Ţara e moartă, prejudecăţile sunt vii

Temerarul regizor Radu Jude revine după succesul excelentului Aferim! la o tematică socio-istorică de natură să incomodeze spiritele care se complac în iluzoria senzaţie că fac parte dintr-un contingent străin de mentalităţi şi acţiuni reprobabile.

Temerarul regizor Radu Jude revine după succesul excelentului Aferim! la o tematică socio-istorică de natură să incomodeze spiritele care se complac în iluzoria senzaţie că fac parte dintr-un contingent străin de mentalităţi şi acţiuni reprobabile. Cu alte cuvinte, documentarul Ţara moartă loveşte şi va lovi o mare categorie de public în plexul solar sau chiar în vintre odată cu punerea în vizor a unei teme în general evitate, alteori negate: pogromul evreilor din România celui de al Doilea Război Mondial.

Deşi mulţi cetăţeni onorabili se mândresc că poporul român a avut de-a lungul tulburatei sale istorii un comportament exemplar, un caracter demn şi a rezistat cu eroism la nenumărate invazii care nu a reuşit să îl şteargă din istorie, realitatea arătată de Radu Jude e diferită în sens negativ. Ţara moartă prezintă o serie de circa 500 de fotografii, selectate cu atenţie dintr-o arhivă de 8500, ale fotografului Costică Acsinte, întreprinzător care şi-a deschis în 1930 un studio foto la Slobozia. Documentarul expune fotografii realizate începând cu anii ’30 şi până la finele anilor ’40, când sinistra deflagraţie se sfârşite, dar efectele încă persistau în mentalul colectiv şi, în caz particular, al evreilor.

Deşi mă aşteptam să văd o bogată arhivă de fotografii reprezentând evrei, imaginile înfăţişau oameni obişnuiţi, creştini de toate vârstele, în nenumărate ipostaze care compuneau o frescă statică, dar expresivă a unei epoci încremenite pentru câteva clipe. Este posibil să fi fost şi evrei printre personajele imortalizate, dar asta contează prea puţin. Imaginile sunt completate de fragmente de jurnal ale doctorului evreu Emil Dorian (citite de Radu Jude însuşi într-o manieră obiectivă şi echilibrată, în care a comasat detaşarea lucidă cu emoţia reţinută, cu maximum de efect), precum şi de înregistrări de arhivă sugestive. Fragmentele lui Emil Dorian prezintă o realitate de coşmar într-un discurs rafinat al unui intelectual lucid şi sensibil, incapabil să reacţioneze în faţa unei realităţi devenite subit ireale. Nu există nici un moment de respiro sau de destindere. Întreaga relatare e o înşiruire monstruoasă de abuzuri, scene groteşti şi ipostaze ale dezumanizării la care românii au luat parte cu o criminală complicitate. Emil Dorian nu generalizează şi face referire în special la cetăţenii cu care interacţionează în Bucureşti, oraş în care persecuţiile au proliferat cu mai puţină virulenţă faţă de restul ţării.

Pe parcursul celor aproape 90 de minute ale documentarului ne este înfăţişat felul în care circa 800.000 de cetăţeni români (a căror cetăţenie fusese între timp anulată în proporţie de 30%) de origine evreiască se voiau scoşi din istorie. Resorturile acestei acţiuni, începând cu legislaţia şi implementarea acesteia şi terminând cu reacţiile oamenilor de rând, anonimi mărunţi şi lipsiţi de putere, demonstrează că răul nu este apanajul unor categorii sociale sau al unor tipuri de societate. Suprapunând relatările doctorului evreu cu imaginile de români străini de anatemizări de orice tip, contrastul este izbitor. Principalul merit al regizorului Radu Jude este că nu formulează în mod explicit nici un fel de concluzie. În cele din urmă, românii nu sunt un popor nici mai breaz, dar nici mai rău decât celelalte. Morala pare a se trage singură: toţi oamenii se comportă reprobabil sau pozitiv în funcţie de context, iar circumstanţe atenuante nu se pot fabrica.

Probabil că Ţara moartă va fi o producţie neavenită pentru o ţară a cărei stimă de sine tinde spre zero, măcinată de complexe şi roasă de frustrări parcă dintotdeauna, dar poate că o lecţie de onestitate îi va servi ca profilactic.

Recomand vizionarea documentarului atât celor care au o conştiinţă (de care se îngrijesc), cât şi celor interesaţi de istorii nedisimulate. Şi celor pasionaţi de fotografie, bineînţeles.