Mai întâi a spus că n-a terminat filmul şi deci nu poate intra în competiţie deşi selecţionat (Greu de crezut, când trailerul rula de mult, chiar şi în mallurile, din România), apoi cu o interdicţie să nu se spună despre ce e vorba (păi atunci nu-l mai prezinţi la vitrina cinematografică, de departe, cea mai vizibilă din lume, nu?) Parcă văd că dacă mai ezită mult cu difuzarea, pe marile ecrane, o să apară vreo copie pirat!

Oricum, pe Croazetă şi în Palatul Festivalului, pe 21 mai 2019, era mai multă lume ca niciodată! La sala Bunuel, aştepta să intre în sală o clasă întreagă de liceeni, şi cum acolo se dădea la clasice un Gremillon, alb/negru din 1944: Cerul vă aparţine, despre o aviatoare, care a depăşit un record de durată şi km de zbor, în 1937, i-am întrbat dacă nu sunt la o şcoală cu profil de aviaţie! Abia atunci au aflat că li se întinsese o plasă!  Erau siguri că merg la A fost odată Hollywood, şi mai ales o să-l întâlnească pe Brad Pitt!  Şi când te gândeşti că în discuţii producţiile americane sunt cele mai hulite, doar că, de fapt, asta vor spectatorii , şi nu se înghesuie la cele de prin Algeria, sau Maroc, care a adus o adevărată nestemată, Adam, despre prietenia între două femei, o văduvă severă, cu o fetiţă de o mare tandreţe, şi o viitoare mămică, ajunsă pe drumuri, şi cu gândul să dea nou-născutul spre adopţie!  Şi nici măcar la cea a sud-coreanului, Parazit, care începe ca o comedie (spre deosebire de Snowpiercer) şi sfârşeşte la fel de sângeros şi violent, ca al lui Quentin, deşi n-are circumstanţele atenuante ale perioadei hippy şi a drogurilor, la liber!  

Şi nici măcar la Le jeune Ahmed, al fraţilor Dardenne, mai degrabă în genul precedentului lor Palme d ’Or, L’ Enfant, despre un adolescent , care se radicalizează, şi pe care scenariştii s-au străduit să-l salveze, şi pe noi să ne pună în gardă, în mod inteligent, iar dacă în 1929, în Cântăreţul de jazz aflam detalii din sinagogă, acum e rândul moscheei şi al rugăciunilor despre care vom fi mai informaţi (şi nu doar că până şi în aeroporturi sunt spaţii speciale penru asta)!

La Belle Epoque a lui Nicolas Bedos (cumpărată de Independenţa Film pentru distribuţie în ţară)e o comedie adorabilă şi nostalgică, dulce-amară, care duce cu gândul la Middnight in Paris al lui Woody Allen, doar că acum, în schimbul unei sume considerabile, se înscenează, până la cele mai mici amănunte,  perioadă, de obicei din tinereţe! La noi n-ar strica o experienţă de scurtă durată, a anilor 80, ca să nu mai auzim blestemata de replică: Înainte era mai bine! Pentru partea cu cenzura şi lipsa de filme, mă ofer să scriu un sinopsis!

Frankie e o struţo-cămilă, un irlandez, care se petrece în Portugalia, cu neobosita Isabelle Huppert, care-şi adună familia, recompusă, cum se poartă acum, pentru a o organiza mai bine, înainte de o plecare iminentă!

Invazia urşilor în Sicilia e doar o speculaţie pentru o animaţie, care nu-i stil Disney, şi nici măcar modernă, un fel de Şeherezadă, cu lupte ca-n imaginile din desfăşurările de trupe de dinainte de Revoluţie, fără cap şi coadă! 

Să sperăm că Bellochio va salva onoarea italienilor, de care ni s-a făcut şi mai dor de ai lor legendari, Visconti, cu care a lucrat şi Delon şi Anna Magnani, sau Fellini, De Sica, Pasolini sau Rosellini!