În schimb au fost puternice ecranizări ale unor perioade extrem de tulburătoare şi despre, care la vremea lor, n-am ştiut prea multe, fiind în spatele Cortinei de Fier.

Mr. Jones, filmul polonezei Agneszka Holland, e un scenariu tulburător despre viaţa reală a unui foarte curajos tânăr ziarist Ţara Galilor care încearcă să deschidă ochii Vestului despre grozăviile şi foametea cumplită din Ucraina (pe care au trăit-o şi basarabenii, de altfel) de pe vremea lui Stalin, încă înainte de război, care l-a inspirat pe Orwell în a sa Ferma animalelor, pe care telespectatorii noştri au putut-o vedea, ca animaţie, la câteva zile după Revoluţia din decembrie 1989, ca să înţeleagă, poate, mai bine ce am trăit şi ce ar mai fi putut urma. Din păcate, cronicarii au fost destul de reci la proiecţie, dar din fericire i-au dat filmului 3 stele, asemănându-l, ca gen, cu serialul House of Cards/Culisele Puterii.

Tot despre culise este şi extraordinarul Vice/Vicele, care în germană devine Al doilea om (fireşte ca putere), iar în original e şi joc de cuvinte pe ideea de viciu! Dick Chaney, omul care a schimbat şi distrus mii de destine şi care este încă în viaţă, fiind tratat cu ironie, dar şi cu gravitate, pe măsura faptelor! Poate fi văzut şi marile noastre ecrane. Nu-l rataţi!

The Operative/Agenta/Spioana cu nelipsita Diane Kruger, o Mata Hari a mileniului 3, este tot despre cei care fac jocurile, de astă dată Mossad-ul în Iran (că tot se împlinesc 40 de ani de la Revoluţia lor islamică!).

Şi un documentar, Born in Evin, despre închisorile politice şi torturile de la Teheran, scris şi jucat de o actriţă, Maryam Zaree, care a reuşit să fugă în Germania, unde mama ei persană şi refugiată a fost aleasă primar! Copila însă a fost născută în puşcărie şi se întreabă, naiv şi consternată, cine a mai auzit de aşa ceva. De asta ar trebui să circule şi cele despre cumplitele închisori comuniste, ca să nu fie uitate niciodată victimele cu destine similare! 

Şi un eseu filmat din Lesotho, cu cel mai lung titlu din Festival, Mamă, mă sufoc. E ultimul film pe care îl mai fac despre tine. Tot cu punct final ca Monştri., cuvânt care apare ca un fel de cod, doar pentru cunoscători, mai în toate dialogurile de anul acesta şi care are o şansă la premiu, nu numai ca debut al lui Marius Olteanu, dar şi la un Teddy Bear pentru peliculele cu personaje ce aparţin comunităţii LGBT.

Băiatul care a strunit vântul, o poveste a morilor de vânt şi la propriu şi la figurat (nu degeaba e un film de Netflix, care a ajutat şi la montarea finală a neterminatului lui Orson Welles despre povestea unui altfel de Don Quijote), ar trebui arătat în şcoli, cu şi de cel cu un nume imposibil, dar cu mult har, Chiwetel Ejiofor (din 12 ani de sclavie), britanicul nigerian care a ecranizat un roman despre secetă şi sărăcie lucie, în care cea mai mare fericire a unui puşti e să meargă la şcoală, câtă vreme tatăl lui are cu ce plăti studiile, şi să fie lăsat în bibliotecă, aşa reuşind să-şi salveze semenii!

Povestea celor 3 surori e un film turcesc care se vrea în stilul lui Ceylan, dar dă în telenovelă, iar canadianul din Quebec, Denis Cote, şi Antologia unui orăşel fantomă chiar e cu stafii care bântuie, total neconvingător printre cei vii, unul mai ciudat ca altul!

Marea revelaţie rămâne o producţie din Macedonia, Dumnezeu există, o cheamă Petrunia! Sper să-l cumpere cineva şi să fie difuzat şi în România, în care ne vom recunoaşte adesea! Are un umor nebun şi totuşi este şi o satiră usturătoare la adresa televiziunilor în căutare de cancanuri, care pot deveni foarte profi când te aştepţi mai puţin, misoginia ultraprezentă în Balcani, poliţia şi cu bune şi cu rele şi mai ales o actriţă, care n-are nimic de star, dar te cucereşte şi te pune pe gânduri cu un zâmbet de satisfacţie, pentru deznodământ! Sper să împuşte Ursul! Pe cel Berlinez!