Cronică de film
0Şi a fost un festival de film zilele trecute în Bucureşti. Adică HipTrip Travel Film Festival. Am ajuns şi eu în ultima zi, dar am avut o mînă bună: 13 lei biletul, cititoare de bilete în braţe la nişte fete cu potenţial, lume în sală, atmosferă...
O poveste faină între un el şi o ea, mari călători, fiecare cu propriul partener stabil, chiar un soţ în cazul ei, să-i spunem Olivia. Oamenii se întîlneau prin lume prin mai toate continentele calde, (pr)intre zboruri şi prin paturi. Hotelurile, de primă mînă. Dialogurile, sublime, la mare înălţime, numai bune ca să le folosesc prin viitoarele mele cărţi, toate nominalizate cel puţin la premiile U.S.R.; iar ultima va lovi chiar Nobelul, treaba-i clară, chiar pot să pariez. Adulmecînd succesul, am notat multe replici în telefon, cu jumătate de sacou ridicat, cît să maschez lumina şi să nu deranjez mai mult de douăzeci de persoane în jur. Pîn’ la urmă mi-a picat o fisă: poate reuşesc să pun mîna direct pe „dialoage” sau măcar pe scenariul original, le traduc eu cu Google, cu decupatul de după sigur mă descurc. Nu se poate, trebuie să fie pe Torente! Aşa că mi-am lăsat vecinii să vadă filmul.
Mi-au plăcut interludiile, subtitlurile, puzzle-ul şi imaginile, personajul principal şi barba lui, ce mai, filmul cu totul, poate şi pentru că tocmai ce-am trecut prin ceva asemănător, însă la altă scară;
ne vedeam după ce schimbam trei autobuze şi două tramvaie şi după ce fugeam de la ai noştri.
Bine uneori erau doar două metrouri, un capăt de Bucureşti şi de o viitoare magistrală. Tot de metrou. Hotelurile le înlocuiam cu iarba din Herăstrău, Bordei ori Grădina Botanică, şi totul era ok, cu invidiile versus cei din film la purtător. La un moment dat, deja plictisiţi de lungile drumuri, de renunţări, (eu), şi de prea rarele vederi, (ea), am cedat, pe rînd.
Oamenii se cunoscuseră atunci cînd ea tocmai răsfoia o revistă la care coperta era făcută de el, fotograf renumit prin toată lumea. Cetăţeanul, unu’ Jose, era chiar prin apropiere, Cupidon fiind şi el în zonă şi fără ţigări, coborîse uşor cu o voltă din aripa stîngă, tocmai îşi luase de la acelaşi chioşc de ziare unele mentolate; încearcă şi el să profite pînă nu le interzic ăştia.Ţinta ochită şi gata scheletul poveştii; mă rog, al filmului.
Doar că la chioşcul de ziare de la peronul 15 din Gara de Nord şi apoi la Inmedio nici nu auziseră de cartea mea, darămite să o mai şi aibă, vînzătoarea să o răsfoiască, eu să mă laud cu ea, să-i spun că sînt chiar autorul, apoi să trăim o frumoasă poveste pînă la adînci bătrîneţi şi pînă ce ne vor creşte la amîndoi bărbi, după caz, mustăţile. Păcat, era „subţirică la mijloc, tragi cu puşca, nu ia foc”, zîmbăreaţă şi cu verighetă, adică aşa cum se recomanda şi în film. Ştia de revistele literare, pe alea în care mai scriam şi eu nu le primea, am încercat şi cu ele, dacă cartea tot nu o avea; degeaba. Poate şi pentru că nu ţineau ţigări.
Şi viaţa care bate filmul.
P.S. Aaa, am uitat să zic: Filmul e Latitudes, Brazilia, 2014. Cu Alice Braga, Daniel de Oliveira. Şi e dramă romantică.
*
Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” 2015, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte 2016.
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
