Retragerea s-a făcut cu tot dichisul, cu un urs enorm de jucărie şi o clachetă pe scenă, fiind declarat cel mai bun regizor de festival, cu o ursoaică adevărată la Zoo, numai cu laude (uitându-se toate reproşurile din cei 18 ani), cu aplauze în picioare, un întreg palat al Berlinalei, şi cu un discurs pentru ziarişti, fără de care n-ar mai fi cinema, ca de altfel şi fără asemenea competiţii, că unde s-ar mai vedea peliculele mai speciale, doar la televizor ar fi fără suficient public cu care să împărtăşeşti sentimentele, trăirile.

Apropo, singurul film huiduit masiv, Eram acasă, dar, a luat premiul pentru regie, fireşte o femeie, Angela Schanelec, chiar dacă îmbrăcată neîngrijit masculin (nu şic, ca Marlene!), despre o isterică depresivă, care plictisea şi exaspera pe toată lumea! Synonimes, un film teribilist israeliano-franco-german, a plecat cu Ursul de aur după ce s-a vrut un fel de Visătorii al lui Bertolucci, despre un refugiat care vorbeşte în sinonime franţuzeşti pentru că refuză să mai folosească ivritul şi care face un duş îndelungat, contemplativ, asemeni lui Cristi Puiu în Aurora, şi profită de binăvoinţa parizienilor. Înduioşător a fost doar că scenariul era scris împreună cu tatăl său, Nadav Lapid, şi montajul făcut de mama sa, care s-a stins în timpul editării şi căreia îi este dedicat! În rolul principal de exchibiţionist fără ezitări, Tom Mercier.

Şi juriul FIPRESCI, al criticii internaţionale, tot acest titlu l-a ales!

La actor şi actriţă au strălucit chinezii, cuplu de pe ecran, care au reuşit să fie neutri şi emoţionaţi în discursuri, fără să aducă vorba despre O secundă, cel care n-a putut fi prezentat pentru că n-a căpătat acceptul, adică dragonul, balaurul, ca-n poveşti, care ar fi un fel de paşaport fără de care nu treci graniţa.

Juliette Binoche, fermecătoare la Ceremonie, foarte glam, a citit o declaraţie de dezavuare a gestului de interzicere, în vreme ce protagoniştii din Cu bine, fiul meu au tăcut mâlc. E drept că şi în acest scenariu erau aluzii deranjante pentru Putere şi istorie, ca politica unui copil (prin urmare, avortul, de multe ori intervenit în urma unei turnătorii a celor apropiaţi, era obligatoriu, chiar dacă mama pierduse primul născut, cam tot atunci când la noi trebuia neapărat să duci sarcina până la capăt, chiar dacă era nedorită, şi aşa au apărut decreţeii!), ori concedierile masive, odată cu trecerea la economia de piaţă, idee neaprofundată şi, evident, pentru cei care am trăit dictatura cenzurii, ne-am dat seama unde s-a... operat şi s-a negociat să rămână, măcar în trecere, momentul.

Yong Mei şi Wang Jingchung au plecat fericiţi, mai ales că au ajuns la Berlin (de astă dată!).

Slavă Domnului (ca să citez din discursul lui Francois Ozon), Grace a Dieu a luat Marele Premiu al Juriului cu povestea inspirată, ca marea majoritate, de întâmplări adevărate, dar aici poate cea mai gravă, a pedofiliei în cadrul Bisericii Catolice, cu un proces încă pe rol.

Cei trei italieni Braucci, Saviano şi Giovannesi au luat un Urs de argint pentru scenariul cu mafioţii adolescenţi, Pirania, pe care numai cultura şi învăţătura i-ar mai putea salva în Sudul şărac al ţării, unde doar dacă te faci fotbalist poţi câştiga cinstit!

Cel mai meritat trofeu i-a revenit directorului de imagine al filmului danezo-norvegiano-suedez Out Stealing Horses, unde peisajele au devenit amintiri cu sentimente de neuitat!

Pentru o nouă perspectivă, premiul Alfred Bauer (pe care l-a luat cândva Florin Şerban pentru Eu când vreau să fluier, fluier) i-a revenit iar unei regizoare (coincidenţă voită sau nu, doar a fost o ediţie asumată la feminin), Nora Schanelec, pentru cel despre care chiar ea spunea că i s-a zis că n-o să vrea să-l vadă nimeni, System Crasher, în prim plan copila problemă, prezentă şi ea pe scenă şi rămasă încă în rol, antipatică şi deja snoabă!

Un Urs de argint, premiul juriului, pentru scurtmetraj i-a revenit lui Blue boy de Manuel Abramovich, făcut în colaborare cu Bogdan Georgescu, despre sex-workers, bărbaţi români veniţi să... muncească în Germania!

Juriul ecumenic, jos pălăria, l-a încununat pe filmul macedonean Dumnezeu există, se numeşte Petrunia. Există un Dumnezeu al filmelor nechinuitoare, pline de miez şi de umor!

Cititorii ziarului Tagesspiegel au ales Monştri., debutul lui Marius Olteanu.

Şi n-ar trebui uitat Vara mea cu Tess, un film pentru adolescenţi şi nu numai, tandru şi optimist, despre prietenia de vacanţă dintre un puşti şi o puştoaică, despre colecţiile de suveniruri trăite, un script universal şi agreabil vorbit în olandeză, subtitrat în engleză şi dublat, ca pe vremuri, la cască în germană, pentru generaţia 14+.

Despre subtitrări a fost vorba şi la întâlnirea cu ştaif, de la Ritz, organizată de Europa Creativă, esenţială producţiilor bătrânului continent, precum şi o întâlnire la Cinemateca Germană! Aici, România a fost mereu campioană în a respecta limba originală şi, cu rare excepţii, a fost un profesor eficient în învăţarea ideală a limbilor străine!

Şi apropo de actori cândva copii şi deja pe generice importante, de la Imperiul soarelui, cu Christian Bale, ajuns Vicele Dick Cheney şi până la protagonistul din Billy Elliot, Jamie Bell, nu-i deloc de ignorat Skin, un cutremurător personaj real care dintr-un dur neîmpăcat, un ucigaş din clanuri KKK + skin heads, îndrăgostindu-se, se schimbă radical!

A fost o ediţie cu multe fantome, prezente şi viitoare, depresii, criminali, dar şi eroi, pisici, cai, ciudăţenii, copaci, copii şi adolescenţi, cu politică şi LGBT şi mai ales o veste tristă. Ne-a părăsit actorul Bruno Ganz (asemeni lui Marlene, care se retrăgea în 1992 printre stele, în plin Cannes!). A fost soare la Berlin, ca să-i fie drumul lin spre îngeri (explica prietenul lui, Dieter Kosslick), că doar întruchipase unul pentru Wim Wenders.

A căzut cortina peste o epocă de aproape 2 decenii, a fost amintit şi prezent în sală predecesorul lui Dieter, Mauritz de Hadeln (din familia Bălăceanu), şi din 2020 Berlinala se împrimăvărează, iese din hibernare cel mai vânat urs din lume!