Unii membri ai Academiei americane au votat „12 ani de sclavie“ cel mai bun film la Oscar fără să-l fi văzut

Unii membri ai Academiei americane au votat „12 ani de sclavie“ cel mai bun film la Oscar fără să-l fi văzut

Filmul „12 ani de sclavie“ a fost ales cel mai bun, în gala Oscar 2014, chiar dacă doi dintre votanţi nu au vizionat producţia

Publicaţia „Los Angeles Times“ a aflat că doi dintre membrii Academiei Americane de Film au votat pelicula „12 ani de sclavie“ la categoria cel mai bun film, la gala Oscar din 2014, fără a fi vizionat producţia. Încercarea de corectare a istoriei pare să fie argumentul suprem în această decizie care are la bază relevanţa socială a poveştii.

În cursa pentru marele premii ale galei cu numărul 86 a Oscarurilor, un zvon a persistat chiar înainte de decernarea trofeelor, anume faptul că unii dintre votanţi pur şi simplu nu au vizionat filmul „12 Years a Slave/12 ani de sclavie“, cel care avea să devină câştigător la categoria cel mai bun film. După câte se pare, zvonul a avut un sâmbure de adevăr. Cel puţin doi dintre membrii Academiei Americane de Film nu s-au uitat la pelicula regizorului Steve McQueen, în ciuda faptului că au plasat-o pe primul loc în opţiunile lor.

Vestea surprinzătoare a fost dată de jurnaliştii de la publicaţia „Los Angeles Times“. „Doi dintre votanţii Academiei au admis, în particular, că nu au văzut drama «12 ani de sclavie» crezând că se vor întrista. Chiar şi aşa au spus că au votat pelicula, având în vedere relevanţa socială a filmului, motiv pentru care s-au simţit obligaţi să facă acest lucru“, scrie „Los Angeles Times“. Chiar dacă în timpul galei acest aspect nu a fost ştiu, prezentatoarea TV Ellen DeGeneres a glumit pe seama acestui tip de gândire care, după câte se pare, a fost decisivă în acest an. „Posibilitatea numărul unu: «12 ani de sclavie» să devină cel mai bun film. Posibilitatea numărul doi: sunteţi cu toţii rasişti“.

În ciuda acestei dezvăluiri nu se poate cunoaşte cu siguranţă dacă membrii juriului au fost motivaţi de frica de a părea în ochii tuturor ca fiind rasişti sau insensibili sau dacă Academia Americană de Film a încercat să repare un rău istoric. Chiar şi aşa, Oscarurile au o lungă istorie a onorării filmelor care abordează tema relaţiilor rasiale. „Look at ’A Soldiers Story“, „In the Heat of the Night“, „Ray“ „Guess Who’s Coming to Dinner“ şi „Sounder“ sunt doar o parte dintre numele numele filmelor care au adunat împreună 30 de nominalizări la Oscar şi nouă statuete câştigate. „Acest tip de vot conştinet social pentru un film care portretizează rasismul este adânc înrădăcinat în ADN-ul Academiei Americane de Film“, mai scriu jurnalişii de la „Los Angeles Times“.

Câştigarea premiului la categoria cel mai bun film a făcut ca drama „12 ani de sclavie“ să devină prima producţie regizată de un cineast de culoare care să fi fost recompensată cu acest trofeu în cei 86 de ani de existenţă a galei Oscar. „Fiecare merită nu doar să supravieţuiască, ci să trăiască. Aceasta este cea mai importantă moştenire lăsată de Solomon Northup“, a declarat Steve McQueen în discursul de acceptare a premiului. De altfel, acesta a fost un an remarcabil pentru actorii de culoare după ce Lupita Nyong’o, originară din Kenya, a triumfat în calitate de cea mai bună actriţă în rol secundar, iar documentarul „20 Feet From Stardom“ a devenit cel mai bun la categoria sa. Totodată, mexicanul Alfonso Cuaron a devenit primul regizorul de origine latină care să câştige un Oscar pentru regie, pentru filmul „Gravity: Misiune în spaţiu“.

Comunitatea afro-americană a fost bucuroasă să afle că acest film a fost ales drept cel mai bun pentru că este o validare a istoriei pline de durere şi suferinţă a afro-americanilor. În acest fel, suferinţa se poate vindeca.

Brenda Stevenson,

profesoară care predă istoria afro-americană la UCLA

 

„Cred că marea comunitate afro-americană a fost bucuroasă să afle că acest film a fost ales drept cel mai bun pentru că este o validare a istoriei pline de durere şi suferinţă a afro-americanilor. În acest fel, suferinţa se poate vindeca“, spune şi Brenda Stevenson, profesoară care predă istoria afro-americană la UCLA, pentru „Los Angeles Times“. Profesoara mai afirmă că această victorie este o piatră de hotar în cinematografie pentru că dovedeşte încercarea de a lumina trecutul, precum şi rezonanţa largă a audienţei pentru această problemă.

Un semn al dezvoltării şi acceptării istoriei

La scurt timp după ce „12 ani de sclavie“ a luat statueta aurită, Steve McQueen a fost întrebat de semnificaţia premiului la 75 de ani după ce „Pe aripile vântului“, film ce abordează problema sclaviei într-o nuanţă mult mai romanţată, a luat aceeaşi distincţie. În prealabil, el afirmase că Hollywoodul preferă să producă filme despre Holocaust decât despre sclavie. „Este un semn al dezvoltării, iar viaţa personajelor este recunoscută aşa cum a fost. Cred că oamenii sunt pregătiţi pentru astfel de poveşti“, a mai spus cineastul britanic.

Sclavia, aşa cum spunea acelaşi McQueen cu câteva zile înainte de Oscar, a fost „cumplită, violentă, vicioasă şi urâtă“, fapt pentru care oamenii s-au împotrivit să vizioneze pelicula. „Oamenii, acum, sunt receptivi. Poate pentru că există şi un preşedinte de stat de culoare, poate pentru că anul trecut s-au împlinit 50 de ani de la marşul pentru drepturile omului şi discursul «I Have a Dream/Am un vis», al lui Martin Luther King.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările