Psihedelic

PSIHEDELÍSM s. n. Stare de visare trează, specifică, constând într-o debordare delirantă de idei şi o distorsiune a faptelor şi imaginilor reale care pot merge până la halucinaţii. – Din fr. psychédélisme.

    „Cînd eşti ciudat,

    chipurile ies din ploaie.

    Cînd eşti ciudat,

     nu-şi aminteşte nimeni numele tău.

    Cînd eşti ciudat,                           

    cînd eşti ciudat,

    cînd eşti ciudat.”

  (The Doors – People Are Strange)

                      La uşa cabinetului lume multă, prost îmbrăcată, banderole galbene, tărăboi, transpiraţie acră. Iese una cu coc şi spune că pentru azi, programul s-a terminat. Rumoare, proteste, gălăgie. Şi că-i mai primeşte doar pe cei cu trimitere. Vreo zece se strecoară în grabă pe lîngă ea, cu documentele la vedere, cei mai în vîrstă se mişcă mai greu şi formează în dreptul uşii un şir indian foarte ordonat. Milităreşte. Da, teama de aia cu coc plus exerciţiul disciplinei din perioada în care erau activi, pe vremea lui Gorby şi a Marii Uniuni. Cotrobăi prin buzunarul din dreapta al pantalonilor, găsesc ce caut, mă întorc cu spatele şi rup o foaie din carneţelul meu de scriitor. Rahat, e prea mică, nu merge, bate la ochi! Dau şi peste ceva împăturit, desfac, e o ciornă, notiţe pentru vreun articol, cam şifonată, dar măcar are o dimensiune mai generoasă, o arăt discret, desfăcută conspirativ doar pe jumătate, cerberul pare convins, îmi face un semn cu capul şi intru în grabă, printre ultimii. Înăuntru, un salon cam cît o hală, se lucrează pe mai multe paturi. Prind un scaun, cel care era înaintea mea şi avea o poziţie mai bună, dormea-n pantofi, i-am luat-o cu juma’ de pas înainte, numai primul loc se premiază!, şi mă aşez cu un zîmbet superior. Chiar în faţa mea, era legat de pat unu’, un inamic, care stătea pe-o saltea de cuie, numai că alea erau din plastic. Mari şi verzi. Nu părea un fachir. Cine ştie ce inovaţie o mai fi şi asta?! Sau poate că îl torturează, omul chiar şi-o merită! Părea inconştient; Sigur l-au adormit pentru operaţie, oare îi iau organele? Imaginea nu-mi place, am oroare de sînge şi de bolnavi, mă ridic şi îi las ăluia scaunul, rămăsese alături, în picioare, ca un milog. Îmi zîmbeşte prieteneşte şi cu doi dinţi din faţă lipsă. Pe peretele opus, prinsă de perete, o paraşută parţial deschisă. De ea atînă un soldat. Pare tot un duşman. Roşu închis spre vişiniu din cap pînă-n picioare. Bleah!, sînge închegat din belşug. Sprijinit de perete, stă în fund pe podea cu picioarele desfăcute. Arma o are alături. Lovesc uşor în bocancul lui stîng. Se zgîlţîie cu totul. Mda, e un manechin. L-o fi adus de la vreo expoziţie, vreun Expomil, ceva. I-a plăcut patronului, a scos banu’, şi, după terminare, cînd au strîns standul, i l-au dat omului, care a plecat cu el. Toată lumea mulţumită, mai puţine de adunat, împachetat şi de încărcat în tir; transportul e la kilogram şi costă. Cam aşa se întîmplă, şi eu am mai luat lucruri faine de la tîrguri în ultima zi, după ce s-au închis. Treaba mea de la deget nu e atît de urgentă, salut, deschid uşa şi ies. Chiar dacă absolut inexplicabil, 45 de milioane de locuitori au avut în trecuta noapte un vis urît, coşmar de-a binelea, probabil şi luna plină să-şi fi băgat coada, în Europa Orientală se anunţă o superbă zi de primăvară; bună dimineaţa!

Give peace a chance

               Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

              Citiţi aici toate editorialele semnate de Cezar Pârlog.

              Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi aici: