Propuneri inedite pentru introducerea în DEX

Propuneri inedite pentru introducerea în DEX

Foto Arhivă

Este esenţial ca dicţionarele să fie aduse la zi cu o limbă care evoluează constant – sau cel puţin asta crede publicaţia Bored Panda, care a întocmit o listă inedită de cuvinte care ar trebui adăugate dicţionarelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toate îşi găsesc originea în lumea internetului, unde Urban Dictionary este principalul site care propune un dicţionar alternativ pentru lumea modernă, iar multe dintre ele sunt intraductibile din limba engleză. Chairdrobe, de exemplu, cu greu poate fi tradus în limba română – o combinaţie între chair (scaun) şi robe (robă), substantivul propus de site-ul american desemnează adunarea de haine pe un scaun, nu într-un dulap sau într-un şifonier.
 
Alte cuvinte, însă, pot fi uşor adaptate pentru limba română - majoritatea sunt combinaţii între alte două cuvinte, rezultatul final fiind unul inedit, prin care se surprinde, de cele mai multe, fenomene bine cunoscute din viaţa cotidiană pentru care nu avem termeni. 
 
bedgasm. senzaţia de euforie resimţită atunci când te aşezi în pat la capătul unei zile lungi
 
Exemplu
Ai stat la muncă 10 ore şi apoi ai fost blocat în trafic?
Da, am nevoie neapărat de un bedgasm.”
 
masturdating. atunci când te duci de unul singur la un film sau la un restaurant
 
Exemplu
Nimeni nu-mi mai răspunde la mesaje, aşa că am avut o seară de masturdating.
 
nonversaţie. o conversaţie complet inutilă, pălăvrăgeală
 
Exemplu
Colega de la resurse umane mă ţine de vorbă în fiecare zi – nu mai suport nonversaţia cu ea.
 
erorist. o persoană care greşeşte în mod repetat, cineva care nu are niciodată dreptate
 
Exemplu
M-am uitat la emisiunile vechi ale lui Dan Diaconescu aseară - oau, ce erorist!
 
epifalipsă. o idee care-i pare extraordinară celui care a gândit-o, dar de fapt este lipsită de sens, stupidă, greşită
 
Exemplu
Vă amintiţi când George Bush i-a făcut cu mâna lui Stevie Wonder? Asta da epifalipsă!”
 
deziluminator. atunci când înveţi ceva care, de fapt, te face mai prost
 
L-am ascultat pe Becali aseară vorbind despre teoria apărării în fotbal – a fost complet deziluminator.
 
cupiditate. lucrurile stupide pe care le facem atunci când suntem îndrăgostiţi. (*cuvântul există deja în DEX, cu sensul de lăcomie)
 
Exemplu
Acum regret că am vândut tot din casă pentru vacanţa aia în Sri Lanka – a fost din cupiditate.
 
sexcident. o situaţie în care ajungi, în mod accidental, să te culci cu cineva
 
Exemplu
După un an de masturdating, se mai întâmplă şi sexcidente.”
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: