Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Oscar: Sunt aproape sigură că trofeul pentru film străin a fost deja pus de Trump în mâinile lui Asghar Farhadi

Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Oscar: Sunt aproape sigură că trofeul pentru film străin a fost deja pus de Trump în mâinile lui Asghar Farhadi

Ada Solomon FOTO David Muntean

Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Oscar, crede că trofeul acestei ediţii pentru Cel mai bun film străin „a fost deja pus de Donald Trump în mâinile regizorului iranian Asghar Farhadi“, referindu-se la scandalul izbucnit în urma ordinului prin care preşedintele american dorea interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul „Toni Erdmann“, semnat de regizoarea germană Maren Ade şi coprodus de Ada Solomon, este nominalizat la Oscar 2017 pentru Cel mai bun film străin. La această categorie mai este în cursă şi lungmetrajul „The Salesman“ (Iran), în jurul căruia s-a iscat un întreg scandal. Mai exact, reputatul regizor Asghar Farhadi şi întreaga echipă a producţiei au anunţat că nu vor participa la gala Oscar 2017 ca urmare a legii prin care Donald Trump vrea să interzică accesul în Statele Unite al imigranţilor din ţările musulmane.
 
Într-un interviu acordat agenţiei News.ro, producătorul Ada Solomon a declarat că politica a fost considerată întotdeauna un factor de influenţă în decizia Academiei Americane de Film, instituţie ce decernează prestigioasele statuete Oscar. Având în vedere contextul actual şi întregul scandal iscat de legea antiimigraţie a liderului american, cineasta consideră că zarurile au fost deja aruncate în ceea ce priveşte câştigătorul categoriei Cel mai bun film străin
 
„Lucrurile legate de politică, PR, marketing, sunt convinsă că funcţionează în continuare şi, ca dovadă, sunt aproape sigură că Oscarul pentru un film într-o limbă străină a fost deja pus, prin amabilitatea domnului Trump, în mâinile lui Asghar Farhadi. Sunt aproape sigură de asta. Dar contează prea puţin. Sigur că este un statement important, pe de altă parte, nu cred că îl va atinge pe preşedintele Trump încă un statement din partea industriei americane de film. Un vot pentru acest film va însemna o poziţie politică şi nu un vot de apreciere a filmului în sine. După părerea mea, filmul este bun, dar nu e la înălţimea capodoperei pe care o reprezintă «A Separation», lungmetrajul precedent, pentru care Asghar Farhardi a primit Oscarul în 2012. Este unul dintre filmele mele de suflet“, a declarat Ada Solomon pentru News.ro.
 
 
Referitor la reuşita dramei cu accente comice „Toni Erdmann“, Ada Solomon afirmă că este extraordinară nominalizarea la Oscar 2017, fiind de părere că orice fel de recunoaştere a filmului este un fel de vitamină. 
 
„Toate aceste recunoaşteri internaţionale - nominalizări, premii, poziţionări foarte sus în competiţiile cele mai cunoscute în domeniu şi, pe de altă parte, presa din toate colţurile lumii care a scris elogios - sunt elemente care ajută filmul să rămână vizibil o perioadă lungă şi să fie prezent în interesul publicului. Şi asta într-o lume în care filmele se consumă mult mai iute, decât acum 10-20 de ani, pentru că numărul lor e mai mare, modalităţile de distribuţie sunt mult mai uşoare, dar asta lucrează şi contraproducţiv, pentru că durata de viaţă în prim-plan a unui film se reduce proporţional cu numărul imens de pelicule. Orice fel de recunoaştere de tipul ăsta e încă o bucată de viaţă. E un fel de vitamină pentru film. Faptul că «Toni Erdmann» a reuşit să fie nominalizat, că are atâtea premii, că este considerat de Federaţia Criticilor drept cel mai bun film din 2016, că o seamă de filmologi importanţi îl plasează în lista celor mai importante filme ale secolului XXI înseamnă foarte mult şi asigură această longevitate. Se va vorbi mult despre el, despre Maren Ade, asta contează şi pentru cariera ei viitoare şi pentru ce va face în continuare. Ăsta e un lucru care mă interesează“, a explicat Ada Solomon, al cărui interviu integral va fi publicat miercuri de agenţia News.ro. 
 
La categoria Cel mai bun film străin a premiilor Oscar 2017 au fost nominalizate „The Salesman“ (Iran), „Toni Erdmann“ (Germania), „A Man Called Ove“ (Suedia), „Land of Mine“ (Danemarca), „Tanna“ (Australia), iar câştigătorul va fi desemnat duminică la cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: