tot cu Johnny Depp.

Corespondenţă de la faţa locului- in person, cum îi spune mai nou (şi nu on-line, ca-n 2021).