Într-o scurtă preumblare matinală, căutînd cu lumînarea un fabulos răsărit, doar că el n-a ştiut de treaba asta şi s-a lăsat monopolizat de nori, Fir-ar!, la întoarcerea resemnată şi cu capu-n nisip spre casă, da, mergeam pe malul mării, am regăsit peşticul acela despre care am zis mai ieri, cel pe care l-am dorit salvat de la moarte, printr-o aruncare similară cu cele reuşite de Mihaela Melinte la proba ei de forţă şi cu recorduri mondiale, cea de aruncarea ciocanului. Fireşte că este vorba despre perioada care nu intră sub incidenţa substanţelor dopante, nu sprijin ideea, nici la Serena, iar pentru asta a ispăşit cu vîrf şi îndesat. Ca şi tanti Williams, alaltăieri. Cum am zis şi atunci, a fost o azvîrlitură generoasă, dar despre care numai bine nu cred că i-a făcut individului, care m-a şi bîntuit, cu organele interne făcute zob, cele cîteva nopţi care i-au urmat. Chiar dacă spectacolele nu se jucau în săli cu lună plină, cum orice ghicitoare onestă de cartier ar fi propăvăduit sincer. Numai că de data asta necuvîntătorul însolzat era plecat din lumea celor vii; Mortua est!, cum ar fi zis Eminovici ăla. Cu ochii plini de lacrimi, şi cu ele umplînd orice spaţiu gol pînă mai sus de genunchi, am vrut să-l imortalizez pentru eternitatea unui moment aflat doar în mintea mea. Doar că, în ultima secundă, am cugetat că-i bine să-l spăl puţin de nisip, să dea bine în poză. Adică aşa cum este creştineşte, şi recomandă toate babele bocitoare, să faci toaleta celui încetat din viaţă. Şi pentru că aptitudinile de taxidermist nu m-au părăsit o clipă, sau au început să mă caute discret pe acasă, alegeţi dvs varianta corectă, vă mulţumesc anticipat, am purces spre această clătire de igienizare în apa mării. Şi, cu el în mîna stîngă, aia moartă cum este în cazul multora, în cealaltă cu telefonul meu Huawei nu ştiu cît Lite, am dat curs la voinţa a ce am hotărît. Numai că, Iaca poznă, c-am scăpat-o, cum i-a zis moşneagul nebun lui Nică cel cu pupăzoiul, bine, în cazul meu ajustăm cu L-am scăpat. Adică mi l-a furat marea. Ea, hoaţa cea infamă. Dăruindu-i un ultim mormînt. Că putea avea telefonul meu aceeaşi soartă, aproape că nu mai conta; era de la soţia prietenului meu. Şi am păstrat, demn, un firesc moment de reculegere.

Vara asta - Vama Veche

Bine, eu nu am vrut să zic decît că m-am întors de la nuntă. Adică faptul că am depăşit cu brio un event important din viaţa altora şi unul prea puţin relevant pentru mine. Explicabil, cred. Pentru că de-ar fi altfel, mi-aş trăda iremediabil hedonismul egocentric. Şi că se cam încheie perioada asta de huzur de din apropierea nisipului. Că deja levitez de mai multe zile prin zloata depresiei de după revenirea din conced, cu principală consecinţă că nu am mai reuşit să mă îndrăgostesc sincer de nimeni. Şi că mîine pe vremea asta, voi fi deja un amploaiat depresiv în slujba întreprinderii, ministerului, României şi a universului cosmic. Condiţii suficient de vitrege ca să nu mai conteze că fata de la curăţenie era chiar simpatică, că am bătut-o la tenis jucînd cu mîna stîngă şi-ntr-un picior, de regulă stîngul, ori că bileţelul cu mulţumiri nu a avut nici o continutate...

(Amintiri dintr-o copilărie, adică cinşpe iulie, a prea multa zi de după concediu)

P.S. De citit şi episoadele anterioare, adică Eu vara nu dorm, Vara la mare, Vară surescitată.

  *

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt Ce mult te-am iubit!, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi şi:

- Un scriitor nebun
- Muzică, dragoste, genealogie
- Copaci. Amintiri
- Simonei
- Ciorile lu' nea Nicu