„Jurassic World“ – realizat cu brio de semidebutantul Colin Trevorrow – se anunţă a fi una dintre marile senzaţii cinematografice ale verii, în primul rând la nivelul box-office-ului şi al încasărilor, dar nu numai. Filmul este mult-aşteptata revenire, la nivelul tehnic al deceniului pe care-l parcurgem, a francizei „Jurassic Park“, lansată de filmul omonim din 1993 (regia: Steven Spielberg, scenariul: Michael Crichton şi David Koepp, după romanul lui Michael Crichton, decedat între timp, în 2008, dar omagiat de genericul filmului de acum ca autor al „personajelor“). Aceasta ţinând cont şi că, după marele succes înregistrat de Spielberg cu filmul iniţial, continuările nu au fost prea fericite: „The Lost World: Jurassic Park“ (1997) – aceiaşi dinozauri aduşi acum la New York –, deşi realizat tot de Spielberg, nu s-a bucurat de aceeaşi apreciere, iar „Jurassic Park III“ (2001, regia Joe Johnston) nu-şi mai aminteşte nimeni că a fost făcut.

Mai mare, mai crud, mai feroce

Prin urmare, cei patru scenarişti ai filmului de acum au luat decizia să plaseze totul peste 22 de ani faţă de primul film şi să se comporte ca şi cum cele două continuări ulterioare nu ar fi existat. Ideea de a aduce în „Jurassic World“ şi pe vedetele filmului din 1993 – Sam Neill, Laura Dern, Jeff Goldblum – a fost repede abandonată, mai ales că Richard Attenborough – interpretul lui John Hammond, vizionarul creator al parcului de distracţii tematic – a decedat anul trecut, la 90 de ani. Aşadar şi personajul său din film a murit între timp, fiind omagiat printr-o statuie aflată pe insula Nublar, unde viziunea sa despre un parc uriaş axat pe prezentarea dinozaurilor clonaţi de geneticieni a prins viaţă, putând fi acum vizitată de oricine.

Faptul că au trecut 22 de ani este dat şi de diferenţa absolut uriaşă dintre bugetele celor două filme, „Jurassic Park“ şi „Jurassic World“. În natură, mărimea contează, şi la fel şi în cinematografia adresată marelui public: ar fi fost chiar culmea ca filmul să nu iasă bine cu atât de mulţi bani băgaţi în el. Probabil, realizatorii au gândit aşa: la aceşti bani şi la această calitate implicită a efectelor speciale, ce am putea aduce pe ecran care nu s-a mai văzut? Prin urmare, pe insula Nublar, care aşa cum spuneam găzduieşte acum giganticul parc de distracţii preconizat în primul film, scapă în libertate o fiinţă de o ferocitate şi forţă nemaiîntâlnite. Monstrul nu a existat niciodată în mod real în natură, pentru că este creaţia artificială, obţinută prin hibridare genetică, a inginerilor din laboratoarele de pe insulă (aflaţi mână în mână, aşa cum era clar şi ni se dezvăluie la un moment dat, cu reprezentanţi ai complexului militar, care au nevoie de arme biologice din ce în ce mai performante).

Chimie între Pratt şi Howard

S-a glosat mult pe falia, pe punctul de cotitură introduse în istoria cinematografiei de „Jurassic Park“, ca primul film cu un astfel de impact al efectelor digitale, care practic transformă filmul live-action într-un caz particular al filmului de animaţie, dar deja acum aceste lucruri sunt de domeniul trecutului. Dacă „Jurassic Park“ al lui Spielberg mergea mai mult pe crearea de tip hitchcokian a suspensului, Colin Trevorrow, regizorul de acum, nu se încurcă în astfel de subtilităţi şi îşi propune să arate cât mai mult şi cât mai spectaculos.

Pentru a se salva din punct de vedere artistic, el apelează, în mod reuşit după părerea mea, la retorica filmului de aventuri din anii ’50-‘60 („vârsta de aur a Hollywoodului“), ajutat şi de faptul că protagoniştii, Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard, au stofă şi reuşesc să creeze eroi veritabili. Scene precum atacarea de dinozauri a unei girosfere cu doi copii în ea (evident, copiii, de data aceasta doi fraţi, ambii băieţi, nu pot lipsi dintr-o astfel de poveste), evadarea înaripatelor din aviariu şi planarea asupra turiştilor din parc, lupta finală dintre velociraptori, tiranozauri şi monstrul modificat genetic se urmăresc cu sufletul la gură şi se reţin multă vreme.

Subversivitate şi profit

Scenariul filmului nu este însă deloc pueril: lasă destul de clar să se înţeleagă că adevărata fiară nu este monstrul care e acum atât de greu de învins, ci omul care a fost capabil să facă toate acestea. Monstruozitatea umană rezidă în două aspecte: mai întâi cel strict capitalist, care face ca neostoita sete de distracţie a „turiştilor“, combinată cu blestemata sete de înavuţire – tipic capitalistă – a firmei care gestionează parcul, să determine ca totul să intre în logica nemiloasă a profitului cu orice preţ. Subtilitatea este şi mai mare: şi noi, spectatorii care consumăm avizi în format 3D secvenţele cu dinozauri, suntem la fel ca vizitatorii parcului Jurassic World (denumirea trimite, probabil, la alt succes al lui Crichton, „Westworld”, continuat de „Futureworld”) şi nu facem altceva decât să îmbogăţim studiourile producătoare – schizo-dilemă fundamentală a genului acesta de filme subversive, de la „Avatar” încoace.

În al doilea rând, unul din personajele-cheie ale filmului este militaristul Hoskins (Vincent D’Onofrio), care doreşte să-i folosească pe velociraptori ca arme mortale într-un conflict interuman pe viaţă şi pe moarte, sau pur şi simplu să profite financiar de pe urma vinderii lor ca arme (lui i se opune inocenţa lui Owen, crescătorul şi dresorul animalelor, interpretat de Chris Pratt, care chiar reuşeşte să creeze un profil convingător de erou). Aşa cum spuneam, se dovedeşte că el e mână în mână cu geneticienii din laborator şi că crearea monstrului nu a fost deloc una inocentă, doar pentru pură distracţie. Aşadar, apetitul militarist al omului şi ce poate să facă el pentru bani şi pentru a se ucide inter-specie cât mai sofisticat depăşeşte ferocitatea oricărei creaţii a naturii, fie ea şi modificată genetic. De-aici satisfacţia spectatorului când responsabilii pentru dezastru o iau rând pe rând pe coajă şi că aici, spre deosebire de primul film, mai sunt mâncaţi şi turişti tembeli. Singurul care scapă dintre ticăloşi este şeful laboratorului, un inginer de origine japoneză, probabil pentru a crea posibilitatea unei continuări.

Info

Jurassic World (SUA, 2015)
Regia: Colin Trevorrow
Cu: Chris Pratt, Bryce Dallas Howard, Vincent D’Onofrio

3 stele