Aparent, scenariul filmului „Întors pe dos“ / „Inside Out“, noua şi mult-aşteptata producţie de animaţie a celebrelor studiouri Pixar, seamănă cu al oricărei alte producţii similare adresate copiilor, adolescenţilor, dar şi părinţilor acestora: un grup de personaje trebuie să salveze împreună lumea, sau cel puţin lumea lor; pentru aceasta ei vor trebui să înveţe să convieţuiască şi să-şi armonizeze cu succes diferenţele.

Ideea genială a acestei producţii a fost însă alta: ca personajele principale să fie nici mai mult, nici mai puţin decât emoţiile de bază ale unei fete aflate în preajma pubertăţii (11 ani), pe numele său Riley Andersen, confruntată cu o gravă criză emoţională. Scenariul practică pe scară largă personificarea, numai că de data aceasta procedeul se aplică în premieră tocmai emoţiilor şi sentimentelor pe care le avem fiecare dintre noi.

Cinci emoţii principale

Filmul funcţionează perfect ca un breviar de psihologie strălucit, mai bun decât orice ar putea exista pe piaţă, care arată atât copiilor cât şi maturilor principiile de bază după care se formează personalitatea şi funcţionează psihicul omenesc. În faza de concepere a scenariului, Pete Docter s-a consultat cu un specialist, de profesie psiholog, iar din noianul de emoţii omeneşti (peste 30) a ales cinci, pe care să le înzestreze la rândul lor cu aparenţă şi personalitate, într-un fel umanizându-le: Bucuria, Tristeţea, Frica, Furia şi Dezgustul.

Regizorul spune că cel mai greu i-a fost să fie atent la ambele componente ale acţiunii şi să reuşească sincronizarea lor, pentru că povestea urmăreşte în egală măsură întâmplările zilnice ale lui Riley şi felul în care o acaparează criza şi deznădejdea, precum şi ceea ce se întâmplă în mintea ei, felul în care cele cinci emoţii trebuie să-şi unească eforturile şi să o facă pe Riley să treacă cu bine peste acest moment de cumpănă. Faptul că copiii şi adolescenţii se pot identifica cu Riley şi cu situaţiile prin care trece, dar şi adulţii găsesc destule motive de satisfacţie în subtilitatea scenariului şi a povestirii, constituie marile atuuri ale filmului.

Autorul strălucitului „Up“

Pete Docter se află la al treilea lung metraj regizat pentru Pixar, după „Compania monştrilor“ / „Monsters, Inc.“ (2001) şi „Up“ / „Deasupra tuturor“ (2009), ambele de imens succes, dar tot el este şi coautor al poveştilor originale pentru primele două „Toy Story“ şi pentru „Wall-E“, alături de John Lasseter (prezent şi la „Inside Out“ în calitate de producător executiv), respectiv Andrew Stanton. De data aceasta, însă, se poate spune că Docter s-a depăşit pe sine. Minunate nu sunt doar ideea de bază a poveştii şi scenariul în sine, ci şi realizarea propriu-zisă a filmului, felul în care arată acesta.

Din Minnesota în California

Viaţa fericită a lui Riley, crescută până la 11 ani în tărâmurile reci ale Minnesotei, se schimbă radical atunci când părinţii ei iau decizia de a se muta în însorita Californie, mai precis la San Francisco (sau „San Fran-silă“, cum îi spune exasperată eroina la un moment dat). Un şir de dezastre (camionul pentru mutări a ajuns tocmai în Texas, pizza locală este doar cu broccoli etc.) şi dificultăţile de adaptare la noua şcoală şi cu noii colegi o aduc pe Riley în pragul disperării şi o fac să ia decizia radicală (idee a Furiei, de altfel) de a fugi de acasă şi de a se întoarce singură în Minnesota. „Insulele“ personalităţii se prăbuşesc una câte una, iar Bucuria, Tristeţea şi uitatul acum „prieten imaginar“ din copilărie Bing Bong vor trebui să facă echipă pentru a rezolva situaţia. Este de fapt şi momentul unui început de maturizare pentru Riley, ceea ce finalul face evident atunci când consola emoţiilor se extinde cu o întreagă zonă numită „pubertate“.

Bucuria face echipă cu Tristeţea

Admirabil este că din poveste se deduce clar faptul că fiecare emoţie are rolul său în buna funcţionare a personalităţii şi doar conlucrarea dintre ele asigură trecerea cu bine peste un moment de criză, inclusiv în ce o priveşte pe deprimata şi deprimanta Tristeţe (minunat concepută de realizatori). Savuroase şi încântătoare sunt secvenţele în care personajele trec prin diferite zone ale creierului, cum ar fi: memoria (care şterge anumite lucruri în permanenţă), zona imaginaţiei, zona gândirii abstracte, locul în care se produc visele (reprezentat ca un studiou cinematografic!), inconştientul etc. S-au mai făcut filme în care personajele sau substitutele lor să călătorească prin zonele propriului psihic (de exemplu, „Eternal Sunshine of the Spotless Mind“), dar rar atât de sistematic şi cu atât de multă imaginaţie, care să arate foarte bine şi din punct de vedere vizual.

Info

Întors pe dos / Inside Out (SUA, 2015)
Regia: Pete Docter
Cu (voci): Amy Poehler, Phyllis Smith, Kaitlyn Dias

5 stele