A fost lansat un nou trailer pentru „Trainspotting 2“: „Alege viaţa, alege Facebook, Twitter, Instagram şi speră că, undeva, cuiva îi pasă“ VIDEO

A fost lansat un nou trailer pentru „Trainspotting 2“: „Alege viaţa, alege Facebook, Twitter, Instagram şi speră că, undeva, cuiva îi pasă“ VIDEO

Regizorul Danny Boyle i-a adus din nou împreună pe actorii din distribuţia originală

Vechea gaşcă se reuneşte în noul trailer al filmului „T2: Trainspotting“, continuarea comediei britanice regizate de Danny Boyle în 1996, şi face referire la platformele social media şi la istoria care se repetă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Salut, Mark, ce-ai mai făcut în ultimii 20 de ani?“ este întrebarea cu care începe noul filmuleţ de prezentare, în timp ce vocea din off adaugă: „Alege viaţa, alege Facebook, Twitter, Instagram şi speră că, undeva, cuiva îi pasă.“ În final, aceeaşi voce încheie: „Eşti dependent. Fii dependent. Dar fii dependent de altceva. Alege-i pe cei pe care îi iubeşti. Alege viitorul. Alege viaţa.“

Regizorul Danny Boyle i-a adus din nou împreună pe actorii care au interpretat rolurile principale în filmul original – Ewan McGregor, Jonny Lee Miller, Ewen Bremner, Robert Carlyle şi Kelly MacDonald.

Scenariu pentru „T2: Trainspotting“ a fost scris de John Hodge şi este inspirat din romanul „Porno“, publicat de Irvine Welsh în 2002. Filmul va avea premiera în România pe data de 10 februarie.

„Trainspotting - Din viaţă scapă cine poate“, care a primit o nominalizări la Oscar şi la Globul de Aur pentru Cel mai bun scenariu adaptat, este bazat pe romanul cu acelaşi nume de Irvine Welsh. Povestea filmată urmăreşte un grup de dependenţi de heroină la sfârşitul anilor 1980, într-o zonă afectată de criză economică din Edinburgh, Scoţia, şi trecerea acestora prin viaţă. Acesta a fost filmul ce l-a propulsat pe regizorul britanic Danny Boyle, care a mai semnat, printre altele, şi „Slumdog Millionaire“ şi „127 Hours“.

Potrivit News.ro, termenul „trainspotting“ desemnează un hobby destul de bizar, utilizat şi ca o metaforă pentru pierderea de timp: tineri care stau cât e ziua de lungă pe peronul gării şi notează sosirea şi plecarea trenurilor. Noaptea, ei compară notiţele cu cele din ziua precedentă, observă ce s-a schimbat în mersul trenurilor, îi sună pe ceilalţi pentru a se ţine la curent unii pe alţii în legătură cu mişcările trenurilor. În argoul persoanelor dependente, se referă la urmele înţepăturilor de pe braţele lor, „care se înşiră aidoma gărilor de-a lungul căilor ferate“, potrivit cinemagia.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările