Medalia de onoare (fără Rebengiuc)
0
da, măi, mie-mi plac şi gagicile mai urîte şi nu neapărat tinere, pot avea şi nişte nepoţi pe-acasă, poate chiar în momentul ăsta au spart ceva prin sufragerie, probabil peştele de sticlă de pe televizor ori vreun tablou de familie, domniţe din cele care înmagazinează multe întrebări cu răspunsuri neelucidate, frustrări ori complexe, uneori chiar destul de bine ascunse.
asta e, în fond, de gustibus, loc este pentru toată lumea pe acest Pămînt, descoperit mai nou că este complet plat.
în fond zicea şi prietenul Alexe pe undeva că îi plac cele obosite şi că şoldurile sînt opţionale. Harpiste, poetese ratate, artiste conceptual cu pălării bărbăteşti, locul vostru e lîngă mine, şi aici chiar l-am citat..
treaba asta e destul de faină, nici nu trebuie să mai trec pe la chirurgii mei esteticieni pentru necesarele corecţii şi şlefuiri, oamenii ăia chiar au mîini de aur la o adică, doar ca sînt puţin reţinuti, pe moment, cu nişte mici probleme de rezolvat, atît Trancă cît şi domnul Ciomu, aşa că nu mi-au terminat edificarea. Adică fizionomia mea nu este încă una de monedă.
aşa, dar să revin, nu trebuie să fiu prea atent nici cum vorbesc, cuvintele oricum îmi sînt receptate din zbor şi servite nemestecate, ca o lamă de gumă Brooklyn de prin copilărie, sînt un cetăţean respectabil, cu alură, am şi pălărie, ce mai, e chiar ok.
în plus, nici nu e cerere mare pe segmentul ăsta de piaţă, complexate, frustrate, croitorese rămase fără clientelă, oferta e din belşug şi toată lumea este mulţumită.
şi cred ca fac un lucru bun şi pentru societate, mă rog comunitate, în particular; mă gîndesc doar la cohorta celor care, dacă ar fi private de dragostea şi de căldura ce le-o dăruiesc, într-un ceas rău, cumulat cu cine ştie ce lună plină sau dezastru profesional, familial ori casnic (s-au ars prăjiturile!, cu varianta, s-au lăsat vişinele!, după caz şi sînii!), s-ar gîndi să-şi încheie brusc socotelile cu lumea asta devenită, brusc, crudă şi nedreaptă.
drept urmare, profund dezamăgite, persoanele în cauză ar fi nevoite să aleagă o soluţie onestă din multitudinea de variante existente. În faţa maşinilor, la trecerea de pietoni e mai greu să te arunci, sînt destui tineri binevoitori, unii vin din #rezist, care te-ar salva numaidecît; n-apuci să depăşeşti bordura nici cu trei centimetri.
cuie-n priză nu se mai practică, de pe vremea lui tanti-mea mare de la Făurei, era rău pe-atunci, ceauşescu nu aproba uşor morfina, chestii…
în opinia mea, o soluţie pe care ar alege-o în cvasimajoritatea lor, ar fi să se arunce la metrou, e mai simplu. Păi unde? Zic că ar necesita să fie un nod central, să se ajungă uşor cu autobuzul chiar şi din Militari sau din Cartierul latin, 122 circulă bine, ori din Rahova. Iar locul geometric al acestor puncte s-ar afla chiar la Eroilor. Ştiu că nu se cunoaşte, nu mi-am scris în CV, dar eu chiar am făcut aritmetica cu Niţă, cu Năstăsescu şi cu moş Gheba. Culegerile alea greţoase!
ei bine, nici n-ar apuca cei în drept să facă poze cu bliţul, să adune fragmente cu penseta după caz, făraşul, şi să dea drumul la circulaţie, că o alta, în aceeasi dramatică situaţie şi dispoziţie psihică, care a aşteptat pînă atunci răbdătoare, la distanţa social recomandată şi cu masca trasă chiar şi mai sus de nas, în capul unui şir indian aflat puţin mai încolo, i-ar călca, glorios şi demn, cu obrajii bine pudraţi, ca să nu lucească în imaginile care vor afecta emoţional, de la ProTv, pe urme.
Trenul galben fără cai - Angela Similea
precum în Bătrînele căzătoare ale lui Harms, pentru cine ştie. Că tocmai le-am citit, şi, tot aşa, pînă la epuizarea stocului, perturbînd grav transportul urban subteran cu toate urmările care decurg din asta. În toate domeniile. Adică persoane respectabile neajunse la slujbă, schimbul anterior care nu poate pleca, şefi care se isterizează şi la o următoare abatere desfac contractual de muncă pe indisciplină, cîndva era articolul 129 litera I din Codul Muncii, copii uitaţi la grădiniţă pînă după ora închiderii, cumpărături nefăcute şi torturi neridicate de la cofetărie.
am uitat, ar mai dura şi să-l caute pe Tudorel Butoi, omul e mai greu de găsit, că-i celebru, sigur l-ar pune ăştia şi pe dumnealui să-şi dea cu părerea, cinci minute în primetime, e şi normal, că doar el l-a anchetat acum un veac şi pe Rîmaru, tocmai mi-a confirmat treaba o drăguţă care a făcut psiho judiciară cu dînsul. Asta, fireşte, dacă nu se lăuda, avea 19 ani pe vremea aia, mă rog.
dar lucrurile nu se întîmplă întocmai aşa, pentru că mă ocup eu de sufletele lor rănite, iar metroul circulă după graficul semnat la primărie şi toată lumea este mulţumită. Spirit civic, adică.
totuşi, am un mic regret: oare la urechile primarului ăsta, în curînd nou şi iar vechi, să nu fi ajuns nimic din toate lucrurile astea? Ar fi putut şi el să mă facă cetaţean de onoare, cu loc de veci la Bellu, teren de casă, onoruri militare, salve de artilerie, de infanterie, alea, alea. Bine, eu înţeleg că mai iau foc troleibuze, dar, în sfîrşit.
fie, merge şi o strîngere de mînă cu un sincer Mulţumesc, că doar sînt un om modest. Parc-o şi văd pe Firea, Vă felicit, domnule!…Pentru puţin, doamnă, chiar a fost plăcerea mea. Totuşi, ce faceţi după program, o cafea, ceva? Trec eu pe la dumneavostră să vă iau.
* * *
Se încarcă comentariile...
