Dacă aş fi făcut pe Facebook vreo postare ieri după-masă sau aseară, aş fi zis acolo că mă gîndesc doar la o ciorbă bună. Mda, şi multă. Să fie acolo, la frigider, că ţine. I-am zis asta şi nu ştiu cui, persoană apropiată, că nu mă gîndesc deloc la ea, deşi o iubesc în privat, ci la o ciorbă bună. Aia a rămas tablou, a căzut cu scaunul, am auzit zgomotul brutal chiar dacă vorbeam prin mesaje, dar sper să nu i se fi întîmplat ceva cu telefonul, avea un Iphone, abia luat. „Da, o ciorbă”, am repetat deşi rămăsesem singur pe fir. Să zicem că una de cartofi cu smîntînă, zdrenţe de ou, zarzavat, chestii... Sau de orice altceva. Da’ neapărat, ceva bun. N-am mai mîncat demult. Cred că de acum cîteva luni, m-am căpătat cu un borcan. Aaa, ba nu, mint, au mai fost borcane, scuze. Şi nici nu le-am dat înapoi!

Aş mai fi zis acolo, la postare, că dau o carte cui mă invită la un castron jumate. Şi că voi zice cunoscuţilor care mă strigă să ies pentru o coffă, că mie nu-mi trebuie, că nu beau, să dea o ciorbă. Nu, nu de restaurant, să mă cheme la ei acasă, la un prînz în familie, să zicem. Sau în week-end. Bine, dacă nu se poate, şi soţia e şefă pe-acolo, putem şi într-o seară, cît se duce ea la manichiură. Sau la vecinul Gore de vis-a-vis. Eu vin cu o carte, două, cu poveşti despre scris şi creaţie, ori de prin lumea literară, cu edituri cu tot, ei sau doar el, cu ciorba. Neapărat una bună. Vremurile sînt grele şi suficient de tulburi, ROBOR-ul creşte, Isărescu e tot acolo şi vin alegerile. Persoana revine, înseamnă că telefonul a fost salvat, iar eu chiar mă bucur, spunea că o să plătească rate la el nu ştiu cîţi ani, îmi zice că nu trebuie să postez acolo intimităţi, eu zic că da, dar că am mai pus odată ceva la fel despre salata de vinete, şi că apoi am beneficiat de ea tot sezonul de vară-toamnă, atunci a dat o brumă de le-a luat naiba, am avut şi cu maioneză, nu se mai auzea bine, deşi vorbeam prin semeseuri, s-o fi băgat cineva pe fir, „Ce ţi-e şi cu serviciile astea!”, am uitat s-o întreb dacă parchetul a avut de suferit, dacă s-a zgîriat puţin o să-i duc eu nişte soluţie la prima viitoare întîlnire, sper să ne cunoaştem, Făureiul e un super oraş, într-o continuă dezvoltare şi are un potenţial teribil, au scris şi ăia prin Ziarul Financiar de pe Tamisa, pe bune!, o să plec cu trenul de zece, va fi bine. Pînă la urmă s-a rezolvat: s-a luat curentul, nu înţeleg de ce, Ceauşescu a fost împuşcat la Tîrgovişte, vine Centenarul la bulgari, unitatea aia cu zidul ciuruit s-a desfiinţat, au venit ciorile, i-au ciugulit din creier, pînă le-au gonit ăia care-i păzeau pe siniştri, chiar am scris un text fain despre asta (Şi totul ar fi fost altfel), n-am mai postat nimic, iar peste juma’ de oră, cînd a venit iar lumina, am mîncat nişte dulceaţă de dovleac cu nuci, luată sîmbătă din piaţa volantă, zece lei, „ieften”. Bună tare, nu zic nu, ras din prima juma’ de borcan. Chiar mă ducea gîndul, gustul adică la un piure de castane.

Da’ totuşi era mai bună o ciorbă, să fie ceva cald la stomac. De-aia de casă, bună. Doamne-ajută!

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultima carţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!”, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life”, Editura Junimea, 2018.

Citiţi şi:

Muzică, dragoste, genealogie
Dansăm, tată. Aaa, scuzaţi, lansăm!
Un douăjtrei cu soare
Copaci. Amintiri (III)
Duios o pălărie trecea