Despre acest proiect, dar şi despre dragostea sa împărţită în mod egal între teatru şi film am vorbit şi noi cu Ana Ularu.

De curând a avut loc premiera mondială a filmului „Siberia“ în care joci alături de Keanu Reeves. Cum a fost această nouă experienţă a ta în lumea filmului „mare“?

Tind să nu ierarhizez proiectele. Nici măcar nu e o decizie conştientă, pur şi simplu pornesc cu emoţii uriaşe şi un simt al responsabilităţii acut la fiecare nouă „luptă“. Evident că aici am avut emoţia iniţială de a lucra cu un nume uriaş în cinematografie, dar imediat ce am început repetiţiile m-am simţit ca în cel mai productiv şi profund mediu creativ, unde faima era neimportantă şi era vorba doar de profesionalism şi de artă. Keanu e un partener minunat. Generos şi cu umor şi teribil de inteligent şi profund. Dealtfel, întreaga distribuţie a filmului era alcătuită din actori minunaţi şi aproape după fiecare dublă aveam o senzaţie sublimă de „teatru bun“. Se spuneau adevărurile unor personaje complexe şi construite cu drag şi minuţiozitate, era ca un jam session în care muzica te hipnotizează şi vezi că şi muzicienii zâmbesc de bucuria a ceea ce înfiripă.

Ai un lung şir de filme în care ai jucat în compania unor monştri sacri ai cinematografiei mondiale precum Tom Hanks, Jeremy Irons şi mulţi alţii. Ai amintiri legate de ei demne de povestit nepoţilor?

Am amintiri frumoase din toate aceste filmări, dar ele au toate legătură cu contextele lor. Te apropii de echipa ta, filmele devin mari familii cu ritmuri proprii, cu umor şi dinamici inexplicabile ulterior. Am avut noroc să întâlnesc oameni minunaţi, indiferent de coeficientul lor de celebritate.

Eşti actriţa preferată a multor regizori de film români. Dar tu ai roluri şi regizori preferaţi? Cu care dintre ei îţi place să lucrezi şi de ce?

Mi-ar plăcea să fiu, dar nu prea pare aşa. Îmi e dor să lucrez în România, să fiu cerută şi aici în film. M-ar bucura enorm să lucrez cu Cristi Puiu sau să lucrez din nou cu Cristian Mungiu.

Există vreun regizor român de film sau de teatru cu care nu ai lucrat încă dar ţi-ai dori să o faci?

Alexandru Dabija plus sus-menţionaţii. Şi evident, Radu Afrim.

Ai fost actriţă practic toată viaţa ta. Poţi să ne povesteşti despre aventurile micuţei Ana ca actriţă? Care au fost începuturile tale şi ce îţi aminteşti despre primele „lecţii“ de actorie luate pe când erai copil?

Mama mi-a dat prima lecţie când am dat prima probă, la 9 ani. Era şi în franceza, aşa că mai departe de pronunţie mi-a spus ceva ce cumva mi-a devenit motto - „spune replicile ca şi cum ar fi cuvintele tale“. E atât de profund înscrisă ideea asta în mine, de a îmi asuma organic şi de a crede povestea... Altfel era tare plăcut să alerg la monitor după duble, să mă joc prin platouri în pauzele de filmare, să învăţ şi să fur meseria. E cea mai veche îndeletnicire a mea de când mă aflu pe lume ca om, actoria. Pe care o văd ca pe o meserie despre spus adevăruri.

În teatru ai jucat în „Lolita“ pe când erai încă elevă avându-l ca partener pe Ştefan Iordache. Ce îţi aminteşti despre acel rol?

Fiecare zi a repetiţiilor, fiecare moment de graţie sau tensiune. E o şcoală minunată să fii aruncat direct pe front, să nu ai timp să te răsfeţi, să înţelegi ce înseamnă să faci meseria asta indiferent de considerente personale. Îmi e dor de „Nea Fane“, de felul În care vorbea şi te fascina cu muzicalitatea lui, cu vocea de opium, cu prezenţa şi sufletul lui de scamator. Îi mulţumesc mereu doamnei Cătălina Buzoianu că m-a născut pentru scenă, că mi-a dat armură şi muniţie, că m-a inventat ca actriţă de teatru.

Joci în egală măsură în teatru şi în film. E nevoie de calităţi diferite pentru cele două arte?

Tehnic, da. E ca şi cum ai fi un inginer de sunet în faţa unui mixer uriaş - lucrezi cu nuanţe diferite, mereu ai de controlat intensităţi şi valori. Dar totul izvorăşte din suflet, din asumarea poveştii şi din imaginaţie.

Ţie ce îţi aduce mai multe satisfacţii: teatrul sau filmul?

Ambele. Şi mereu îmi e dor de cealaltă faţetă în timp ce lucrez în vreuna dintre ele. Am nevoie de amândouă, de felul în care mă solicită şi mă antrenează. De energia şi ritmul unui platou, de adrenalina scenei.

În ţară joci mult şi în teatrul independent. Spaţiul independent îi asigură unui actor mai multă libertate?

Absolut, dar nu îmi plac generalizările. Constrângeri şi libertăţi există în ambele realităţi, şi în instituţie, şi în guerrillă. Prefer să nu mă definesc printr-o limitare, nu cred că adevărul se găseşte doar într-o formă de teatru. Şi cred că un actor trebuie să fie maleabil, versatil şi deschis la minte. Mie îmi place să joc. Îmi place să construiesc personaje. Îmi place să îmi şochez imaginaţia, să devin eu-ne-eu.

Mulţi dintre colegii tăi au ieşit în acest ultim an în piaţă la proteste. Crezi că un artist trebuie să îşi facă auzită vocea şi să participe la viaţa cetăţii sau nu?

Câtă vreme artistul e teribil de informat în legătură cu a sa cauză şi reuşeşte să domolească patima cu un pic cu un pic de cerebralitate, mi se pare obligatoriu şi vital să îşi folosească vocea şi prezenţa. Dar doar atunci. Altfel se riscă picarea în derizoriul şi se dă involuntar dreptate “inamicului“.

Având un succes impresionant în străinătate te-a bătut vreodată gândul să pleci definitiv din ţară?

Habar nu am ce e succesul încă. De lucru să fie... şi nu. Nu am sa plec.

Crezi că faptul că an de an termină facultatea sute de tineri actori este în regulă? Au şanse reale la o carieră sau cei mai mulţi vor fi doar şomeri cu diplomă?

Cred că talentul, în afară de inefabil, e cu adevărat rar. El trebuie dus în palme cu un simţ de responsabilitate uriaş, parafrazându-l pe Vlad Mugur. Iar talentul nu e epilepsie artistică şi orgoliu, e versatilitate, răbdare, anduranţă şi interes. E ceva împrumutat de la soartă de care trebuie să ai grijă în fiecare clipă, dinlăuntrul „gazdei“ sale şi din afară. Poate că selecţia ar trebui să fie mai radicală la începuturi pentru a preîntâmpina dezamăgirile târzii.



Care sunt nemulţumirile tale ca actriţă faţă de „sistemul“ teatral?

Iată un răspuns pentru mine însămi, nu pentru ochii cititorului. Nu îmi plac lamentările. Poate doar lipsa de solidaritate între generaţii e de sancţionat public. Şi lăcomia celor mari în defavoarea rezultatului de calitate.

Ai fost anul acesta în juriul UNITER. Ţi se pare, făcând o comparaţie cu ce ai văzut pe „afară“ că teatrul nostru este unul de top?

Am văzut prea puţin teatru din afară ca să fac comparaţii. Dar ştiu că avem teatru foarte bun, puternic şi important. Avem actori şi regizori mari, avem profunzime şi pasiune. Însă trebuie să ne petrecem mai mult timp reparând maşinăria în linişte pentru ca apoi să o conducem, mai degrabă decât să ne dăm cu părerea fără ulei negru pe mâini şi fără măcar o cheie franceză în tolbă.

Care sunt proiectele tale următoare şi unde te pot vedea spectatorii?

La Teatrul Act, multiubitul meu Act, la Bulandra, Comedie, Metropolis, Godot. Anunţ eu într-o veselie spectacolele pe Facebook. Şi despre proiecte povestim când ies.

Ai planuri de vacanţă sau în vara aceasta munceşti?

O să călătoresc ceva timp şi ne vedem în stagiunea următoare cu mult drag!

„Este atât de curajoasă, admir inima ei, spiritul şi meşteşugul ei.“

Keanu Reeves despre Ana Ularu