Povestea lui Sorin Oancea: inginerul care a devenit director de animaţie la seriale Disney

Povestea lui Sorin Oancea: inginerul care a devenit director de animaţie la seriale Disney

Sorin Oancea a fost premiat doi ani la rând la Australian Effects & Animations Festival pentru serialul de animaţie „FARMkids“ FOTO animationmagazine.eu

„Îmi amintesc şi acum senzaţia incredibilă pe care am avut-o când am văzut pe ecran primul caracter animat de mine. Mă simţeam ca Dr. Frankenstein: «Uite! Se mişcă. Trăieşte! Are viaţă!»“, mărturiseşte Sorin Oancea, românul care s-a încăpăţânat să renunţe la cariera de inginer de nave şi pe care soarta l-a purtat către copilăria fără sfârşit a filmelor de animaţie.

Sorin Oancea este unul dintre numeroşii români ale căror nume apar pe genericul unor producţii Disney. Mai mult de atât, Sorin Oancea este românul care a refuzat compromisurile şi a ales să facă în Australia ceea ce a nu a putut face în România. 
 
Sorin Oancea este director de animaţie, regizor şi scenarist, iar de-a lungul timpului a dat viaţă zecilor de personaje din producţii precum „Buticul lui Minnie/ Minnie's Bow-tique“, „Duck Dodgers“, „FARMkids“, „Clubul secret al milionarilor/ Secret Millionaires Club“ şi „Gisele şi Echipa Verde/ Gisele and the Green Team“.
   
Drumul către animaţie, un drum anevoios
 
A copilărit în Oneşti, judeţul Bacău, un loc în care se întoarce mereu cu drag, iar amintirile din lungile escapade au fost păstrate la loc de cinste de cel care odinioară obişnuia să transforme micul orăşel într-un spaţiu nelimitat de joacă. „Dincolo de clădiri şi blocuri, în câteva minute puteam fi pe un drum de ţară, pe râurile sau dealurile din jur. Amintirile par absolut idilice acum, după decenii. Cele mai mari aventuri le trăiam în vacanţele petrecute la bunici. Era o viaţă diferită acolo, eu şi fratele meu ne sălbăticeam în cel mai scurt timp“.
 
 
Arta era marginalizată, superficială şi irelevantă în viaţa noastră. Talentul nu era încurajat, era mai realistic pentru un copil să încerce să devină astronaut decât animator, conceptul în sine ţinea de o cu totul altă lume
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
Chiar dacă televizorul era aproape irelevant în programul zilnic, impulsul de a face animaţie s-a manifestat foarte devreme în viaţa lui Sorin. Direct şi clar, dar a durat mult până să poată da frâu liber acelei dorinţe. Drumul lui ar fi trebuit să fie simplu şi evident către artă, însă nu a fost aşa. „Eram pasionat de pictură, desen, modelat în plastilină şi contemplat de la o vârstă foarte fragedă, chiar de la grădiniţă, dar cultura socialistă era puternic centrată pe domeniile practice şi industriale. Arta era marginalizată, superficială şi irelevantă în viaţa noastră. Talentul nu era încurajat, era mai realistic pentru un copil să încerce să devină astronaut decât animator, conceptul în sine ţinea de o cu totul altă lume“.
   
Sorin încă îşi aminteşte „perioada sumbră“ din a doua jumătate a anilor '80, când nu găsea nici cele mai simple materiale pentru desen şi pictură, dispăruseră până şi acuarelele la 2 lei din librării. „Îmi amintesc că prin anii liceului, tatăl meu mi-a făcut rost de nişte coli de carton A3 prin nişte «relaţii» la Bacău. Am găsit cărbune de desen la Fondul Plastic şi am putut face nişte schiţe mai ambiţioase. Atunci cred că au remarcat părinţii mei că am talent“. 
 
Cei 7 pitici, eroii lui Sorin
 
Românul a vorbit cu drag şi despre primul film de animaţie pe care l-a văzut: „Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici“, ale cărui personaje l-au marcat şi l-au fascinat. „A fost un moment magic, eram fascinat de cei şapte pitici, erau eroi reali pentru mine care eclipsau personajul principal printr-o prezenţă scenică mai reală şi mai puternică“. Mai târziu a găsit şi explicaţia sentimentelor stârnite de acea lume, pe atunci încă necunoscută. „Am înţeles de ce personajele au avut acel impact asupra mea: cei şapte pitici erau printre primele personaje din istoria animaţiei bine definite ca personalitate, unice şi caracterizate printr-un manierism şi o expresie profundă, de referinţă până în ziua de azi“. 
   
   
Nici animaţiile româneşti nu l-au lăsat indiferent, considerând că producţiile precum „Icar“ (de Mihai Bădica) şi „Scurtă Istorie“ (a lui Ion Popescu-Gopo) nu erau filme pentru copii, ci abordau subiecte care te puneau pe gânduri. „Aceste filme au rămas cu mine pentru că erau diferite de cele pe care eram obişnuit să le văd. Au avut un impact foarte mare asupra mea, poate mai mare decânt multe altele de la Disney“.
 
„Fuga“ de inginerie
 
În cele din urmă, Sorin a absolvit Institutul de Marină „Mircea Cel Bătrân“ şi chiar dacă iniţial şi-a acceptat soarta, gândindu-se că arta poate fi un hobby, viaţa avea să-l poarte către alte meleaguri. „Mă gândeam că voi călători şi voi face animaţie ca un hobby. Bineînţeles că planul nu a fost valid pentru că ingineria nu era ceea ce îmi doream. Mi-am urmat adevărata chemare, câţiva ani mai tâziu în altă lume, pe un alt continent“.
 
În 1993, Sorin a părăsit România. S-a stabilit în oraşul Brisbane, Australia, unde, după doi ani, s-a hotărât să urmeze artele cu scopul ultim de a lucra în industria animaţiei. Astfel, s-a înscris la Griffith University, singura universitate din ţară care avea o secţie dedicată animaţiei. „În sfârşit intrasem pe teritoriul meu şi, deşi nu a fost uşor, anii aceia au fost plini. Animaţia o studiam la modul tradiţional, desenată pe hârtie: 12 de imagini pentru fiecare secundă la formatul TV, 24 de desene pentru film“.
   
Eu încercam să arăt că aşa cum cu un bob de credinţă se pot mişca munţii din loc, aşa şi o mică îndoială poate reflecta lipsa credinţei, neputinţa şi căderea
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
În 1998, în timpul studenţiei, Sorin Oancea semna primul său film de animaţie, „Icon“, un scurtmetraj bazat provocator pe tema biblică a Învierii şi Înălţării. „Filmul reflecta experienţa şi căutările proprii pe latura spirituală. Cu o estetică inspirată din scheciurile renascentiste, avea o tentă puternic parodică, însă eu încercam să arăt că aşa cum cu un bob de credinţă se pot mişca munţii din loc, aşa şi o mică îndoială poate reflecta lipsa credinţei, neputinţa şi căderea“.
 
Industria filmului de animaţie pune o presiune enormă pe conformitate în stil, temă şi mesaj şi astfel mult talent se pierde. Puţini sunt cei care reuşesc să îşi păstreze sufletul şi motivaţia artistică intacte
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
Adevăratul debut l-a reprezentat filmul „Winning It“, la care a lucrat alături de Max Bannah, pe care îl consideră „un clasic al animaţiei australiene independente“ şi de la care a învăţat că în lumea animaţiei este important „să-ţi păstrezi sufletul şi motivaţia artistică intacte“. „În ultimul an de facultate am început să lucrez la acest film al lui Max Bannah, unul dintre cei mai reprezentativi independenţi ai animaţiei australiene. Cel mai important mesaj al lui a fost însăşi rezistenţa ca spirit independent, conectat la el însuşi fără compromisuri. Industria filmului de animaţie pune o presiune enormă spre conformitate în stil, temă şi mesaj şi astfel mult talent se pierde. Puţini sunt cei care reuşesc să îşi păstreze sufletul şi motivaţia artistică intacte. El a reuşit fără însă a fi absorbit şi consumat de propria importanţă“.
 
„Pe copii nu îi uimeşti uşor şi cu orice“
 
Când studiourile Disney au contractat studioul la care lucra şi i s-a oferit postul de director de animaţie pentru serialul „Buticul lui Minnie“ , Sorin Oancea avea în ghiozdan o experienţă de 15 ani şi credinţa că cel mai important lucru este să simtă că publicul se conectează şi empatizeaza cu personajele şi cu povestea lor, pentru că ştie că pe copii nu îi uimeşti uşor şi cu orice. „Personajele trăiesc prin publicul lor şi testul ultim şi adevărat este în experienţa copiilor, pentru că în ziua de astăzi copiii sunt mult mai sofisticaţi în ceea ce priveşte un narativ vizual şi mai inteligenţi emoţional. Când simţi emoţiile audienţei într-o sală de cinema, cum reacţionează la fiecare dialog şi acţiune, cum se bucură, cum râde sau i se taie respiraţia, atunci ştii că într-adevăr personajele transmit şi sunt reale. Abia atunci sunt răsplătite orele de muncă intensă“.
   
Personajele trăiesc prin publicul lor şi testul ultim şi adevărat este în experienţa copiilor, pentru că în ziua de astăzi copiii sunt mult mai sofisticaţi în ceea ce priveşte un narativ vizual şi mai inteligenţi emoţional
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
În Australia, Sorin Oancea a reuşit ceea ce în România îi era clar că este imposibil: şi-a stabilit un nume într-o industrie în care se pot număra pe degete regizorii de seriale, după cum însuşi mărturiseşte. Recunoaşterea nu a întârziat să apară şi doi ani la rând serialul de animaţie „FARMkids“, debutul său regizoral şi scenaristic, a fost premiat la Australian Effects & Animations Festival şi a fost vândut în peste 120 de ţări.
   
   
Întoarcerea la copilărie
 
Pentru fiecare film, Sorin Oancea se întoarce la copilul din el şi tocmai acesta este lucrul pe care îl consideră sfânt şi fără de care o animaţie este sortită eşecului. „Dacă un proiect mă interesează este tocmai pentru că are ceva real în el, care rezonează cu mine intelectual şi emoţional, oferindu-mi un canal natural spre copilul din mine. Dacă atributele acestea lipsesc, relaţia dintre public şi personaje este forţată şi rezultatul vorbeşte de la sine. Este important pentru mine să spun poveştile şi să fac animaţiile pe care eu aş vrea să le văd, ca adult şi copil deopotrivă“.
 
Dacă un proiect mă interesează este tocmai pentru că are ceva real în el, care rezonează cu mine intelectual şi emoţional, oferindu-mi un canal natural spre copilul din mine
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
„O bibliotecă infinită de personaje“
 
Personajele cărora le dă viaţă cu atâta iscusinţă nu sunt altceva decât stereotipuri umane, dar pentru ca ele să fie perfecte, animatorul trebuie să analizeze foarte bine modul în care arată, modul în care se mişcă şi se exprimă un anume personaj. „Procesul de a crea un personaj începe cu o cunoaştere a mediului, temperamentului, istoriei şi motivaţiei acestuia. Apoi, caut să mă inspir din realitate. Avem acces la o bibliotecă infinită de personaje şi poveşti din jurul nostru, iar ca animator trebuie să fii capabil să observi şi să înregistrezi detaliul din fiecare mişcare, să îi înţelegi mecanica, contextul şi semnificaţia, ca apoi să foloseşti această bancă de date în mod creativ pentru a aduce la viaţă un nou personaj convingător şi interesant“.
   
 
Chiar dacă de multe ori spectatorii nu sunt conştienţi de valiza personajului, aceştia au capacitatea de a recunoaşte un fals. „Dacă ceva lipseşte publicul va simţi instinctiv falsul şi va respinge personajul ca mecanic, nenatural, zombie sau cliche“.
 
Lungul drum către ecrane
 
În spatele unui film de animaţie stă un proces laborios de lungă durată, pentru că cei responsabili creează o adevărată lume. Producţia unui film sau a unui serial cu episoade de aproximativ jumătate de oră poate dura de la doi la patru sau cinci ani, în funcţie de complexitate, după cum explică animatorul. „Totul începe de la o idee, continuă cu procesul de dezvoltare a acestei idei într-un concept şi pe urmă într-un scenariu. Se dezvoltă un stil vizual, designul de caractere şi de set, se construieşte o întreagă lume în cel mai mic detaliu. Modelatorii, în cazul producţiilor 3D, încep lucrul la modelarea caracterelor, urmată de colorarea şi texturarea acestora. Odată terminate modelele, se trece la partea tehnică: se fac controalele care permit animatorilor să manipuleze virtual aceste modele. Urmează animaţia propriu zisă, apoi se execută lumina şi efectele speciale care includ efecte de particule - fum, praf, dinamica fluidelor şi pânzelor“.
 
Toate aceste elemente sunt manipulate separat, iar în cele din urmă sunt combinate şi aduse împreună, iar lucrul continuă, se mai fac ajustări, se mai schimbă lumina, efectele, totul pentru ca ceea ce publicul vede pe ecrane să fie perfect.
   
  
Chiar dacă trăim în era tehnologiei avansate, Sorin Oancea consideră că uneori se lucrează chiar mai mult decât în perioada animaţiei clasice, asta pentru că odată cu evoluţia tehnologiei proiectele devin mai ambiţioase. „Un animator poate produce, în medie, între o secundă şi trei secunde pe zi, depinzând de calitate şi complexitate. Sunt producţii care ating mai puţin de o secundă pe zi, cum ar fi filmele de lungmetraj de la Pixar sau Dreamworks“.
 
Nici ofertele altor studiouri nu l-au ocolit, dar românul spune că a învăţat să se ţină departe de anumite oferte, precum serialele sau filmele care sunt de fapt reclame pentru jucării. Sorin consideră astfel de producţii „toxice“ atât pentru cei care lucrează la ele, cât şi pentru cei care le vizionează. De asemenea, evită proiectele care „au mai mult entuziasm decât experienţă şi profesionalism“.
 
Despre Walt Disney al României
   
„Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul“, mărturisea Ion Popescu-Gopo, supranumit „Walt Disney al României“, care a iniţiat o revoltă anti-Disney. Sorin Oancea a făcut exact opusul: s-a alăturat studiourilor de animaţie din străinătate pentru că era conştient că resursele financiare şi tehnice nu există în România, bugetele americane fiind de trei sau patru ori mai mari în comparaţie cu cele mai ridicate din restul lumii, după cum explică Sorin Oancea.
 
Prea multe studiouri europene au eşuat încercând să copieze şi să simuleze succesul american, energia care stă la baza filmelor acestora. Au reuşit să producă de regulă ceva simplist, formă fără conţinut, audienţa l-a respins
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
„După câteva încercări, Ion Popescu-Gopo şi-a dat seama că nu are sens să imite ce făcea Disney. Prea multe studiouri europene au eşuat încercând să copieze şi să simuleze succesul american, energia care stă la baza filmelor acestora. Au reuşit să producă de regulă ceva simplist, formă fără conţinut, audienţa l-a respins. Gopo a realizat că era mai important să dezvolte stilul său personal şi să spună poveştile care erau relevante pentru el şi cultura pe care o reprezenta“.
 
Oamenii, cea mai mare problemă
 
În România, lipsa de investiţii în domeniul animaţiei duce la pierderi de oportunităţi şi de talent atât creativ, cât şi tehnic într-un domeniu care este vibrant şi mereu în transformare în restul lumii, consideră Sorin Oancea. „Este timpul şi este oportun să se investească în acest domeniu, acum avem posibilitatea de a face dreptate unor clasici din cultura noastră şi de a reda copiilor şi un narativ autentic românesc cu care să se identifice natural şi direct. Am câteva proiecte pe care sper să le discut cu potenţiali investitori, specific româneşti, dar în acelaşi timp concepute pentru un apel pe piaţa internaţională“.
 
Industria animaţiei este domeniul prin care se creează interfaţa dintre real şi imaginar sau unde realul şi virtualul sunt armonios combinate în crearea unei lumi noi
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
O altă problemă ridicată de animatorul român este lipsa investiţiilor serioase bazate pe înţelegerea semnificaţiei şi potenţialului acestei industrii din punct de vedere cultural, social, tehnic şi economic pe termen lung. „Industria animaţiei nu se reduce doar la crearea de caractere animate pentru filme de copii, oricât de importante sunt acestea, o include şi pe cea a jocurilor electronice, reprezentând astfel un procent enorm în economia digitală mondială. Câştigurile în industria jocurilor ating sume astronomice în fiecare an şi cresc mereu în ciuda sau chiar şi din pricina crizei. Industria animaţiei, prin partea ei cea mai inovatoare, este domeniul în care se creează cel mai mult conţinut şi, mai ales, domeniul prin care se creează interfaţa dintre real şi imaginar sau unde realul şi virtualul sunt armonios combinate în crearea unei lumi noi. Este domeniul prin care se construieşte narativul copiilor noştri, nativii digitali“, consideră Sorin Oancea.
 
Am fost sfătuit la tot pasul să renunţ să fac aşa ceva pentru că pur şi simplu în România nu se poate. Râmân optimist, dacă se poate în India, China şi Australia, se poate şi în România. Se va face
 
Sorin Oancea, director de animaţie
 
Deşi a reuşit să-şi îndeplinească visul în Australia, acesta nu a renunţat la ideea ca într-o bună zi să pună pe picioare industria animaţiei din România, care stagnează, crede el, din cauza atitudinii oamenilor. „Sunt mai multe probleme, dar cred că atitudinea celor care ar trebui să sprijine şi să afirme şcoala şi industria de animaţie este cea mai mare. Am fost sfătuit la tot pasul să renunţ să fac aşa ceva pentru că pur şi simplu în România nu se poate. Râmân optimist, dacă se poate în India, China şi Australia, se poate şi în România. Se va face.“
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările